Libra Internet Bank: Există şanse ca deficitul bugetar pe întregul an 2024 să depăşească 7% din PIB
05 August 2024 Agerpres
Potrivit sursei citate, creşterea lunară record în ultimii doi ani a soldului creditelor companiilor, de 4,5 miliarde lei în iunie a.c., este atribuibilă în cea mai mare măsură componentei în lei pe termen scurt şi mediu (IMM Invest) - alături de menţinerea ritmului ridicat de creditare pe segmentul populaţiei a îmbunătăţit perspectiva creditului neguvernamental pe finalul acestui an.
Există şanse destul de mari ca deficitul bugetar pe întregul an 2024 să se situeze la peste 7% din produsul intern brut, potrivit buletinului bilunar de informaţii economice şi financiare al Libra Internet Bank.
"Cifra deficitului bugetar în primele şase luni a atins aproape 64 miliarde lei, în creştere cu 71% faţă de perioada similară din anul precedent. Chiar dacă nivelul de colectare s-a îmbunătăţit, decalajul dintre dinamica veniturilor şi cea a cheltuielilor bugetare s-a amplificat în favoarea celei din urmă în această perioadă. Avansul puternic al cheltuielilor de investiţii pe componentă non-EU (+96%), asociat cu majorarea importantă a anvelopei salariale la angajaţii bugetari (+23%) şi cu scumpirea bunurilor şi serviciilor (+25%) au fost principalii determinanţi care au dus la expansiunea deficitului bugetar în primele şase luni din 2024. În schimb, cheltuielile de investiţii finanţate din fonduri europene au crescut anual doar cu 2% în primele şase luni faţă de aceeaşi perioadă din anul 2023. Având în vedere execuţia bugetului de stat în primele şase luni şi dinamica alertă a cheltuielilor în an acest an electoral, există şanse destul de mari ca deficitul bugetar pe întreg anul 2024 să se situeze la peste 7% din produsul intern brut", se arată în buletin.

Situaţia este determinată în principal de creşterea deficitului comercial cu aproape 2,5 miliarde euro faţă de semestrul I 2023, o influenţă negativă importantă având-o cel mai probabil consumul, în special cel de alimente şi de bunuri de uz curent. Alţi factori cu o contribuţie negativă la evoluţia anuală a deficitului de cont curent sunt în principal: "transporturile" şi "turismul" în zona serviciilor care au generat o pierdere netă agregată de aproape 330 milioane euro şi creşterea ieşirilor nete de capital din investiţii străine directe şi de portofoliu (repatrieri profituri) cu o cifră de peste 1 miliard euro.
Potrivit sursei citate, creşterea lunară record în ultimii doi ani a soldului creditelor companiilor, de 4,5 miliarde lei în iunie a.c., este atribuibilă în cea mai mare măsură componentei în lei pe termen scurt şi mediu (IMM Invest) - alături de menţinerea ritmului ridicat de creditare pe segmentul populaţiei a îmbunătăţit perspectiva creditului neguvernamental pe finalul acestui an.
Comparativ cu anul 2023, evoluţia din primele şase luni a creditului pentru companii a fost în mod clar una mai slabă şi, deocamdată, trendul anual al acestui tip de finanţare rămâne descendent. Avansul soldului creditelor companiilor la finele luni iunie a.c. faţă de decembrie 2023 a fost de peste 3 ori mai redus decât în perioada similară a anului precedent (+3,5 miliarde lei vs +10,9 miliarde lei).
Creditele de consum în lei au continuat să-şi dinamizeze ritmul anual de creştere în iunie (+16%), iar cele pentru locuinţe şi-au menţinut traiectoria ascendentă (+5,6%). Băncile sunt în competiţie puternică pe segmentul finanţărilor de locuinţe, jucătorii de top luptându-se să vină cu oferte mai atractive din punct de vedere al costurilor.
Potrivit datelor Ministerului Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat în primele şase luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 63,67 miliarde lei, respectiv 3,6% din PIB, faţă de deficitul de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,32% din PIB aferent celor şase luni ale anului 2023.
În primele cinci luni, deficitul înregistrat a fost de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,4% din PIB.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 2984 / 20316 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Kinstellar asistă Integral Capital Group în achiziția unei participații majoritare la clinica de fertilizare in vitro Calla, prin subsidiara sa Embryos
Filip & Company a asistat consorțiul de bănci care a intermediat a doua emisiune de obligațiuni prin care Romgaz a atras 500 de mil. € de pe piețele internaționale| Alexandru Bîrsan (managing partner) și Olga Niță (partener) au coordonat echipa
IAM Global Leaders 2026 | 13 români, printre care Ana-Maria Baciu (Baciu Partners), Sorina Olaru și Florina Firaru (NNDKP), Alina Tugearu (ZRVP) și Răzvan Dincă (RD&A) au intrat în liga celor mai apreciați specialiști în domeniul brevetelor, la nivel global. Prin ce s-au remarcat aceștia și cum îi văd clienții
Filip & Company a asistat BCR și BRD în legătură cu oferta publică inițială a Cris Tim Family Holding | Olga Niță (partener) și Alexandru Bîrsan (managing partner) au coordonat echipa
Cum arată practica de Concurență de la NNDKP: anvergură și consistență, echipă compactă, dar profund specializată, disciplină procedurală și gândire strategică. Pe prima bandă a ghidurilor juridice internaționale, semn că performanța nu este episodică, ci rezultatul unei culturi profesionale care asigură calitate, ritm și claritate în mandate complexe | De vorbă cu Anca Diaconu (Partener) și Oana Popescu-Mitricoaia (Senior Associate) despre munca avocaților în proiecte în care miza, presiunea de timp și finețea analizei fac diferența
Clifford Chance Badea a asistat Cris-Tim Family Holding în legătură cu IPO-ul istoric în valoare de 454,35 milioane RON | Daniel Badea (Managing Partner): ”Sperăm ca succesul Cris-Tim să încurajeze și alte branduri românești să vină pe bursă”
Filip & Company a asistat DIGI Romania S.A. în legătură cu emisiunea de obligațiuni de 600 mil. €. Alexandru Bîrsan (managing partener) a coordonat echipa
ANALIZĂ | Cum a răspuns România acuzațiilor aduse de Nova Group Investments la ICSID: Tribunalul arbitral a respins teza „campaniei coordonate”, dar a penalizat statul pentru „retorica ofensivă”. România a câștigat cauza pe fond, dar a fost sancționată simbolic prin soluția pe costuri, pentru maniera în care și-a condus apărarea
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Real Estate | Consultanță
Cum lucrează una dintre cele mai performante echipe de Concurență de pe piața locală și care sunt particularitățile ce o diferențiază | O discuție cu Manuela Guia (Managing Partener GNP Guia Naghi & Partners) și Otilia Vîlcu (Partener), despre munca avocaților pe toată plaja serviciilor de concurență, standarde înalte și modul în care operează astfel încat să asigure clienților siguranță, claritate, robustețe probatorie și soluții care trec testul autorităților și al instanțelor
România solicită despăgubiri de 2 miliarde de euro la Curtea Internațională de Arbitraj din Londra pentru blocarea proiectului „Casa Radio” din București, dezvoltat de Plaza Centers NV | Statul și investitorii se înfruntă pe două planuri, comercial și investițional, cu seturi de remedii și probatoriu diferite, dar și cu potențiale efecte de interferență
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...

RSS