BestJobs: Piața muncii a accelerat în iulie. Aplicările la joburi au depășit recordul din ultimul an și jumătate
01 August 2022 R. T.
În luna iulie, candidații au aplicat cel mai mult pentru poziții în Vânzări, unde aplicările au crescut cu aproape 4% față de luna trecută, Management, Financiar/Contabilitate, IT/Telecom și Producție/Logistică.
A doua lună de vară din 2022 a adus un volum de joburi cu 28% mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut pe platforma de recrutare BestJobs, păstrând același nivel comparativ cu luna iunie a acestui an. Cu toate că este o perioadă de vârf a sezonului estival, candidații au înregistrat cu 13% mai multe aplicări decât în iulie 2021 și cu 10% mai multe decât luna precendentă. În plus, tinerii aflați la început de carieră au fost mult mai dinamici în căutarea unui loc pe piața muncii, înregistrând un nou record de activitate de la începutul anului și până acum. Astfel, candidații din segmentul 18-25 de ani au înregistrat 17% din totalul aplicărilor din iulie.
„Stagnarea în numărul de joburi este specifică lunilor de vară, când, pe fondul concediilor, recrutările scad. Cu toate acestea, candidații au început intens a doua jumătate a anului 2022. Spre exemplu, dacă în luna decembrie 2021, un candidat cu intenții de angajare aplica, în medie, la 3-4 joburi, acum datele arată o medie de 7 oportunități vizate. Vedem în platformă și faptul că, indiferent de vârstă, candidații sunt interesați de oportunități profesionale mai bune din punct de vedere al salariului sau al beneficiilor extrasalariale. În plus, chiar și cei care nu urmăresc o schimbare imediată a jobului, aplică pentru a-și evalua opțiunile”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
„Stagnarea în numărul de joburi este specifică lunilor de vară, când, pe fondul concediilor, recrutările scad. Cu toate acestea, candidații au început intens a doua jumătate a anului 2022. Spre exemplu, dacă în luna decembrie 2021, un candidat cu intenții de angajare aplica, în medie, la 3-4 joburi, acum datele arată o medie de 7 oportunități vizate. Vedem în platformă și faptul că, indiferent de vârstă, candidații sunt interesați de oportunități profesionale mai bune din punct de vedere al salariului sau al beneficiilor extrasalariale. În plus, chiar și cei care nu urmăresc o schimbare imediată a jobului, aplică pentru a-și evalua opțiunile”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
În luna iulie, candidații au aplicat cel mai mult pentru poziții în Vânzări, unde aplicările au crescut cu aproape 4% față de luna trecută, Management, Financiar/Contabilitate, IT/Telecom și Producție/Logistică. De asemenea, s-a înregistrat o creștere notabilă de aproape 20% a aplicărilor în HoReCa, pe fondul intensificării activităților sezoniere din acest domeniu.
Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna iulie de către Lidl, LPP FASHION, Enel și eMAG. În plus, foarte mulți candidați s-au orientat către județele mai dezvoltate din punct de vedere economic din țară, precum Ilfov și București (peste 221.170 de aplicări), Timiș (59.600 de aplicări), Brașov (44.330 de aplicări), Cluj (44.270 de aplicări) și Constanța (peste 35.700 de aplicări), arată datele BestJobs.
Candidații au aplicat în număr mare pentru poziții precum Consultant Vânzări pentru un brand de fashion, cu 1.700 de aplicări, Agent Customer Care (ce permite desfășurarea activității de la distanță) pentru o companie ce domină piața de comerț online din România, cu peste 1.300 de aplicări și Online Guidance Support, cu aproximativ 1.260 de aplicări.
Statisticile de pe platformă arată că volumul de joburi de la companii din străinătate a crescut cu 17% comparativ cu luna iunie, cele mai multe oportunități venind din Germania. Pe plan național, Vânzările, Managementul, IT-ul și Financiarul sunt domeniile care predomină oferta de joburi.
Datele din luna iulie mai reflectă o nouă tendință privind căutările candidaților potriviți în funcție de abilități. Astfel, 75% dintre joburile deschise pe platformă aveau adăugate skill-urile pe care candidatul ideal ar trebui să le aibă. Specialiștii BestJobs sfătuiesc candidații să își mențină CV-urile actualizate inclusiv cu abilitățile soft și hard, pentru a-și mări șansele de a fi recomandați de către platformă angajatorilor și astfel, de a fi contactați pentru un nou job.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 10274 / 20686 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Victorie Mușat & Asociații pentru o companie membră a Grupului TIU: fapte de concurență neloială săvârșite ocult, sancționate de instanță | Hotărârea setează un reper jurisprudențial în materia concurenței neloiale
Bondoc & Asociații a asistat ENGIE în achiziția unuia dintre cele mai mari proiecte eoliene din România. De cealaltă parte, Schoenherr a stat alături de Greenvolt Power pe tot parcursul tranzacției, care a implicat o structură contractuală complexă și multiple considerente de reglementare. Echipele, coordonate de Monica Iancu și Monica Cojocaru
Cea mai mare fuziune din istoria avocaturii de business: Hogan Lovells și Cadwalader, Wickersham & Taft au anunțat intenția de a se combina într-o singură firmă
Apreciată constant de ghidurile juridice internaționale pentru mandatele sofisticate, practica de Capital Markets a CMS România a devenit, prin consistență și profunzime, unul dintre pilonii reputației firmei pe piața locală și un reper important în rețeaua sa regională | De vorbă cu Cristina Reichmann (Partener) despre disciplina pregătirii pentru bursă, finețea aplicării regulilor de piață și forța unei echipe care lucrează articulat, cu roluri clare și obiective aliniate
PNSA a asistat Grupul Société Générale în finalizarea vânzării BRD Pensii. Echipa, coordonată de Silviu Stoica (Avocat Asociat) și Florian Nițu (Avocat Asociat Coordonator)
NNDKP, parte din echipa juridică internațională care a asistat Metinvest în achiziția ArcelorMittal Iași
Mușat & Asociații obține o nouă victorie definitivă pentru NUROL într-un proiect strategic de infrastructură rutieră
Record de promovări la Țuca Zbârcea & Asociații: trei noi parteneri și alte 16 numiri interne | Florentin Țuca, Managing Partner: ”Această serie de promovări, una dintre cele mai extinse din istoria noastră, coincide cu aniversarea a 20 de ani de la fondarea firmei, un moment ce reconfirmă valoarea, profesionalismul și dăruirea întregii noastre echipe”
Filip & Company a organizat în parteneriat cu Asociația Studenților în Drept cea de-a zecea ediție a Concursului de negocieri simulate „Teodora Tudose”
MAXIM ̸ Asociații asistă EMSIL TECHTRANS în tranzacția imobiliară încheiată cu METSO pentru o proprietate industrială din Oradea
Mitel & Asociații dezvoltă o practică de litigii construită în jurul unui nucleu de avocați cu mare experiență, capabilă să ducă la capăt mandate complexe cu impact financiar și reputațional major, într-o piață în care disputele devin tot mai tehnice și mai dure | De vorbă cu Magda Dima (Partener) despre cum se construiește strategia, se evaluează riscurile și se formează generația nouă de litigatori
Echipa de Concurență a RTPR îmbină experiența cu precizia operațională, într-o formulă remarcată în Legal 500 și Chambers | De vorbă cu partenerii Valentin Berea și Roxana Ionescu despre modul de lucru care privilegiază consistența și rigoarea, cu rezultate ce confirmă profesionalismul și anvergura practicii
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





