
Raiffeisen Bank a afişat un profit net în creştere cu 42%, la 397 milioane lei,după prima jumătate a anului
30 Iulie 2021
AgerpresLa 30 iunie 2021, activele totale au ajuns la 54,5 miliarde de lei, o creştere de 18%, an la an, iar veniturile băncii au crescut uşor, cu 2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Raiffeisen Bank a a anunţat, vineri, un un profit net de 397 milioane de lei în prima jumătate a anului 2021, cu 42% mai mare faţă de perioada similară a anului trecut.
"Este o performanţă financiară foarte bună datorată în principal nivelului considerabil mai mic al costului riscului, pe fondul disciplinei de rambursare a creditelor, susţinută de măsurile luate pentru sprijinirea clienţilor, atât de bancă, cât şi de Guvern, dar şi de îmbunătăţirea evoluţiilor macroeconomice şi creşterea creditării", se menţionează într-un comunicat al băncii transmis Bursei de Valori Bucureşti.
La 30 iunie 2021, activele totale au ajuns la 54,5 miliarde de lei, o creştere de 18%, an la an, iar veniturile băncii au crescut uşor, cu 2%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cheltuielile operaţionale s-au menţinut la acelaşi nivel din T2 2020, o scădere de 1%.
"Suntem multumiţi de rezultatele noastre din prima jumătate a anului 2021, an în care suntem preocupaţi să ne susţinem clienţii şi revenirea economiei româneşti. Am reuşit menţinerea profilului de risc al băncii la niveluri sănătoase, prin moratoriile proprii şi publice. Împreună cu clienţii noştri, putem spune că am depăşit cu bine această perioadă cu totul neobişnuită. Mai mult, am înregistrat o creştere foarte bună a portofoliului de credite al băncii cu 11%, comparativ cu jumătatea anului 2020. Am crescut pe toate segmentele de clienţi cu un vârf de 21% creştere pentru IMM-uri, în mare măsură datorită implicării noastre puternice în programul IMM Invest. De asemenea, creditele
pentru persoanele fizice şi corporaţiile mari şi medii au avansat semnificativ, cu 10%, respectiv 8%", a declarat Steven van Groningen, preşedinte & CEO Raiffeisen Bank.
Potrivit comunicatului băncii, criza sanitară a adus un comportament mai prudent, orientat spre amânarea cheltuielilor şi spre economisire, astfel încât depozitele clienţilor au înregistrat o creştere cu 15% la finalul T2 2021, comparativ cu nivelul din 30 iunie 2020, ajungând la 44,3 miliarde de lei.
Creditele acordate de bancă populaţiei au crescut semnificativ la jumătatea anului 2021. Potofoliul Flexicredit s-a dublat ca valoare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce creditele cu garanţie ipotecară au crescut cu 40%.
Raiffeisen Bank a plasat în iunie 2021 cea mai mare emisiune de obligaţiuni corporative în lei a unui emitent din România şi a doua emisiune de obligaţiuni verzi a băncii, de 1,2 miliarde de lei, după cea din mai 2021, care a atras 400,5 milioane de lei.
"Prin cele două emisiuni de obligaţiuni verzi din piaţa locală, reconfirmăm angajamentul nostru de a mobiliza resursele financiare în scopuri sustenabile şi de a integra aspectele sociale şi de mediu în gestionarea riscurilor, pentru a asigura o decarbonizare progresivă a portofoliului de credite. Fondurile atrase prin aceste emisiuni de
obligaţiuni vor fi direcţionate în proiecte verzi care respectă criteriile de eligibilitate definite în Cadrul pentru Obligaţiuni Verzi al băncii", a arătat Steven van Groningen.
La finalul primului semestru 2021, numărul clienţilor activi digital a ajuns la 950.000 (din 2,18 milioane de client PF). În acest an, peste 75.000 de clienţi, în medie, în fiecare lună, au început să folosească serviciile digitale oferite de Raiffeisen Bank. În ceea ce priveşte clienţii corporaţii, peste 99% dintre ei tranzacţionează cu banca exclusiv prin canale electronice.
Plăţile cu cardurile de credit în prima jumătate a anului 2021 au crescut cu 23%, faţă de perioada similară din 2020. Plăţile cu telefonul sau ceasul sau orice card Raiffeisen Bank s-au dublat în primele 6 luni din 2021, faţă de aceeaşi perioadă din 2020.
Raiffeisen Bank este una dintre băncile universale aflate în top 5 în România şi are în portofoliu 2,2 milioane de clienţi, persoane fizice şi juridice. Banca are peste 4.600 de angajaţi, 300 de agenţii în toată ţara, 700 de ATM-uri, 400 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 24.400 de POS-uri. La finalul lunii iunie 2021, peste 60% din cele 300 unităţi Raiffeisen Bank operau cu casierie digitală.
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 13674 / 19766 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Cum reușește Băncilă, Diaconu și Asociații să transforme stagiile de practică într-o rampă reală spre avocatura de business: selecție riguroasă, mentorat „buddy” și oportunități concrete de carieră pentru studenții motivați | Miruna Coderie, Avocat: “Este o oportunitate reală de dezvoltare, care poate marca începutul unei cariere solide în domeniul juridic”
Filip & Company a asistat statul român prin Ministerul Finanțelor în contractarea unor plasamente private sub forma de împrumuturi în valoare de peste 2 miliarde de euro | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
Clifford Chance a asistat UniCredit Bank și Garanti BBVA la semnarea acordului de până la 60 mil. € cu DRI, pentru finanțarea parcului fotovoltaic de 126 MW de la Văcărești | Echipa multijurisdicțională de avocați a fost coordonată de la București, cu Nadia Badea (Partener) și Andreea Șișman (Partener) în prim plan
CMS | Join Our Team: Tax Consultant - Tax Department
Drumul spre performanță: experiențe și lecții din anii de Drept | O discuție cu Stelian Vârvea, student care trece în al doilea an la Facultatea de Drept din Iași, despre provocările primului an de studiu și învățămintele ce pot fi transmise viitorilor ”boboci”: ” Dacă ești curios, motivat și vrei să înțelegi cum funcționează lumea, e un drum care te provoacă constant”
Filip & Company a asistat ING Bank și Raiffeisen Bank în acordarea unei finanțări de 70 milioane euro către grupul La Fântâna. Echipa a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și Rebecca Marina (counsel) | Tranzacția a fost complexă, multijurisdicțională și finalizată într-un termen scurt
Ce case de avocatură se bat pentru titlul de Law Firm of the Year în România la gala Benchmark Litigation Europe Awards 2025 | Sorina Olaru, Octavian Popescu, Dan Cristea și Cosmin Vasile, printre avocații aflați pe lista scurtă pentru titlul de titlul de Litigator of the Year. Emil Bivolaru (partener NNDKP), nominalizat și la categoria Central & Eastern Europe Litigator of the Year
Clifford Chance Badea a asistat UniCredit la finalizarea fuziunii cu Alpha Bank, care creează al treilea grup bancar după active pe piața locală | Daniel Badea (Managing Partner): „Expertiza vastă pe care o are Clifford Chance la nivel global, dublată de experiența echipei locale, stau la baza unui palmares reprezentativ de tranzacții cu impact în industria financiar-bancară din România”
Finanțele caută avocați pentru litigii arbitrale investiționale internaționale judecate potrivit regulilor de arbitraj UNCITRAL și ICSID | Acorduri-cadru de reprezentare juridică a României semnate, pentru 4 ani, cu cel mult 4 firme pentru fiecare lot
LegiTeam: Lawyer - Dispute Resolution and Employment | GNP Guia Naghi and Partners
ITR EMEA Tax Awards 2025 | Băncilă Diaconu și Asociații, Popescu & Asociații, CMS și Schoenherr concurează pentru titlul ”Firma anului în România în domeniul taxelor”. Popescu & Asociații are două nominalizări în jurisdicția locală și este, alături de NNDKP, pe lista scurtă pentru distincția ”Firma anului în dispute fiscale”. TZA, printre finaliste în competitia pentru ”Transfer Pricing Firm of the Year”
Bondoc & Asociații acordă asistență pentru 5 proiecte eoliene și solare în cadrul celei de-a doua licitații CfD din România | Echipa a fost coordonată de Cosmin Stăvaru (Partener), susținut de Raluca Catargiu (Senior Associate)
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...