Niculeasa Law Firm obține pentru Laminorul Brăila SA admiterea revizuirii de pe rolul ICCJ ce privește modalitatea în care este reglementată ajustarea TVA de dreptul național, respectiv art. 90 din Directiva TVA

În reprezentarea societății Laminorul Brăila S.A., Niculeasa Law Firm, prin avocați Mădălin Niculeasa și Andreea Gheorghișan, obține admiterea cererii de revizuire formulată cu privire la aplicabilitatea cu întâietate a dreptului UE față de dreptul național în ceea ce privește condițiile de ajustare a TVA, astfel cum acestea sunt reglementate de art. 90 din Directiva TVA respectiv de Codul Fiscal (dreptul național aplicabil).

Dincolo de caracterul extraordinar al căii de atac exercitate, cale ce presupune îndeplinirea anumitor cerințe procedurale, strict delimitate de lege și de interpretarea obligatorie a ICCJ în ceea ce privește revizuirea specială reglementată de Legea contenciosului administrativ, soluția obținută de Niculeasa Law Firm este plină de însemnătate juridică și din perspectiva relației dreptului fiscal național cu Directiva TVA respectiv a cerințelor principiale specifice ajustării TVA.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat faptul că art. 90 din Directiva TVA, articol ce reglementează condițiile de ajustare a TVA este un text de lege de directă și imediată aplicare, ce poate fi invocat în mod direct și nemijlocit în fața instanțelor naționale, chiar dacă acesta este cuprins într-o Directivă (act ce de principiu se adresează statelor membre).

Cât privește cerințele ajustării TVA, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, aplicând în mod direct art. 90 din Directiva TVA, atât faptul că dreptul național (Codul fiscal) reglementează în mod necorespunzător cerințele ajustării TVA, dar și faptul că acest mecanism specific TVA intervine de fiecare dată când baza de impunere a TVA a dispărut în mod definitiv/contraprestația nu se mai încasează în mod cert.  

Sub acest aspect, dreptul UE confirmă principiul de bază aplicabil în materia TVA, acela că lipsa contraprestației face ca tranzacția să nu fie supusă TVA. Or, contraprestația poate să existe la început, dar pe parcursul derulării relației contractuale să devină cert și sigur că aceasta nu va mai exista/nu va fi obținută situație în care contribuabilul are dreptul la ajustarea TVA.

Înalta Curte de Casație și Justiție achiesează la interpretarea CJUE în ceea ce privește aplicabilitatea art. 90 din Directiva TVA, în sensul că statele membre nu trebuie/nu pot stabili condiții formale de exercitare a acestui drept la ajustarea TVA, dincolo de ceea ce este necesar pentru ca Statul să se lămurească asupra momentului în care contraprestația dispare/nu mai există cu adevărat și în mod definitiv.

Orice altă condiție formală adăugată exercitării dreptului cuprins în art. 90 din Directiva TVA excede limitelor recunoscute de legislația UE acestui drept.

Rezolvând relația dintre art. 90 din Directiva TVA și dreptul național aplicabil (Codul Fiscal) pe perioada 2014 – 2017, în mod direct și nemijlocit Înalta Curte de Casație și Justiție confirmă și faptul că dreptul național (Codul Fiscal) contravine dreptului UE din moment ce restricționează dreptul la ajustarea TVA de cerințe suplimentare ce depășesc limita mai sus menționată.