ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiect în dezbatere publică: Spitalele private ar putea accesa oricând fondurile statului pentru programele de sănătate

27 Ianuarie 2020   |   MEDIAFAX

Potrivit actului normativ, furnizorii privaţi de servicii medicale puteau implementa programe de sămătate ale statului, doar atunci când era depăşită capacitatea furnizorilor publici de a le implementa.

 
 
Ministerul Sănătăţii are în dezbatere publică o ordonanţă prin care spitalele şi clinicile private vor putea accesa oricând fonduri bugetare cuprinse în programele de sănătate. În prezent, acestea puteau implementa programe de sănătate doar dacă era depăşită capacitatea furnizorilor publici.

„Prin proiectul de act normativ se propune ca serviciile medicale din cadrul programelor naţionale de sănătate curative, care se suportă din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate să se deruleze în mod unitar atât prin furnizori publici, cât şi prin furnizori privaţi, în mod similar cu reglementarea privind furnizorii privaţi de medicamente şi dispozitive medicale. Astfel, se asigură accesul imediat al pacienţilor la tratament in cadrul programelor naţionale de sănătate curative şi, funcţie de opţiunea acestora, prin furnizorii care sunt autorizaţi şi evaluaţi şi care au încheiat contracte de furnizare de servicii medicale cu casele de asigurări de sănătate”, se arată în expunerea de motive a proiectului de ordonanţă care modifică Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.


Potrivit actului normativ, furnizorii privaţi de servicii medicale puteau implementa programe de sămătate ale statului, doar atunci când era depăşită capacitatea furnizorilor publici de a le implementa.

„În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, implementarea programelor naţionale de sănătate se realizează prin unităţi de specialitate, respectiv instituţii publice, furnizori publici de servicii medicale, precum şi furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale, selectate în baza criteriilor aprobate în normele tehnice de realizare
a programelor naţionale de sănătate”, se menţionează în ordonanţa aflată în dezbatere publică pe Ministerul Sănătăţii.

Guvernul precizează că ordonanţa îmbunătăţeşte accesul pacienţilor la tratament

„ Se va îmbunătăţi accesul pacienţilor la tratament, prin acordarea unor servicii integrate şi servicii conexe în cadrul unor programe naţionale de sănătate curative, având în vedere faptul că în anul 2020 va începe derularea programului naţional pentru persoanele cu afecţiuni din spectrul autist, precum şi faptul că în cadrul programelor naţionale de sănătate curative, pentru unele dintre aceste programe vor fi acordate servicii integrate, care pot cuprinde, după caz, medicamente, servicii medicale, investigaţii paraclinice etc”, arată impactul social din actul normativ.

Potrivit Executivului, odată cu această reglementare„se asigură accesul facil la eliberarea de certificate de concediu medical şi la indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate în timp util în cazul bolnavilor diagnosticaţi cu SIDA şi afecţiuni neoplazice, prin eliminarea verigii intermediare birocratice, respectiv eliminarea obligaţiei avizării de către medicul expert al asigurărilor sociale a prelungirii până la un an şi 6 luni a certificatelor de concediu medical”.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4109 / 5501
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Filip & Company a asistat Mozaik Investments în achiziția unei participații majoritare în cadrul Genesis College. Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel) au coordonat echipa | Ce firmă de avocați a mai fost implicată în tranzacție
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
Studiu Refinitiv | Piața de M&A a continuat să crească în S1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global, însă numărul tranzacțiilor este în scădere, iar Europa pierde viteză. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care Clifford Chance și Schoenherr strălucesc, iar RTPR rămâne în Top 15
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
WTR Global Leaders 2025 | Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Ciprian Dragomir (TZA) și Alina Tugearu (ZRVP), printre cei 17 români care au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul mărcilor, la nivel global. Cine sunt aceștia, prin ce s-au remarcat și cum îi văd clienții
Clifford Chance Badea a asistat fondul de private equity T2Y Capital în tranzacția prin care devine al doilea cel mai mare acționar al Prime Batteries Energy Holding
Provocările cu care se vor confrunta companiile în anul 2025, pe segmentul de Muncă ̸ Resurse Umane, sunt multiple și complexe, depășind adesea simpla conformitate legislativă, avertizează avocații firmei D&B David și Baias | Dan Dascălu, Partener: ”Necesitatea de a anticipa modificările, de a comunica transparent cu angajații și partenerii sociali, precum și riscurile asociate nerespectării prevederilor, cresc presiunea asupra angajatorilor”
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...