ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Directorul societăţii de termoficare din Mangalia, reţinut pentru trafic de influenţă

10 Iulie 2024   |   Agerpres

Doru Colgiu va fi prezentat Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 
 
Directorul societăţii de termoficare ce aparţine Consiliului Local Mangalia - Goldterm SA, Doru Colgiu, a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru trafic de influenţă, au informat miercuri procurorii anticoruţie constănţeni.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) - Serviciul teritorial Constanţa a anunţat, printr-un comunicat de presă, că procurorii instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 9 iulie, a inculpatului Colgiu Doru, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparţine Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.

"La sfârşitul lunii iunie - începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia şi Poliţiei Locale Mangalia şi că-i va determina pe aceştia să permită ca societatea omului de afaceri să-şi desfăşoare activitatea în continuare, fără autorizaţie de funcţionare. În contextul menţionat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinşi iniţial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante", se arată în comunicat.


Miercuri, Colgiu va fi prezentat Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cu ocazia efectuării unei percheziţii la domiciliul inculpatului, au fost găsite şi ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro şi 1.000 dolari.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 212 / 4699
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
BizLawyer îi prezintă pe avocații care au devenit parteneri în ultimele runde de promovări | De vorbă cu Andrei Cosma (BACIU PARTNERS), revenit în avocatura locală după ce a activat ca general counsel pentru o firmă de tehnologie din Malta: ”Cred că succesul în avocatură apare atunci când un avocat înțelege cu adevărat distincția - și îmbinarea - dintre profesia de avocat și avocatura ca business. Ambele concepte au o importanță de sine stătătoare și trebuie creată o simbioză pentru a tinde spre succes”
Women Lawyers | Pentru Mateea Codreanu, apartenența la echipa Mușat & Asociații, în care a evoluat până la poziția de Partener, a fost decisivă în formarea sa: ”Este o provocare să începi parcursul avocațial ca avocat stagiar într-o firmă de avocatură lider, dar totodată și o premisă pentru o dezvoltare profesională rapidă”
Liviu Togan părăsește Dentons, unde coordona practica de drept penal și investigații și se alătură din nou firmei Mușat & Asociații, pe poziția de Partner: “Revin în cadrul unei echipe pe care o cunosc și în care am încredere”
LMG Life Sciences Awards EMEA 2025 | Kinstellar, Muşat & Asociaţii, NNDKP și Popescu & Asociații, pe lista scurtă din care va fi aleasă peste câteva zile ”South East Europe Firm of the Year”. Popescu & Asociații concurează cu patru firme internaționale de top pentru titlul de ”White Collar Crime Firm of the Year”, iar unul dintre partenerii săi, Mirel Rădescu, este printre cei patru finaliști la categoria ”White Collar Crime Lawyer of the Year”
Avocații Kinstellar spun că semnalul cel mai pregnant din ultima perioadă e dat de proiectele de reorganizare și apreciază că anul acesta va crește numărul companiilor care fac disponibilizări masive. Clienții sunt interesați de consolidarea politicilor privind prevenirea și combaterea hărțuirii la locul de muncă, precum și de regândirea modului de organizare a muncii, pe fondul unei tendințe de creștere a volumului de cauze privind litigiile de muncă | Activitate intensă în practica de Employment, evidențiată de ghidurile juridice internaționale, cu mandate diverse și o echipă expusă la proiecte cu un caracter multidisciplinar
GNP obține o soluție favorabilă pentru un operator de platformă, ce ar putea să contureze o practică constantă și predictibilă, în baza căreia autoritățile de reglementare naționale vor analiza întinderea răspunderii furnizorilor de servicii intermediare. Problemele juridice ridicate în acest litigiu vizează în principal modul de interpretare și aplicare a reglementărilor din Regimul eCommerce și DSA | Avocații Octavian Adam (Partener), Cristina Badea (Senior Associate) și Alice Moisac (Associate), în prim plan
Rising Stars | Eduard Morariu, unul dintre cei mai buni absolvenți ai generației 2022, a ales să profeseze ca avocat la Filip & Company, unde urmărește să se dezvolte în câteva dintre ramurile mai „nișate” ale Dreptului: „Parcursul meu a presupus implicarea în multe dosare de instanță și arbitraj, unele chiar de importanță națională, cu probleme de drept sensibile, dar și cu echipe de avocați excepționali, care le-au făcut față cu o măiestrie la care nu pot decât să aspir”
Cum lucrează echipele Băncilă, Diaconu și Asociații (EY Law) și Grants & Incentives Avisory (EY), în proiectele care vizează accesarea ajutoarelor de stat, în care au o rată de succes mai mare de 90% | Ramificarea multidisciplinară a expertizei permite echipei să ofere clienților o viziune completă asupra pașilor de parcurs și modului în care pot implementa soluțiile propuse, astfel încât să obțină cele mai mari beneficii. Ce servicii integrate asigură clienților și care sunt strategiile pentru maximizarea șanselor de obținere a fondurilor
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
PNSA susține juridic Turneul Internațional Stradivarius
Premieră juridică în România | Popescu & Asociații obține prima despăgubire integrală pentru expropriere: peste 60 mil. lei pentru Viorelo International. Succesul este rezultatul unei strategii juridice riguroase, elaborate și implementate de o echipă interdisciplinară de specialiști
Premieră pe piața avocaturii din România: NNDKP, desemnată pentru a șaptea oară „Firma de avocatură a anului în România” la gala premiilor Chambers Europe 2025. | Ion Nestor, Co-Managing Partner: ” Această recunoaștere, care vine în anul în care sărbătorim 35 de ani de activitate, reprezintă încă o confirmare a poziției de top pe care NNDKP o ocupă pe piața avocaturii din România și validează munca, performanța și rezultatele excelente obținute de întreaga echipă”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...