Acord în Consiliu asupra mandatului de negociere pentru legiferarea unor salarii minime adecvate în UE
07 Decembrie 2021 Agerpres
În urma acestui acord pot începe negocierile dintre cele trei instituţii ale UE - Parlamentul European, care acum două săptămâni şi-a votat poziţia, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană pentru a conveni un text final.
Miniştrii cu atribuţii în domeniul ocupării forţei de muncă şi al afacerilor sociale din cadrul UE reuniţi în Consiliu luni la Bruxelles au ajuns la un acord asupra mandatului de negociere cu privire la o propunere a Comisiei Europene de legiferare a unor salarii minime adecvate în Uniune.
În urma acestui acord pot începe negocierile dintre cele trei instituţii ale UE - Parlamentul European, care acum două săptămâni şi-a votat poziţia, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană pentru a conveni un text final.
Salariile echitabile, care asigură un nivel de trai decent, reprezintă unul dintre principiile Pilonului european al drepturilor sociale. Pentru a îmbunătăţi condiţiile de muncă şi de trai, prezentul proiect de act legislativ stabileşte un cadru pentru promovarea unor niveluri adecvate ale salariilor minime legale, pentru promovarea negocierilor colective pentru stabilirea salariilor şi pentru îmbunătăţirea accesului efectiv la protecţia salariului minim pentru lucrătorii care au dreptul la un salariu minim.
Statele membre cu salarii minime legale au sarcina de a institui un cadru procedural pentru a stabili şi a actualiza aceste salarii minime în conformitate cu un set de criterii stabile şi clare. Salariile minime legale vor fi actualizate în mod regulat şi prompt. În plus, cuantumul acestora poate fi ajustat prin mecanisme de indexare automată, detaliază un comunicat de presă publicat pe site-ul Consiliului UE.
În UE, există diferenţe mari între statele membre în ceea ce priveşte măsura în care lucrătorii sunt acoperiţi de convenţiile colective şi nivelul salariilor minime. Acesta este, de asemenea, efectul modelelor foarte diferite ale pieţelor forţei de muncă din statele membre. Deşi respectă aceste diferenţe, proiectul de act legislativ stabileşte un cadru procedural pentru promovarea unei protecţii mai bune şi mai eficace a salariului minim în toate statele membre.
Conform noilor reguli, este de aşteptat ca salariile minime să crească în mai mult de jumătate din statele membre, ajutând peste 25 de milioane de lucrători. Datorită acestei directive, România se poate apropia de un trai decent, oferit de salariile din statele Europei de Vest, a scris marţi pe pagina sa de Facebook eurodeputatul Eugen Tomac (PEE).
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 13954 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





