ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Retrospectiva anului 2022 în materie de concurență și la ce să ne așteptăm în 2023

01 Februarie 2023   |   Cătălin Suliman, Silviu Vasile - Filip & Company

În anul 2023 suntem într-un punct de cotitură. Schimbările la nivelul autorității de concurență vor determina direcția de acțiune a autorității în următorii ani.

 
 
În 2022 autoritatea de concurență s-a concentrat pe finalizarea unor investigații importante, a înregistrat cel mai mare număr de concentrări economice autorizate din istoria recentă și a  stabilit cadrul legislativ pentru noi direcții de acțiune și analiză.

În anul 2023 suntem într-un punct de cotitură. Schimbările la nivelul autorității de concurență vor determina direcția de acțiune a autorității în următorii ani. Consiliul Concurenței poate rămâne un organ redutabil de supraveghere și control al piețelor, ceea ce va presupune o creștere a numărului de investigații și analize noi, precum și un control riguros al faptelor anticoncurențiale. Acest scenariu va presupune o implicare și mai activă în promovarea regulilor de concurență, va necesita menținerea expertizei instituționale și atragerea resursei umane specializate.

Așteptările pentru anul 2023 privesc și asigurarea unei coerențe pe aplicarea noilor atribuții ale autorității de concurență, în special în domeniul digital, în domeniul retailului alimentar și în materie de concurență neloială. De asemenea, este vital ca autoritatea să asigure claritate mediului de afaceri în ceea ce privește controlul concentrărilor economice și rolul său în materia de analizei investițiilor străine directe. 

În materie de oportunități, autoritatea de concurență ar putea identifica modalități prin care să atragă agenții economici să colaboreze în stoparea anumitor comportamente ilegale, fie prin dezvoltarea programului de clemență, fie prin aplicarea unor reduceri semnificative ale sancțiunilor pentru acele entități care cooperează cu autoritatea de concurență și contribuie la îmbunătățirea mediului concurențial. 

În final, anticipăm că autoritatea de concurență va continua analizele sectoriale în sectoare cheie ale economiei.

A.    Investigații de încălcare a legislației de concurență. Noile atribuții ale Consiliului Concurenței

În 2022, autoritatea de concurență s-a concentrat pe finalizarea unor investigații a căror analiză s-a întins pe mai mulți ani, valoarea totală a amenzilor aplicate indicând o reducere a activității de sancționare. Accentul a fost pus, în special, pe cazuri în care au existat recunoașteri. 

Deși din raportul de activitate al autorității de concurență reiese că a fost declanșat un număr ridicat de investigații noi (16), în realitate, numărul de investigații în curs este la un nivel mai redus decât în perioada anterioară pandemiei.

Există de așteptat ca în 2023 să avem un dublu fenomen: i) o serie de investigații importante, mai vechi, să fie finalizate (zonele ce ar putea fi vizate fiind IT&C, materiale de construcții, bunuri de larg consum, licitații) și ii) declanșarea unor investigații noi în domenii esențiale pentru economie (spre exemplu, în domeniul energiei, farmaceutic, retail alimentar, servicii de interes pentru consumatori, domeniul industrial).

Din perspectiva temporală, autoritatea de concurență ar putea folosi prima perioadă a anului pentru finalizarea unor analize existente, urmând ca ulterior să intensifice eforturile pe zona analizelor noi. Un factor important în acest moment este și resursa umană, autoritatea fiind într-un punct în care are nevoie să atragă expertiză (juridică, tehnică și economică) care să susțină un număr mai mare de analize realizate în același timp. Pentru asigurarea acesteia, autoritatea de concurență va trebui să identifice modalitățile cele mai eficiente pentru a atrage resursa umană, inclusiv din sectorul privat.

În plus, succesul autorității va fi dat de modalitatea în care va reuși să răspundă sesizărilor și plângerilor venite din piață. Este de așteptat ca în perioadele de insecuritate economică (în special ca urmare a creșterilor tarifare, inflație, apariției anumitor probleme de solvabilitate și plată etc.) să crească numărul de dispute comerciale, iar plângerile și sesizările adresate autorității să crească.

În privința investigațiilor și analizelor noi, anticipăm că domeniile-cheie ale activității economice care vor fi vizate, vor fi, în special, domeniul energiei (acoperind diversele ramuri ale acestuia), domeniul farmaceutic, segmentul alimentar, serviciile cheie, dar și zona de licitații publice privind noile proiecte de dezvoltare (mai ales ca urmare a intensificării aplicării PNRR).

Anticipăm o intensificare a prezenței Consiliului Concurenței în privința noilor prerogative de control. Astfel, în zona de concurență neloială, pot fi previzionate unele analize privind posibile abuzuri ale puterii superioare de negociere. De asemenea, în zona comerțului alimentar, sunt așteptate analize ale implementării noilor reguli, inclusiv analize punctuale privind raporturile dintre marile lanțuri de magazine alimentare și furnizorii care au o putere de negociere redusă.

B.    Investigații sectoriale

Anul 2022 a fost unul foarte activ în zona investigațiilor sectoriale. Aproape 40% din investigațiile sectoriale curente au fost declanșate în 2022, acest mecanism ajutând autoritatea de concurență să identifice posibile zone de risc și să declanșeze acțiuni punctuale de sancționare. Principale sectoare vizate au fost sectorul farmaceutic (comercializarea și promovarea medicamentelor fără prescripție medicală și a suplimentelor alimentare), domeniul auto, inclusiv transportul alternativ, industria de construcții (în special aspectele ce țin de lucrări de întreține și reparații) sau zone privind serviciile financiare.

În 2023, ne așteptăm ca aceste analize de cunoaștere a pieței să continue, fiind posibil ca acestea să privească elemente de natură pur locală sau chiar să fie inspirate din analizele realizate de alte autorități de concurență din regiune sau de către Comisia Europeană.

Sectoarele cu impact asupra populației (energie electrică, gaze naturale, carburanți, medicamente și servicii medicale, domeniul bancar, comerțul online, serviciile de transport) vor rămâne sub lupa autorității și în 2023. Creșterile de costuri anticipate în aceste segmente de piață vor determina o analiză atentă din partea autorității de concurență, în special pentru a putea verifica și preveni apariția unor coordonări comportamentale dincolo de limitele permise de lege.

C.     Sancțiuni

Sistemul sancționator aplicabil în România în materie de concurență permite aplicarea de sancțiuni de până la 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul anterior sancțiunii. Se poate observa un fenomen de creștere a amenzilor de bază propuse, ceea ce a generat o creștere a numărului de recunoașteri din ultima perioadă. Este foarte important să existe un echilibru în procesul de determinare a amenzilor, pentru a evita ca acestea să devină o formă indirectă de presiune asupra mediului de afaceri și, implicit, un mecanism de limitare a accesului la instanță.

Dacă analizăm situația amenzilor aplicate în 2022, observăm că acestea se plasează la un nivel relativ redus față de alți ani (deși suma totală a amenzilor rămâne importantă, fiind situată peste valoarea de 36 de milioane de euro).

În măsura în care abordarea de majorare a amenzilor va continua, anticipăm ca numărul litigiilor de concurență să crească, mai ales în situația în care probatoriul prezentat nu va fi suficient pentru a susține o sancțiune semnificativă. O creștere disproporționată a procentului de amendă aplicat societăților investigate, mai ales în cazurile în care acuzațiile nu sunt clare sau probatoriul este nesatisfăcător, este un proces periculos și ireversibil, acest lucru afectând serios piețele unde vor fi aplicate astfel de sancțiuni (de exemplu, unele societăți vor fi eliminate de pe piață sau vor întâmpina dificultăți serioase ca urmare a aplicării sancțiunilor).

Deși în anul 2021 au existat pași mici în privința identificării unor modalități de soluționare a situațiilor investigate fără aplicarea unor amenzi (spre exemplu, prin acceptarea de angajamente sau măsuri), în anul 2022 acest proces nu a fost continuat. În contextul economic actual, autoritatea de concurență ar trebui să analizeze și astfel de mecanisme alternative unor amenzi deoarece, în multe situații, sancțiunile semnificative ce ar fi aplicate anumitor societăți vor ajunge să fie suportate de clientul final, fiind recuperate prin majorări ale prețurilor.

D.    Concentrările economice

Anul 2022 a fost unul intens din perspectiva operațiunilor de concentrare economică, fiind analizate un număr de 94 de astfel de operațiuni, cel mai mare din ultimii 16 ani. Este de așteptat ca numărul de operațiuni analizate de către Consiliul Concurenței să înregistreze o scădere în anul 2023, piața de fuziuni și achiziții fiind influențată de factori externi, precum tendința de recesiune la nivel global, creșterea inflației și a prețurilor în domeniul energiei sau conflictul din Ucraina.

Autoritatea de concurență a arătat deschidere pentru dialog cu părțile implicate și sperăm ca aceasta să continue și în 2023. O zona foarte importantă în care expertiza autorității de concurență joacă un rol esențial este cea a analizei investițiilor străine. Aceasta, deși controlul investițiilor străine are o importanță strategică, acesta nu trebuie să genereze un blocaj la nivelul procesului de autorizare al concentrărilor economice.

E.     Inspecții inopinate

Creșterea numărului de inspecții inopinate va avea loc în contextul în care autoritatea de concurență va decide declanșarea de noi investigații. Deși este dificil de estimat numărul inspecțiilor inopinate, cu siguranță acesta va crește față de cele din 2022, fiind de așteptat ca inspecțiile să rămână principalul mijloc de colectare de informații de către autoritatea de concurență. Totodată, este de așteptat ca autoritatea de concurență să continue să dezvolte instrumentele pe care le are la dispoziție în materia inspecțiilor inopinate, precum procedurile forensic sau inspectarea echipamentelor personale.

F.     Contestarea deciziilor Consiliului Concurenței

Este important de menționat faptul că există unele tendințe de anulare de către instanțele de judecată a unor decizii ale autorității de concurență, ceea ce este un fenomen de normalitate care va aduce beneficii reale analizelor de concurență și, totodată, mai multă predictibilitate în această zonă – autoritatea de concurență fiind obligată să dedice mai mult timp asigurării îndeplinirii standardului de probă impus în materie de concurență.

Având în vedere că o parte importantă a investigațiilor din anul 2022 au fost finalizate ca urmare a unor recunoașteri, anticipăm, pe termen scurt, o scădere a numărului de dosare în instanță. Pe de altă parte, sunt așteptate unele decizii-cheie privind (i) modalitatea în care instanțele analizează stabilirea cuantumului amenzilor prin raportare la principiul proporționalității și (ii) analiza standardului de probă în anumite cazuri finalizate de Consiliul Concurenței în urmă cu câțiva ani.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1850 / 8629
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    MPR|Partners asistă cu succes Verde Magnesium într-un important proiect minier. Trei parteneri în echipa de proiect coordonată de Dana Rădulescu
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
    LegiTeam: Mitel & Asociații recrutează avocați definitivi pentru Departamentul de Real Estate & Construction
    Efervescență în activitatea avocaților specializați în fuziuni și achiziții de la Stratulat Albulescu, cu 15 proiecte de M&A aflate în lucru. Firma a acordat consultanță în peste 40 de tranzacții anul trecut și își îmbunătățește constant poziția în directoarele internaționale pe această arie de practică | Silviu Stratulat, Managing Partner: ”Peste 50% dintre proiectele noastre de M&A provin din colaborarea cu firme internaționale de top, cu care avem deja o relație sudată”
    Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Minerva Ioniță, Head of Legal & Compliance Department în cadrul Arctic: În postura de avocat intern, respectul față de colegi și angajator, onestitatea, sunt principii care te definesc și te recomandă. Activitatea juridică nu este doar un job, ci este o vocație care implică o responsabilitate profundă față de sistemul juridic și client
    Clifford Chance Badea a asistat PIB Group Europa în tranzacția care marchează debutul companiei britanice pe piața de brokeraj de asigurări din România. Ce avocați au făcut parte din echipa coordonată de Nadia Badea, Partener Clifford Chance
    CMS alături de PPC în încheierea unui acord strategic cu MYTILINEOS Energy & Metals pentru dezvoltarea unui portofoliu de proiecte fotovoltaice de până la 2GW, în patru țări | Horea Popescu și Mircea Moraru (CMS România) au coordonat echipa internațională care a asistat compania elenă de utilităţi electrice pe parcursul acestei proiect complex
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează asistent ̸ ă | secretar ̸ ă recepție
    Zamfirescu Racoți Vasile & Partners primește la Londra premiul Firma Anului în România pentru litigii de brevete, acordat de Managing IP. Alina Tugearu (partener): “Suntem mândri că proiectele pe care le-am derulat sunt remarcate de comunitatea internațională a profesioniștilor în proprietate intelectuală și că munca noastră primește o recunoaștere de un asemenea calibru. Premiul aparține în primul rând echipei care stă în spatele acestor rezultate remarcabile”
    SIMION & BACIU câștigă distincțiile Firma Anului în Domeniul Mărcilor și Firma Anului în Domeniul Drepturilor de Autor și Desene în România în cadrul prestigioasei gale Managing IP EMEA. Ana-Maria Baciu (managing partner) a fost desemnată Practicianul Anului în România
    Avocații firmei Mitel & Asociații au lucrat anul trecut în 10 tranzacții de M&A, principalele mandate venind din sectorul medical, domeniul securității și managementul riscului și energie | Interesul pentru ținte de achiziții din România se menține ridicat din partea unor investitori cu profil mixt – fonduri de investiții ̸ private equity și investitori strategici. Sorin Mitel, Senior Partner: Se poate remarca și un interes crescut din partea companiilor din Asia, care își fac tot mai mult simțită prezența în România
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...