ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Bondoc și Asociații obține câștig de cauză într-un litigiu privind validitatea contractelor încheiate de lanțurile de supermagazine

28 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

Soluția vine în contextul unei practici judiciare complexe cu privire la problema potențialului caracterul abuziv al unor asemenea înțelegeri în raporturile dintre profesioniști, precum și a unui cadru legislativ în continuă schimbare. Confirmarea legalității acestor clauze este importantă atât juridc, cât și comercial.

 
 

Practica de litigii a Bondoc și Asociații a înregistrat un nou succes judiciar într-o speță de nișă. Aceasta a privit mecanismele contractuale pentru asigurarea aprovizionării cu produse alimentare. Mai precis, printr-o hotărâre pronunțată recent, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea de constatare a nulității absolute a clauzelor care stipulau comisioane de plătit de furnizor pentru comercializarea produselor alimentare în cadrul supermagazinelor și, respectiv, a clauzei de reducere (risturnă) contractuală.

Soluția vine în contextul unei practici judiciare complexe cu privire la problema potențialului caracterul abuziv al unor asemenea înțelegeri în raporturile dintre profesioniști, precum și a unui cadru legislativ în continuă schimbare. Confirmarea legalității acestor clauze este importantă atât juridc, cât și comercial.


Nicolae Viorel Dinu, Partener Bondoc și Asociații, coordonatorul practicii de litigii: “Am obținut un succes complet într-un litigiu în care instanțele judecătorești au confirmat caracterul excepțional al pretinselor motive legale care se circumscriu conceptului de “clauze abuzive” și că acestea nu se regăseau în contractele analizate. Orice decizie luată în această materie este importantă, întrucât echilibrul unor comportamente de piață și modul de aplicare a unor principii de drept de bază se raportează la orientările jurisprudențiale aplicabile sub un anumit cadru legal.”

Din echipa Bondoc și Asociații  care a instrumentat aceasta cauză a făcut parte și Mihai Vlasceanu, avocat senior.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 898 / 2152
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Sănătate, energie, pariuri: „triunghiul” care a dominat piața locală de fuziuni și achiziții în 2025, cu aproape 2 miliarde de euro din trei tranzacții | Bondoc & Asociații și Schoenherr au lucrat în două dintre acestea. Ce alte firme de avocați au fost implicate în operațiunile cu un ADN puternic transfrontalier inițiate de investitorii finlandezi, francezi și americani
Filip & Company a asistat Global Vision Investment Fund în obținerea unei finanțări de 12,7 milioane de euro. Camelia Ianțuc (senior associate) în prim plan
Încă un spin-off în piața avocaturii | Partenerul Cristian Popescu și echipa sa de zece avocați au părăsit Dentons pentru a lansa o nouă fimă: “A fost o plecare voluntară, iar seniorii cu care lucram au devenit parteneri în noua entitate”. Popescu Roman Radu Florea își va crește echipa și activitatea în mai multe arii de practică până la sfârșitul anului
Kinstellar îl cooptează pe Marius Ezer ca Partener și coordonator al practicii de soluționare a disputelor în București | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Marius aduce nu doar competență tehnică, ci și o gândire strategică excelentă, echilibru și orientare spre soluții, lucruri pe care clienții le apreciază”
MidEuropa preia pachetul majoritar în RBC, unul dintre cei mai importanți integratori de sisteme IT specializați în sectoarele de retail, banking și producție industrială din România. Trei firme de avocați au stat alături de investitorul de private equity
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
ZRVP, desemnată din nou „Firma de Avocatură a Anului din România” la Lexology Index Awards 2025 | Dr. Cosmin Vasile (Managing Partner): Un premiu obținut doi ani la rând spune un lucru simplu: că echipa merge în direcția bună. O astfel de recunoaștere confirmă nivelul profesional atins și, în același timp, ne obligă să rămânem la fel de exigenți
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...