ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Numărul românilor care au făcut afaceri în economie a depăşit 1,8 milioane, în 2019 (analiză)

12 Decembrie 2019   |   AGERPRES

Cercetarea realizată de Frames arată că, la finele lunii octombrie, în România activau 979.773 de firme şi 378.956 de PFA/II/IF.

 
 
Peste 1,8 milioane de români au făcut afaceri, în 2019, în creştere cu 63.000 faţă de anul trecut, iar mai mult de 1,4 milioane dintre aceştia sunt acţionari la companii active, arată un studiu realizat de o companie de consultanţă.

Datele statistice, prezentate în analiza companiei de consultanţă, arată un interes în creştere al românilor pentru afaceri, în ciuda provocărilor din economie. Astfel, în primele 10 luni din acest an, pentru care Registrul Comerţului a furnizat datele finale, s-au înfiinţat peste 116.000 de companii şi PFA-uri, numărul total al business-urilor active ajungând la 1.358.729.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi români angrenaţi în afaceri sunt bărbaţi cu vârsta între 40 şi 49 de ani, din Bucureşti, cu studii superioare, interesaţi în primul rând de afacerile din comerţ, construcţii şi activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice.


Cercetarea realizată de Frames arată că, la finele lunii octombrie, în România activau 979.773 de firme şi 378.956 de PFA/II/IF. În aceste business-uri erau implicate peste 415.000 de persoane în calitate de persoane fizice autorizate şi membri ai întreprinderilor din zona IF/II, alături de alte 1.421.548 de persoane în calitate de acţionari la societăţile comerciale, cu 76.411 mai mulţi decât în anul precedent.

Raportat la perioada similară din 2013, numărul acţionarilor la firme a crescut cu 292.658, un semn că tot mai mulţi români au decis să se implice în afaceri în aceşti ani.

Din totalul de 1,8 milioane de oameni de afaceri implicaţi în business-ul românesc în 2019, cei mai mulţi sunt acţionari la companii active, peste 1,4 milioane. De asemenea, aproape două treimi (62,52%) dintre ei sunt bărbaţi (888.792), iar 37,48% (532.756) sunt femei.

"Afacerile din economia românească sunt controlate, în marea lor majoritate, de oameni de afaceri cu experienţă de viaţă. Statisticile arată că cei mai mulţi acţionari au vârsta între 40-49 de ani (409.786 - 28,8%), urmaţi de cei între 30-39 ani - 375.326 (26,4%), cei de 50-59 ani - 275.907 (19,41%) şi de cei peste 60 de ani - 236.566 (16,64%). În ciuda exemplelor tot mai numeroase de start-up-uri creative, de business-uri create de tineri, statistica arată că, din păcate, numărul tinerilor de până în 29 de ani prezenţi în afaceri în calitate de acţionari este în continuă scădere. Faţă de anul 2013, în acest an sunt cu peste 6.500 de tineri mai puţini prezenţi în business. Tinerii de până în 29 de ani au ajuns să reprezinte 8,72% din totalul acţionarilor (123.963 persoane), cu aproape patru procente sub nivelul din 2013", se menţionează în studiu.

În acest context, mulţi dintre tinerii care, în 2013, intrau în afaceri se află în zona de vârstă 30-39 ani, care cunoaşte o dinamică în creştere faţă de anii trecut. Dincolo de situaţia din Capitală (23.037), cei mai mulţi tineri implicaţi în afaceri sunt din Cluj (7.539), Ilfov (5.890), Timiş (5.681), Constanţa (4.990) şi Iaşi (4.572).

La polul opus, cei mai mulţi oameni de afaceri în vârstă de peste 60 de ani se află în Bucureşti (53.787), Cluj (10.989), Timiş (10.623) şi Constanţa (9.909).

În ceea ce priveşte studiile, potrivit analizei Frames, peste jumătate (52%) dintre întreprinzătorii prezenţi în afaceri în 2019 au studii superioare, 36% au studii medii, iar 12% nu şi-au declarat nivelul educaţional.

La capitolul stare civilă a afaceriştilor, 64% sunt căsătoriţi, în scădere cu 9% faţă de situaţia din anul anterior, 21% sunt singuri/divorţaţi/văduvi etc., în timp ce 15% nu şi-au declarat situaţia.

La nivel de domenii de activitate, statistica Frames arată că bărbaţii sunt implicaţi, în principal, în construcţii (87% din totalul acţionarilor), transport (74%), comerţ (63%), producţie (61%) şi comerţ (57,7%), în timp ce femeile sunt cel mai adesea prezente în domenii precum sănătatea şi asistenţa socială (77,3%), serviciile (62,9%), activităţile administrative (54,7%) şi cele cultural-educative (49,9%).

În acelaşi timp, cele mai atractive domenii de investiţii, judecând după numărul de firme nou înfiinţate în 2019, sunt cele din comerţul şi service-urile auto (25.976 firme), în creştere cu 17% faţă de anul trecut, construcţii (12.841), cu un plus de 25%, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice (10.888), industria prelucrătoare (9.680) şi transport şi depozitare (9.352). De remarcat scăderea cu peste 50% a numărului firmelor din agricultură, silvicultură şi pescuit (7947 firme).

Statistica Frames arată că, din punct de vedere al reprezentării geografice, cei mai mulţi acţionari din business-ul românesc sunt în Bucureşti (324.831), urmaţi de cei din judeţele Cluj (79.156), Timiş (65.970), Ilfov (63.154), Constanţa (57.623), Bihor (48.166) şi Braşov (46.945). La polul opus se află judeţele Călăraşi (11.633), Tulcea (10.920), Ialomiţa (9935), Covasna (9419) şi Mehedinţi (9168).

Analiza Frames a fost realizată în luna noiembrie 2019, pe baza datelor oficiale comunicate de companii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi datelor proprii, la nivelul primelor 10 luni din 2019. Statistica exclude datele privind firmele aflate în insolvenţă, faliment, radiate, dizolvate, aflate în proces de lichidare sau reorganizare judiciară.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 18106 / 19596
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Lawyer - Tax Controversy and Tax Litigation | Reff & Associates
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
O nouă abordare pe piața avocaturii de business | Mihai Dudoiu și echipa Legal Ground construiesc o alternativă flexibilă la marile case de avocatură, propunând un model colaborativ și antreprenorial. „Legal hub” inovator, ce oferă servicii specializate în finanțări, tranzacții și litigii printr-o structură circulară, în care profesioniștii lucrează „la masa rotundă” pentru a oferi clienților soluții adaptate proiectelor lor
Filip & Company a asistat ENGIE Romania în obținerea unui împrumut de 90 milioane de euro de la BERD. Tranzacție coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Camelia Ianțuc (senior associate)
Clifford Chance Badea a asistat Alpha Bank la finalizarea vânzării către Vista Bank România a societăților Alpha Leasing România IFN și Alpha Insurance Brokers. Ce avocați au fost implicați în proiect
GNP Guia Naghi și Partenerii obține la Înalta Curte anularea definitivă a unei decizii de sancționare emisă de Consiliul Concurenței împotriva unui important furnizor din sectorul alimentar | Dosarul s-a aflat la intersecția unor domenii juridice deosebit de tehnice – dreptul concurenței, dreptul administrativ și dreptul Uniunii Europene
Legal 500 - Central and Eastern Europe Awards 2025 | Clifford Chance, Filip & Company și Băncilă, Diaconu și Asociații sunt pe lista scurtă pentru titlul de ”Firma anului în România”. Horea Popescu (CMS), Ruxandra Bologa (NNDKP), Madalina Rachieru-Postolache (Clifford Chance) și Ana-Maria Baciu (Baciu Partners) printre candidații la titlul ”Romania Lawyer of the Year”. Alți 18 avocați români și 8 firme locale concurează la premiile regionale
Filip & Company a asistat Booster Capital în achiziția unei participații în Artesana cu o chipă de avocați coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partner) și Andreea Bănică (counsel). RTPR a fost de partea vânzătorului ROCA Investments, iar Andronic & Partners a asistat Artesana şi pe fondatorii acesteia
Cei mai buni profesioniști în domeniul brevetelor, văzuți de ”IAM Patent 1000 - 2025” | NNDKP, ZRVP și Dincă & Speciac au cea mai bună poziționare, iar Mușat & Asociații și Baciu Partners sunt în prim plan. Ce firme au cei mai mulți avocați listați și ce spun clienții despre aceștia
RTPR obține, printr-o hotărâre definitivă, reducerea cu 85% a amenzii aplicate de Consiliul Concurenței unei agenții media, după un „roller coaster” juridic de 10 ani. Complexitatea speței, accentuată de necesitatea de a gestiona aspectele de natură tehnică referitoare la calculul veniturilor reale ale unei agenții media, cu excluderea sumelor refacturate clienților acesteia | Echipa asistă clientul și în cadrul procedurilor legale prin care să poată obține compensațiile care i se cuvin în contextul lipsirii acestuia de o sumă importantă de bani pe o perioadă îndelungată
Women in Business Law EMEA Awards 2025 | CMS câștigă titlul de de “Firma anului în România”. Un avocat in-house local, desemnat ”General Counsel of the Year” pentru regiune
Tranzacție rară pe piața românească | Cum au lucrat avocații Legal Ground în proiectul legat de achiziția unor obligațiuni ‘tokenizate’, înregistrate și tranzacționate prin sistemul blockchain. Mihai Dudoiu (Partener): ”Pe lângă aspectele comune unor proiecte de finanțare ‘clasice’, a fost necesară integrarea unei componente de fintech. Arhitectura juridică a trebuit adaptată unui cadru relativ nou și încă în formare din punct de vedere normativ”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...