LadyLawyer | Doamnele avocat dau forță echipei Mitel & Asociații, firmă în care competența, capacitatea de gândire creativă, abilitățile analitice și atenția la detalii clădesc cariere solide. De vorbă cu avocatele firmei despre avocatura de business devenită un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen
21 Martie 2025 Ștefania Enache
„Secretul” reușitei într-o carieră constă, în primul rând, în pasiunea pentru profesia pe care ți-ai ales-o. În orice domeniu ai activa, este important să-ți placă foarte mult ceea ce faci.
| |
Într-un domeniu atât de complex, așa cum este avocatura de business, profesionalismul are cea mai mare relevanță. Că vorbim despre femei sau bărbați, rezultatele notabile apar doar printr-o muncă susținută, iar singura unitate de măsură a succesului este dată de mulțumirea clientului. Avocatura este o lume într-o continuă dinamică, în care profesioniștii bărbați sau femei fac echipă pentru a finaliza mandatele care le sunt încredințate. Acest sector nu mai este de foarte mult timp unul dominat de domni, prezența doamnelor fiind din ce în ce mai ridicată. „Cred că în prezent profesia de avocat nu are gen și, statistic vorbind, în România ponderea sexului frumos în profesii juridice, inclusiv în avocatură, este mai mare decât a bărbaților. Avocatura de business este astăzi un mediu accesibil avocaților care vor să facă performanță, indiferent de gen”, subliniază Magda Dima, Partener Mitel & Asociații.
„Secretul” reușitei într-o carieră constă, în primul rând, în pasiunea pentru profesia pe care ți-ai ales-o. În orice domeniu ai activa, este important să-ți placă foarte mult ceea ce faci.
În avocatura de business, atât doamnele, cât și domnii trebuie să vrea și să probeze pentru client o excelentă cunoaștere a Dreptului, dar și o atentă cunoaștere a nevoilor businessului acestuia, prin construcții legale inovatoare. Totodată, trebuie să urmărească maximizarea oportunităților de business, respectiv a șanselor de câștig (după caz) pentru client.
„Criteriile ce ar măsura just valoarea și succesul unui avocat țin de pregătirea profesională (temeinică și continuă), de potențial, implicare, pasiune pentru meserie, pentru că avocatura de business este un mediu competitiv, care îţi impune standarde de profesionalism ridicate”, atrage atenția Magda Dima.
Interlocutoarea BizLawyer este de părere că nu există diferențe de percepție exclusiv pe criterii de gen. „Dar și dacă ar există, cred că sunt în sens pozitiv, pentru că succesul în avocatura de business, accesul către performanță înseamnă atât o excelentă pregătire profesională, cât și inteligenţă emoțională, empatie, intuiţie, perseverenţă, tenacitate, atenție la detalii – atribute specifice femeilor”, nuanțează avocatul.
La rândul său, Ioana Negrea, Partener Mitel & Asociații, spune că nu cunoaște să fi fost vreo perioadă mai favorabilă dezvoltării femeilor ca cea în care trăim. „Femeia, mereu muncitoare, perseverentă, inteligentă și empatică s-a poziționat în lumea avocaturii de business, iar România este printre țările în care femeile au reușit să se impună, ajungând să dețină poziții cheie în firme importante de avocatură de pe piață”, arată avocatul.
Mai mult, femeia avocat de astăzi a dovedit că poate face față tuturor provocărilor. „Fiind adaptabilă, cu o excelentă pregătire profesională și o inteligență intuitivă, este capabilă oricând să managerieze o tranzacție complexă și în paralel să asigure stabilitatea și confortul familiei, remarcându-se astfel prin dinamica și strălucirea pe care ți-o conferă satisfacția de a fi împlinită profesional și la nivel personal”, argumentează interlocutoarea BizLawyer.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ LadyLawyer | De vorbă cu Anca Buta Mușat (Partener Mușat & Asociații), avocat care a studiat Dreptul în patru sisteme diferite și s-a dezvoltat ”într-o echipă fantastică”: ”În firmele mari, de referință, cum este Mușat & Asociații, nu mai există diferențe între femei și bărbați din punct de vedere profesional. Diferențele se văd de la un profesionist la altul în modul de abordare a problemelor, soluțiile găsite, abilitățile de leadership și de coordonare a echipelor și în multe alte detalii care nu țin de gen” --------------------------------------------------------------------------
Doamnele avocat s-au impus prin profesionalism
Chiar dacă mentalitățile s-au schimbat foarte mult, iar situația nu mai este atât de radicală cum era cu ani în urmă, în societatea în care trăim continuă să existe, la modul general, stereotipuri și prejudecăți de gen.
În avocatura de business, Cristina Dan, Counsel Mitel & Asociații, crede însă că, din această perspectivă, lucrurile s-au schimbat în bine, mai ales în contextul în care femeile avocat au reușit să facă dovada capacității lor extraordinare de a excela în profesie plasându-se în topul avocaților de succes. „Sunt convinsă că, și dacă mai există astfel de prejudecăți de gen, acestea pot fi depășite cu siguranță printr-o abordare deschisă și corectă, prin sprijin reciproc între femeile avocat, prin demonstrarea competenței și rezilienței, a empatiei și abilităților de conducere de care femeile avocat dau dovadă în fiecare zi”, consideră avocatul.
Profesional vorbind, diferențele între femei și bărbați nu mai există în acest domeniu, iar lucrul acesta este evident și atunci când discutăm despre utilizarea noilor tehnologii care au devenit o constantă în viața avocaților. „În prezent, nu consider că mai există diferențe între femei și bărbați din perspectiva capacității de utilizare a tehnologiei. Dimpotrivă, abilitatea femeilor de a trata cu atenție o sumedenie de detalii le face pe acestea să folosească tehnologia în mod eficient. Evoluția vertiginoasă a tehnologiei generează necesitatea unei adaptări rapide la schimbare, iar utilizarea noilor facilități în avocatură poate avea ca rezultat eficientizarea activității (spre exemplu, fiind redus timpul necesar pentru efectuarea unor operațiuni repetitive)”, explică Alina Ostroveanu, Managing Associate Mitel & Asociații.
--------------------------------------------------------------------------
Citește și
→ LadyLawyer | Profesia de avocat ar avea mult de suferit fără empatia și emoția tipic feminine. Ana Popa, Managing Associate al Țucă Zbârcea & Asociații: ”Sfătuiesc pe oricine, care nu a lucrat cu o femeie avocat până acum, să o facă și va observa că avem abordări inovatoare, suntem foarte flexibile, avem o capacitate unică de multitasking și adaptabilitate. În plus, venim întotdeauna cu o perspectivă diferită asupra lucrurilor și aducem un plus de creativitate”--------------------------------------------------------------------------
Atuurile femeilor avocat
În proiectele pe care le coordonează sau în care se implică, femeile avocat generează plusvaloare, contribuind semnificativ la succesul acestora. Clienții care au ales să-și încredințeze spețele unor doamne au remarcat faptul că reprezentantele sexului frumos acordă o atenție deosebită detaliilor și organizării, având abilitatea de a gestiona o multitudine de probleme cu nivel crescut de complexitate. De asemenea, doamnele avocat se evidențiază prin tenacitatea și dorința de autodepășire, aceste două atribute devenind avantaje cheie care stau la baza succesului mandatului primit.
„Doamnele avocat sunt cunoscute pentru că aduc o abordare diferită a provocărilor din profesie. Capacitatea de gândire creativă, dar mai ales empatia generează o rezolvare a problemelor inovatoare și soluții cât mai personalizate pentru clienți. Combinația unui grad înalt de inteligență emoțională cu abilități analitice este ceea ce permite doamnelor avocat să gestioneze situațiile prezentate într-un mod eficient și empatic.
Avantajele cu care doamnele avocat gestionează un proiect și cu care ies în evidență sunt atenția la detalii, meticulozitatea în cercetarea lor, asigurându-se că au explorat toate informațiile și opțiunile necesare pentru client. De asemenea, comunicarea este cheia în activitatea juridică, fiind esențial să asculți în mod activ preocupările clienților pentru a putea dezvolta strategiile de urmat.
Avantajele semnificative pentru situațiile în care este necesară negocierea (și care sunt cele mai dese, de altfel) sunt comunicarea eficientă, multitaskingul, capacitatea de a construi încredere în relația atât cu clienții, cât și cu partea adversă, dar și capacitatea de a menține calmul situațiilor tensionate”, argumentează Anemari Ciobanu, Managing Associate Mitel & Asociații.
În dosare complexe, așa cum sunt și cele în care se implică Mitel & Asociații, succesul este dat de contribuția fiecărui membru în parte, iar genul nu are nicio relevanță, importante fiind abilitățile profesionale și talentul avocaților implicați în proiecte.
Citește și
→ Lady Lawyer | De vorbă cu Mihaela Ion, Partener PNSA: ”În fiecare moment important al vieții mele profesionale am simțit cum fiecare om din jurul meu a contribuit la pașii ce au urmat. Povestea continuă de aproape 20 de ani alături de echipa PNSA, pe care o simt deja ca parte din familie; spun asta pentru că au fost prezenți în orice etapă a vieții și devenirii mele ca om”
→ Lady Lawyer | De vorbă cu Ana-Maria Baciu, Managing Partner, BACIU PARTNERS: ”Experiența mea a arătat de cele mai multe ori că diferențele nu există între femei și bărbați, cât între oameni mai dispuși, și respectiv mai puțin dispuși, să accepte, să înțeleagă și să îmbrățișeze schimbarea, de orice fel ar fi aceasta”| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 317 / 2253 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Bucharest Arbitration Days 2026: Probele în arbitrajul internațional: principii și practici în evoluție
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Meet the Professionals | Din vorbă în vorbă cu Lidia Zărnescu, recent promovată Counsel la Kinstellar despre un parcurs în Dreptul muncii construit cu răbdare și cu oameni valoroși, întâlniți la momentele potrivite: ”Văd cariera ca pe un maraton, nu ca pe un sprint; dacă se „ard” etape, se pierd lecții și valori esențiale. Cred că adevărata valoare a unui avocat stă în modul în care își folosește expertiza pentru a crea valoare pentru cei din jur”
Cum se construiește o practică solidă de achiziții publice într-o piață marcată de presiunea termenelor, complexitatea proiectelor și exigențe tot mai ridicate de conformitate | De vorbă cu Ramona Pentilescu, Partener PNSA, despre sofisticarea mandatelor și despre modul în care echipa îmbină rigoarea juridică și pragmatismul operațional pentru a menține proiectele pe traiectoria stabilită, indiferent de obstacolele apărute pe parcurs
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





