ÎCCJ și DGSC invalidează anumite practici nelegale ale ANAF des întâlnite în inspecțiile de prețuri de transfer

Tematica prețurilor de transfer rămâne una dintre ariile de interes pentru organele de inspecție fiscală. Astfel, companiile se confruntă cu ajustări de prețuri de transfer generate de modificarea sau chiar înlocuirea de către organele fiscale a studiilor de comparabilitate prin includerea/excluderea unor comparabile, fără a avea la bază o justificare propriu-zisă bazată pe pretinse deficiențe din dosarul de prețuri de transfer pregătit de companii.

Într-o soluție recent pronunțată, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut soluția Curții de Apel București de cenzurare a modalității nelegale prin care organele fiscale au modificat studiul de comparabilitate întocmit și prezentat de contribuabil, chiar dacă acesta era complet și corect întocmit, în linie cu reglementările din materia prețurilor de transfer.

”Dezlegările date de Înalta Curte apar astfel extrem de relevante și edificatoare în materia prețurilor de transfer, instanța delimitând într-o manieră clară importanța pregătirii și fundamentării temeinice a documentației prețurilor de transfer care, astfel, devine obligatorie pentru organele fiscale dacă este corect întocmită. În alte cuvinte, o analiza de prețuri de transfer completă și legală care dovedește respectarea principiului valorii de piață va împiedica organele fiscale să efectueze un nou studiu de comparabilitate în baza altor comparabile din alte baze de date publice, să stabilească alte valori ale intervalului de piață și să procedeze la ajustări de prețuri de transfer”, a concluzionat Mihail Boian, avocat partener în cadrul D&B David și Baias SCA.  

În esență, ÎCCJ a realizat o analiză detaliată a îndatoririlor contribuabilului la momentul documentării respectării principiului valorii de piață a tranzacțiilor sale și, totodată, a rolului și atribuțiilor organelor de inspecție fiscală în verificarea respectării acestui principiu de către companiile afiliate. Astfel, Instanța Supremă arată că la momentul identificării comparabilelor, companiei nu îi revine obligația de a verifica toate sursele de informații disponibile și nici de a utiliza o anumită bază de dată pentru a identifica tranzacțiile comparabile. În acest sens, instanța statuează că metodele de stabilire a prețurilor de transfer nu reprezintă altceva decât instrumente analitice pentru analizarea valorii de piață a tranzacțiilor, iar organele fiscale trebuie să fie flexibile în determinarea prețului de piață și să ia în considerare termenii contractuali agreați de părți întrucât materia prețurilor de transfer nu e o știință exactă, ci presupune o anumite variabile care fac imposibilă determinarea unui anumit preț exact.

Pornind de la această premisă, Înalta Curte apoi conchide într-o manieră fundamentată că organele fiscale sunt obligate să ia în considerare valorile cuprinse într-un dosar de prețuri de transfer corect și complet întocmit de contribuabil și nu sunt îndreptățite să efectueze un nou studiu de comparabilitate dacă nu au constatat existența unor deficiențe în legătură cu cel efectuat de către contribuabilul verificat.

În speță, organele fiscale au decis înlocuirea comparabilelor din studiului de comparabilitate cu motivarea că una dintre comparabilele identificate de companie avea o activitate comercială mai largă decât cea a companiei supuse controlului fiscal. Această constatare a stat la baza invalidării studiului chiar dacă compania a demonstrat că pentru acele activități suplimentare derulate de societatea comparabilă, aceasta percepea o remunerație separată față de cea aferentă activității similare celei realizate de contribuabil. Această practică a organelor fiscale a fost invalidată de Înalta Curte care a conchis asupra obligației organelor fiscale de a proceda la ajustări de comparabilitate atunci când identifică companii comparabile și de a stabili gradul de similitudine după efectuarea unor asemenea ajustări, aceasta cu atât mai mult cu cât în dosarul prețurilor de transfer, compania efectuase asemenea ajustări și delimitări.

În strânsă legătură cu raționamentul Înaltei Curți, într-o altă decizie de speță, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC) a procedat la cenzurarea practicii organelor de inspecție fiscale de „cherry picking” a comparabilelor. Astfel, DGSC a stabilit că, dacă organele de inspecție fiscală ajung la concluzia întemeiată că se impune modificarea studiului de comparabilitate prin introducerea unor noi comparabile, acestea trebuie însă să îndeplinească toate criteriile cantitative (e.g. cifra de afaceri, numărul de angajați, stocuri) și calitative (e.g. activitatea desfășurată) stabilite de către contribuabil în mod legal în studiul de comparabilitate efectuat cu ocazia întocmirii dosarului de prețuri de transfer.

”Apreciem ca fiind extrem de binevenite soluțiile ICCJ și DGSC în privința clarificării unor aspecte practice des întâlnite în inspecțiile fiscale legate de modificarea sau înlocuirea studiilor de comparabilitate întocmite în mod legal și complet de contribuabili, cât și cherry picking-ul comparabilelor, această din urmă uzanță, fie ea a contribuabililor sau a organelor fiscale, denaturând intervalul valorii de piață și scăzând gradul de transparență a analizei de prețuri de transfer”, a conchis Monica Todose, director în cadrul PwC România.

DGSC a statuat că este nelegală abordarea inspectorilor fiscali de a include o comparabilă în studiul de comparabilitate pentru un anumit an și de a exclude aceeași comparabilă din același studiu pentru un alt an. Aceasta întrucât, din moment ce organele fiscale nu au probat  în vreun fel că activitatea contribuabilului s-a schimbat de la un alt la altul, concluziile că activitatea desfășurată de compania comparabilă nu este una comparabilă cu a contribuabilului în cel de-al doilea an este nefundamentată și se impune a fi cenzurată.

În egală măsură, DGSC a invalidat includerea de către organele fiscale în cadrul studiului de comparabilitate a unor companii în privința cărora există indicii din surse publice că sunt afiliate (de exemplu, mențiuni incluse pe website-ul companiei conform cărora aceasta face parte dintr-un grup, informații incluse în bazele de date specializate). Prin această practică nelegală, atrage atenția DGSC, se aduce atingere tocmai scopului efectuării studiului de comparabilitate de identificare a intervalului valorii de piață care se realizează, prin definiție, prin raportare la tranzacții între independenți.

Nu în ultimul rând, mai arată DGSC și faptul că, în cazul în care există entități parte din același  grup care desfășoară activități similare, organele fiscale sunt obligate să adopte o abordare unitară în analiza prețurilor de transfer cu ocazia desfășurării inspecțiilor fiscale,  în temeiul art. 7 Cod procedură fiscală privind rolul activ al organului fiscal. Astfel, în ipoteza în care contribuabilul supus inspecției fiscale depune un studiu de comparabilitate prezentat într-o inspecție fiscală anterioară de către o societate afiliată care desfășoară activități similare, și care a fost admis de organele fiscale, acestea din urmă trebuie să pornească de la același studiu de comparabilitate și în cadrul inspecției fiscale desfășurate la contribuabil.