„Gâlceava” penalistului cu lumea (lui)
10 August 2023
Prof. univ. dr. Valerian Cioclei - Avocat, partener of counsel ZRVPÎn ultimii ani, partea „care contează” a doctrinei penale (poate chiar partea „care contează” a doctrinei juridice, în general,) se poate caracteriza printr-o abordare bazată din punct de vedere fundamental pe un spirit critic, de bună credință, iar din punct de vedere formal pe o deschidere spre fructificarea valorilor culturale.
Prof. univ. dr. Valerian Cioclei - Avocat, partener of counsel ZRVP |
Este evident că titlul prezentului eseu face aluzie la prima lucrare filozofică românească, aparținând domnitorului-cărturar Dimitrie Cantemir: „Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea sau Giudețul Sufletului cu Trupul ”, lucrare publicată la Iași în 1698. Potrivit înțelegerii mele profane, în lucrarea menționată, gâlceava nu are semnificația comună de „ceartă aprinsă” ci, mai degrabă, sensul de controversă, dispută contradictorie. Altfel spus, ea reprezintă privirea critică a intelectualului (înțeleptul) asupra imperfecțiunilor realității înconjurătoare (lumea). Din această perspectivă, voi face un succint examen al modului în care doctrina penală (penalistul) se raportează la justiția penală (lumea lui) în sensul larg al sintagmei, în care sunt cuprinse atât legea penală, cât și aplicarea ei în practică. Prin raportare la istoria recentă și la perioada contemporană, va trebui să distingem între două maniere de abordare: cea utilizată înainte de schimbarea regimului politic din decembrie 1989 (Înainte-pct. I) și cea care pare să se contureze după acel eveniment (După-pct. II).
I. „Înainte de schimbarea regimului politic din decembrie 1989” reprezintă o formulare care, în cele ce urmează, se referă strict la perioada regimului comunist, fără o incursiune în istoria mai îndepărtată, cum ar fi perioada interbelică, în care situația doctrinei penale era total diferită. Cu această precizare, se poate afirma că înainte de decembrie 1989, dar și câțiva ani după schimbarea regimului politic, în privința problemelor de fond, doctrina penală autohtonă a avut, în general, un caracter descriptiv-explicativ. Reprezentanții acesteia, unii dintre ei specialiști de o valoare incontestabilă, își canalizau eforturile spre explicarea sensului normei și a modului în care aceasta trebuie aplicată, dar criticarea legii era aproape un tabu; cu greu pot fi găsite în perioada respectivă texte în care să se analizeze, chiar voalat, erorile legislativului. Expresia favorită a doctrinei era: „legiuitorul în înțelepciunea sa” a statuat că... Altfel spus, legiuitorul nu greșea niciodată ci, eventual, era uneori înțeles greșit...
Jurisprudența avea și ea parte de un tratament „indulgent” din partea specialiștilor. Firește, în comentariile de practică judiciară apăreau și note critice cu privire la soluțiile unor instanțe „inferioare”, dar criticarea soluțiilor Tribunalului Suprem, în mod special a deciziilor de îndrumare, reprezenta de asemenea un tabu. Din această perspectivă, expresia favorită a doctrinei era: „Cum pe bună dreptate a decis Tribunalul Suprem...”. Ca și legiuitorul, instanța supremă era mai presus de greșeală, doar eventualele interpretări contrare puteau fi greșite...
În ton cu abordarea „lumii exterioare”, doctrina penală era și în sinea ei un „tărâm pacifist”, atunci când se făceau referiri la autori autohtoni. Se aprecia rareori că opinia unui autor este discutabilă; și mai rar se afirma răspicat că opinia altui autor este incorectă. În rarele cazuri în care asupra unei probleme doi specialiști aveau opinii diferite, ceilalți autori achiesau la una dintre ele, fără a se „obosi”, de regulă, să o mai combată pe cealaltă. Ca și legea sau deciziile Tribunalului Suprem, critica opiniilor profesorului Dongoroz era, la rândul ei, tabu (sau pe aproape). Cel mai frecvent, specialiștii se citau între ei atunci când erau de acord asupra unor probleme; notele de subsol de genul: „în același sens a se vedea și Cutărescu” erau favorite. Acestea nu aveau neapărat rolul de „protecție” față de eventuale acuzații de plagiat ci, reprezentau mai mult un soi de „alibi” științific. În felul acesta, specialiștii erau și ei, oarecum, la adăpost de greșeală...
Maniera de abordare a problemelor de fond era în consonanță cu forma discursului. Se utiliza un limbaj corect din punct de vedere juridic, dar de cele mai multe ori extrem de „sec”, asortat cu expresii „clișeu”, specifice limbajului de lemn ce caracteriza și discursul politic al epocii. Se opera cu raționamente de ordin tehnic bine articulate, dar de cele mai multe ori excesiv de teoretice, greu de „digerat” de către „muritorii dreptului”, practicienii. În orice caz, nu era loc pentru figuri de stil sau exprimări plastice, iar lipsa referințelor de ordin cultural plasa oarecum discursul „în afara treburilor Cetății”.
Aș putea da numeroase exemple în sprijinul afirmațiilor anterioare dar nu acesta este obiectivul prezentelor rânduri. Nu doresc să expun aici o opinie științifică pe care să o argumentez „cu note de subsol” ci, exprim o părere subiectivă care poate fi, sau nu, acceptată. În același timp, vreau să precizez că nu fac o „judecată de valoare” a doctrinei mai vechi. Am avut profesori remarcabili, unii dintre ei adevărate spirite enciclopedice; în mod evident, discursul lor la cursuri și seminare era mult mai captivant și mai nuanțat în comparație cu cel scris. Am înțeles încă de atunci și nu am uitat nici acum, că se scria în limitele a „cum se putea scrie” în perioada respectivă.
II. După decembrie 1989 și perioada de inerție inevitabilă, abordarea doctrinei penale a început să se schimbe. Încet-încet, unii specialiști au început să devină mai puțin indulgenți cu legea penală. La început, cum era și firesc, au fost puse sub semnul întrebării reglementările epocii anterioare, atât cele din Codul penal, cât și cele din legile speciale. Au intrat apoi „sub lupa” doctrinei modificările pripite ale vechii legislații, precum și noile legiferări în domeniu, care se dovedeau greșit concepute. Criticarea legii a încetat să mai reprezinte un tabu, iar expresia „legiuitorul în înțelepciunea sa” a început să fie folosită mai degrabă cu un sens peiorativ. Legiuitorul poate (din păcate mult prea des) să greșească...
Practica penală, la rândul ei, a început să fie tratată cu mai puțină îngăduință. Soluții ale diferitelor instanțe au fost amplu dezbătute și criticate; au fost „arătate cu degetul” soluțiile divergente, generatoare de practică neunitară. Nu a fost cruțată nici instanța supremă; inclusiv unele soluții cu valoare „absolută”, cum ar fi cele pronunțate în recursuri în interesul legii, sau cele pronunțate de completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, au fost analizate dintr-o perspectivă critică. A exprima opinia potrivit căreia instanța supremă a pronunțat o soluție greșită nu mai este un tabu. Ca și legiuitorul, instanța supremă este la rândul ei susceptibilă să greșească...
Raporturile dintre doctrinari au cunoscut la rândul lor o schimbare de abordare. Notele de subsol de genul: „în același sens a se vedea și Cutărescu” rămân dominante, dar ele nu mai sunt utilizate ca „alibi” științific ci, mai curând, au rolul de „protecție” față de eventuale suspiciuni de plagiat. Există autori care își exprimă în mod frecvent „rezerve” față de opiniile altor autori, iar atunci când este cazul, nu au nicio „rezervă” în a afirma că opinia cutărui autor este greșită. Mai mult, disputele capătă uneori accente polemice. Nu mai există „specialiști tabu”: fostul student își critică profesorul, doctorandul critică opiniile exprimate anterior de către membri comisiei care urmează să-i acorde titlul, sau chiar pe cele ale profesorului îndrumător. Asistăm așadar la o binevenită „umanizare a specialistului” și la o reconfirmare a spuselor lui Seneca: „omul este supus greșelii”...
Noua abordare a problemelor de fond este însoțită de o nouă formă a discursului. Limbajul, corect din punct de vedere juridic, a devenit mai „suculent”, asortat cu expresii plastice (nu „de plastic”), sugestive; fără a-și pierde valențele științifice, discursul devine astfel mai viu, mai eficient, orientat (și) spre „uzul practic”. Referințele de ordin cultural dau o mai mare consistență discursului și îl integrează mai natural în „treburile Cetății”.
Multe exemple ar putea ilustra și această nouă abordare dar, cum am amintit și mai sus, nu acesta este obiectivul prezentelor observații. Orice jurist „cu acte în regulă” poate verifica afirmațiile de mai sus, iar cei dintre aceștia care „trudesc în lumea penală” cunosc foarte bine exemple de genul celor la care m-am referit.
A nu se înțelege că în doctrina penală actuală „curge doar lapte și miere”. Dimpotrivă, așa cum se întâmplă în toate domeniile vieții sociale contemporane, așa cum se întâmplă în doctrina juridică, în general, și în doctrina penală există multă impostură, multă „maculatură”. O expresie notorie printre juriști, care, din păcate, reflectă sugestiv și corect situația actuală este: „Mulți scriu, puțini mai citesc”. În (prea) multe cazuri, unor texte din doctrina penală li se potrivește perfect strofa eminesciană: „E ușor a scrie versuri/Când nimic nu ai a spune,/Înșirând cuvinte goale/Ce din coadă au să sune”. Și din această categorie a imposturii ar putea fi date multe exemple, dar nici pentru ele nu este locul „acum și aici”. Noua abordare la care m-am referit anterior nu are nimic de a face cu această parte „toxică” a doctrinei penale; ea este reprezentată doar de acele „scrieri care contează”, deoarece respectă un standard științific adecvat.
Cu precizările de mai sus, voi puncta două din caracteristicile care, în opinia mea, definesc noul tip de abordare ce poate fi deslușit în „acea parte care contează” a doctrinei penale actuale, caracteristici ce merită a fi dezvoltate.
O primă caracteristică este reprezentată de spiritul critic al autorilor. Ca orice intelectual, penalistul trebuie să aibă îndoieli, să se ferească de certitudini, de „adevăruri gata servite”. O astfel de atitudine îl conduce inevitabil spre constatarea unor imperfecțiuni, a unor erori în „lumea largă” a justiției penale. Că este vorba de un nou proiect de act normativ, de un act normativ în vigoare sau de o propunere de modificare a unui astfel de act, erorile trebuie depistate și combătute. Aceeași atitudine trebuie să se manifeste cu privire la jurisprudență, indiferent de nivelul acesteia. Chiar deciziile eronate ale Curții Constituționale (care nu lipsesc), cu toată „forța lor de lege”, merită a fi analizate critic, în speranța unui reviriment jurisprudențial. Evident că și în interiorul ei, doctrina trebuie să manifeste un spirit (auto)critic. Există și în doctrină opinii nocive, care pot „evada din pagină”, generând erori în legiferare sau practică. De aceea, și astfel de opinii trebuie să fie combătute. Este necesară o atitudine critică de bună credință (sau „critică constructivă” cum este denumită printr-un clișeu cacofonic), care să corespundă unei nevoi reale de schimbare și care să propună soluții. Am ținut să fac această precizare deoarece există și cazuri în care, de dragul criticii, se „inventează” probleme, se închipuie situații improbabile, uneori absurde, spre a „dovedi” că o normă, o soluție sau o opinie este greșită sau incompletă, după cum există și cazuri în care se identifică eroarea fără a se indica un remediu.
A doua caracteristică o reprezintă deschiderea autorilor spre referirile de ordin cultural. Ca și doctrina juridică, în general, și cea penală trebuie să iasă din „globul de cristal” sau, pentru a folosi un alt clișeu la modă, din propria „zonă de confort”. Ca parte a culturii, în sensul ei larg, de dicționar (totalitate a valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor), doctrina penală trebuie să conștientizeze și să fructifice această apartenență. Științele penale au fost și vor rămâne strâns legate de alte discipline științifice tradiționale precum filozofia, sociologia, psihologia etc. Domenii precum cel al geneticii, al neuroștiințelor sau al inteligenței artificiale se intersectează deja și se vor intersecta din ce în ce mai mult cu domeniul dreptului, în general, cu cel al dreptului penal în particular. Unele dintre cunoștințele acumulate în aceste domenii, ce fac parte din sfera largă a noțiunii de cultură, sunt deja, iar altele vor deveni în viitorul apropiat, relevante pentru justiția penală, astfel încât fructificarea lor de către doctrina penală nu poate fi decât benefică. Deși poate să pară mai puțin evident, arta, ca parte integrantă a noțiunii de cultură, poate juca la rândul ei un rol benefic în dezvoltarea doctrinei juridice, în speță a celei penale. Toate domeniile artistice (literatură, cinematografie, muzică, arte vizuale, etc.) conțin o imensă bogăție de parabole, în sensul de povestiri alegorice cu conținut moral. Or, în ciuda tuturor controverselor asupra subiectului, legătura dintre drept și morală nu poate fi ignorată. În plus, nu trebuie să uităm că dreptul este considerat el însuși o artă: „Ius est ars boni et aequi”. În acest context, orice prezentare va fi mai captivantă și orice argument va fi mai viguros (mai penetrant) în cazul în care se vor face referiri la o carte, la o piesă de teatru, la un film, la un tablou, etc.
În loc de concluzie, voi constata că, în ultimii ani, partea „care contează” a doctrinei penale (poate chiar partea „care contează” a doctrinei juridice, în general,) se poate caracteriza printr-o abordare bazată din punct de vedere fundamental pe un spirit critic, de bună credință, iar din punct de vedere formal pe o deschidere spre fructificarea valorilor culturale. Pe scurt, văd dezvoltându-se: un Curent Critic Cultural. Apreciez că această cale este de urmat și de perfecționat; în această direcție trebuie să se îndrepte „Gâlceava” penalistului cu lumea (lui)...
Publicitate pe BizLawyer? |
Articol 2114 / 8944 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Legiteam | Cherciu & Co is looking for two Junior ̸ Mid - Level Lawyers
LegiTeam | CMS CAMERON MCKENNA NABARRO OLSWANG LLP SCP is looking for: Associate (Banking & Finance Team)
Mega-proiectul Neptun Deep din Marea Neagră merge înainte, dau asigurări reprezentanții OMV Petrom, dar și arbitrajul cu statul român pentru modificarea legii offshore continuă | Avocații LDDP asigură apărarea în litigiul de la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris
GDPR | Avocații specializați în practica de Data Protection de la Reff & Asociații - Deloitte Legal spun că preocuparea pentru conformare excedează domeniul protecției datelor. Silvia Axinescu, Senior Managing Associate: ”Abordăm fiecare proiect într-o manieră holistică și recunoaștem că protecția datelor, deși foarte importantă, este doar o piesă a puzzle-ului”
Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner ZRVP) va susține un curs de arbitraj la INPPA : “Procedura arbitrală în arbitrajul instituționalizat” | Înscrierile se fac până pe 10 octombrie
EXCLUSIV | O companie din grupul controlat de ”regele eolienelor” a trimis Ministerului Finanțelor o notificare de arbitraj și o cerere de soluționare pe cale amiabilă a disputei. Tratatul Cartei Energiei, temeiul juridic al conflictului cu statul român
Avocații noii generații | De vorbă cu Mihnea Orjan, avocat cu 5 ani experiență și recent laureat al Premiului de Excelență „Sarmiza Bilcescu-Alimănișteanu”, despre avocatură ca vocație, activitatea de cercetare, implicare și crez profesional: „Misiunea este pentru mine clară: să devin cel mai bun în ceea ce fac. Nu este o aroganță, este doar o înțelegere a faptului că trebuie să țintești spre Lună ca să ai șansa de a atinge o stea. Plănuiesc să fac ceea ce am făcut și până acum: să lupt pentru ceea ce cred și pentru cei care mă cheamă să îi apăr”
VIDEO | Dicționar de arbitraj: Cum se redactează o clauză compromisorie (Powered by ZRVP)
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat emisiunea de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 mil. € de pe piețele internaționale | Olga Niță (partener) a coordonat echipa
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocați stagiari | Litigii
Avocații din practica de Protecția Datelor de la NNDKP spun că există în continuare prevederi neclare în legislație și „pete albe” de reglementare | Iurie Cojocaru (Partener): “De foarte multe ori, clienții se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește ștergerea datelor sau oferirea unor răspunsuri adecvate la solicitările de exercitare de drepturi, în condițiile în care legislația, ghidurile și jurisprudența oferă prea puțin spațiu de manevră”
Țuca Zbârcea & Asociații apără interesele statului român în litigiul inițiat de Damen Holding la Curtea de Arbitraj de la Viena | Legea 187 ̸ 2023 referitoare la guvernanța corporativă a întreprinderilor publice a pus pe butuci modelul de cooperare cu investitorul olandez la Damen Shipyards Mangalia SA, o companie în care statul deține 51%, prin Șantierul Naval 2 Mai SA. Pierderea litigiului antrenează plata unor ”despăgubiri semnificative”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...