ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Neacşu (CEC Bank): Rata creditelor neperformante se menţine la un nivel care nu ridică îngrijorări - 5,42%

13 Decembrie 2021   |   Agerpres

Potrivit datelor prezentate de acesta, în primele nouă luni din 2021, CEC Bank a acordat credite noi în valoare de circa 9 miliarde de lei şi a înregistrat o creştere a portofoliului total de 15,1%.

 
 
O mare parte din creditele acordate de CEC Bank pentru care s-a solicitat amânarea ratelor au revenit în plată, 93% fiind cu plăţile la zi, iar rata creditelor neperformante se menţine la un nivel care nu ridică îngrijorări - 5,42%, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, Bogdan Neacşu, director general şi preşedinte al Directoratului băncii.
 
Potrivit datelor prezentate de acesta, în primele nouă luni din 2021, CEC Bank a acordat credite noi în valoare de circa 9 miliarde de lei şi a înregistrat o creştere a portofoliului total de 15,1%.
 
Bogdan Neacşu a subliniat că programul IMM Invest a fost foarte bun, deoarece România are un grad de intermediere financiară redus, volumul creditului neguvernamental reprezentând doar 26,8%, faţă de peste 100% din PIB în ţările dezvoltate. Totodată, mediul de afaceri este relativ tânăr, cu companii care n-au avut suficient timp să se capitalizeze şi au un grad de risc mai ridicat.
 
Directorul general al CEC Bank a mai vorbit în interviu despre provocările cu care s-a confruntat sistemul bancar în pandemie, măsurile luate şi creditele acordate companiilor în această perioadă.
 
AGERPRES: Care au fost cele mai mari provocări cu care s-au confruntat băncile în pandemie?
Bogdan Neacşu: Pandemia ne-a dat de lucru pe tot parcursul anului trecut. 2021 ne-a oferit un respiro, dar din toamnă situaţia s-a schimbat. Apariţia valului patru ne-a arătat că trebuie să fim mereu pregătiţi, vigilenţi şi să dezvoltăm un model de afaceri agil, să fim capabili să ne adaptăm rapid la schimbare.
 
Provocările ridicate de pandemie pentru bănci au fost variate, de la aprovizionarea cu echipamente de protecţie şi dezinfectanţi la nivelul întregii reţele în perioada de început, la activarea scenariilor de continuitate a activităţii, la nevoia de a accelera ritmul finanţărilor pentru a sprijini revenirea economiei şi, nu în ultimul rând, la accelerarea investiţiilor în digitalizarea serviciilor bancare.
 
În plus, pentru că la CEC Bank trecem printr-un amplu proces de transformare şi modernizare, ne-am confruntat şi cu alt gen de provocări. În paralel cu gestionarea la nivel operaţional a pandemiei, avem o listă destul de lungă de proiecte esenţiale pentru modernizarea CEC Bank. Şi acestea au continuat pe tot parcursul lui 2020 şi 2021. Nu le-am amânat, ba din contră, le-am accelerat pentru că am văzut că în piaţă există o nevoie de servicii digitale, de reducere a birocraţiei şi acces rapid şi simplificat la servicii bancare.
 
AGERPRES: Cum au fost rezultatele băncii în această perioadă comparativ cu anii anteriori?
Bogdan Neacşu: În primele nouă luni din acest an, am continuat să finanţăm economia şi să consolidăm poziţia pe piaţă a CEC Bank. Am acordat credite noi în valoare de circa 9 miliarde de lei şi am înregistrat o creştere a portofoliului total de credite de 15,1%. Portofoliul total de credite acordate clientelei nebancare (sold bilanţier) se ridica, la sfârşitul lui septembrie 2021, la 25,83 miliarde de lei, în creştere cu 15,1% faţă de septembrie 2020. Profitul net preliminar la nouă luni a fost de 332,40 milioane de lei, în creştere cu 21,2% faţă de perioada similară a anului trecut.
 
2019 a fost un an în care am raportat rezultate record şi vestea bună este că am reuşit de atunci să creştem în continuare şi să ne depăşim performanţele. CEC Bank are un potenţial imens, este o bancă aproape de români şi cu cea mai acoperitoare reţea teritorială. Şi avem şansa ca în următorii ani să urcăm în top 5 cele mai mari bănci din România, din punct de vedere al activelor.
 
AGERPRES: Ce măsuri au fost luate de conducerea băncii în contextul pandemiei şi cu ce produse noi aţi venit pe piaţă?
Bogdan Neacşu: Contextul pandemic a determinat creşterea cererii din partea clienţilor pentru servicii bancare de la distanţă - atât în ceea ce priveşte contractarea, cât şi în ceea ce priveşte relaţia cu banca. De aceea, ne-am concentrat eforturile pentru a răspunde cât mai bine acestor nevoi din piaţă. Am lansat magazinul online de produse bancare CEC_IN a cărui ofertă a fost extinsă în timp şi care în prezent acoperă principalele produse şi servicii bancare destinate persoanelor fizice: conturi curente, carduri de credit şi credite de consum şi preaprobare pentru credite de consum cu ipotecă. Nu ne-am oprit la persoane fizice şi am lansat recent şi magazinul online pentru IMM-uri, prin care pot fi contractate în prezent pachete de cont curent şi scrisori de garanţie bancară.
 
În paralel, CEC Bank a adus îmbunătăţiri platformelor de Mobile şi Internet Banking şi a extins serviciile disponibile. Printre principalele funcţionalităţi nou lansate se numără platforma de open-banking, care oferă posibilitatea de a vizualiza şi de a iniţia plăţi din conturi de la alte bănci, autentificarea şi autorizarea biometrică, integrarea cu ghiseul.ro pentru vizualizarea şi plata taxelor, impozitelor şi amenzilor, implementarea plăţilor instant şi AliasPay (plăţi către numere de telefon, în loc de IBAN), plata rovinietelor. În primul semestru al anului curent (raportat la perioada similară a anului trecut), numărul de utilizatori şi cel de operaţiuni pe platformele de Internet şi Mobile Banking a crescut cu circa 50%.
 
AGERPRES: Câte persoane au cerut amânarea plăţii ratelor la credite? Cum aţi procedat cu cei care nu pot relua plăţile dar nici nu mai pot beneficia de o amânare suplimentară?
Bogdan Neacşu: CEC Bank a fost prima bancă din România care a anunţat soluţii proprii de amânare a plăţii ratelor, chiar înainte de adoptarea moratoriile publice. Şi credem cu tărie că banca trebuie să fie alături de clienţi, atât în vremuri bune, cât mai ales în vremuri dificile. Faptul că am discutat cu clienţii, le-am auzit şi le-am analizat problemele, ne-a ajutat să identificăm şi cele mai potrivite soluţii. Moratoriul public privind amânarea ratelor a expirat în martie 2021. Între timp, o mare parte din credite au revenit în plată. Iar 93% dintre ele sunt cu plăţile la zi. Rata creditelor neperformante se menţine la un nivel care nu ridică îngrijorări - 5,42% şi este chiar în uşoară scădere faţă de finele anului trecut.
 
AGERPRES: CEC s-a implicat in programele de ajutor pentru IMM-uri şi pentru HoReCa derulate de Guvern? Câte credite aţi acordate în cadrul acestor programe şi care este valoarea?
Bogdan Neacşu: Pentru CEC Bank, sectorul IMM-urilor, al antreprenorilor locali este unul esenţial, banca având peste 120.000 de clienţi persoane juridice. Marea majoritate dintre acestea sunt IMM-uri cu capital local. În România, firmele se bazează în continuare în special pe creditul comercial, pe finanţări de la acţionari, iar creditele bancare nu sunt pe primele locuri. România are un grad de intermediere financiară redus, volumul creditului neguvernamental reprezintă doar 26,8% în timp ce în ţările dezvoltate din UE vorbim despre niveluri peste 100% din PIB. România are un mediu de afaceri relativ tânăr, cu companii care n-au avut suficient timp să se capitalizeze şi au un grad de risc mai ridicat, sau nu pot prezenta garanţii. De aceea, programul IMM Invest a fost bun tocmai din această perspectivă: că a oferit acces la garanţii şi a facilitat finanţarea IMM-urilor. De la demararea acestuia şi până în prezent, am acordat circa 2.500 de finanţări în cadrul programului, cu un volum cumulat de peste 1,8 miliarde lei.
 
Pe lângă IMM Invest, CEC Bank a oferit şi finanţări BEI, cu garanţii europene şi dobânzi subvenţionate - cu peste 100 de beneficiari. De asemenea, măsurile de sprijin în contextul Covid au inclus şi schemele de granturi pentru firmele afectate, prin Programului operaţional Competitivitate.
 
În cazul HoReCa, programul guvernamental este bazat pe granturi, iar băncile partenere au doar rol în distribuirea acestor sume aferente sprijinului de stat. Până la sfârşitul lunii octombrie, programul era încă în faza de analiză a cererilor depuse la nivelul autorităţilor, urmând ca plăţile să se facă ulterior.
 
AGERPRES: CEC Bank ar avea disponibilitate să se implice şi în alte programe de finanţare în viitorul apropiat, precum cele conexe PNRR?
Bogdan Neacşu: CEC Bank este un partener tradiţional în programe guvernamentale şi europene. Am fost implicaţi încă din perioada de preaderare, deci vorbim de aproape 20 de ani de experienţă. Evident, ne uităm şi analizăm instrumentele disponibile, atât în cadrul Planului de Redresare, cât şi pentru alte scheme care au la bază fonduri şi programe europene. Vor exista oportunităţi în zona digitalizării, în zona eficienţei energetice sau a proiectelor pentru dezvoltarea IMM-urilor.
 
AGERPRES: Care este valoarea creditelor acordate companiilor în perioada de pandemie? Cum a evoluat comparativ cu perioada pre-pandemie?
Bogdan Neacşu: Pe segmentul companiilor, portofoliul de finanţări al CEC Bank înregistrat o creştere de 14,2%, programul IMM Invest jucând în continuare un rol important în facilitarea accesului companiilor la finanţare. Finanţările pentru activitatea curentă au înregistrat o creştere de 22,8%, dublă faţă de cea înregistrată în cazul creditelor pentru investiţii (11,1%). Circa jumătate din creşterea portofoliului în sold provine din creditele acordate în cadrul programelor guvernamentale, inclusiv IMM Invest.
 
AGERPRES: Cum apreciaţi decizia BNR de a majora dobânda cheie la 1,75% pe an? Credeţi, în contextul actual, că va urma o noua majorare?
Bogdan Neacşu: Am asistat deja la creşterea dobânzii de politică monetară în România. Există măsuri similare şi la nivelul altor state membre UE. În ultimele luni am asistat la un reviriment inflaţionist, nu doar în România, ci şi în UE. În acest context, creşterea dobânzilor pentru a contracara presiunile inflaţioniste este normală, dacă ne raportăm la principalul obiectiv al băncilor centrale: cel de stabilitate a preţurilor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5263 / 9603
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...