Revenirea fizică a angajaţilor la muncă va duce închirierile de birouri la un nivel apropiat de anul 2019 (analiză)
06 Iulie 2021 Agerpres
Documentul analizează schimbările petrecute în primele 6 luni ale anului pe piaţa imobiliară, în contextul trecerii unui an de la apariţia pandemiei.
Revenirea fizică a angajaţilor la muncă va duce segmentul închirierilor şi preînchirierilor de birouri la un nivel apropiat de anul 2019, se menţionează într-o analiză de specialitate dată marţi publicităţii.
Documentul analizează schimbările petrecute în primele 6 luni ale anului pe piaţa imobiliară, în contextul trecerii unui an de la apariţia pandemiei.
În ciuda unui an marcat de multe incertitudini, piaţă de birouri rămâne un segment foarte important al pieţei imobiliare, cu o dinamică aparte şi schimbări ce vor marca sectorul pe perioade foarte lungi, se precizează în analiza realizată de compania de consultanţă imobiliară 24REAL.
"Dacă în 2020 clienţii au acţionat mai întâi emoţional, mai ales după ieşirea din starea de urgenţă, şi căutau să optimizeze costurile şi să diminueze suprafeţele închiriate, spre finalul anului 2020 şi începutul lui 2021, clienţii au început, treptat, să-şi reia activitatea la birou, astfel că au venit cereri din partea acestora de creştere a suprafeţelor închiriate. Mai precis, de la începutul acestui an, spaţiile care s-au eliberat odată cu debutul pandemiei au început să se ocupe din nou", se menţionează în documentul 24REAL.
Constantin Căpraru, managing partner în cadrul companiei, a afirmat că investitorii imobiliari sunt interesaţi în prezent de achiziţii pe piaţa de birouri.
"Avem clienţi, investitori imobiliari, care se uită cu mai multă atenţie spre piaţa de birouri şi vor să realizeze achiziţii aici. Revenirea la birou, susţin aceştia, este o chestiune de timp. În 2021 majoritatea închirierilor efectuate cu ajutorul 24REAL au fost pentru dezvoltare de business (spaţii de birouri mai mari sau mai multe spaţii comerciale) şi consolidare (companiile au spaţii de birouri în mai multe locaţii şi acum doresc să concentreze toată activitatea într-un singur spaţiu, mai mare). Există şi companii care vor păstra sistemul de lucru hibrid, caz în care vor renunţa la o parte din spaţiile de birouri (mai ales prin subînchiriere - pe termen scurt)", a comentat el.
Acesta a apreciat că revenirea angajaţilor la birou, ca şi faptul că spaţiile de lucru încep să se ocupe din nou, vor duce piaţa office la un nivel de închiriere şi preînchiriere la finalul acestui an similar cu cel din 2019.
Totodată, analiza arată că există anumite sectoare de activitate şi domenii care se extind şi caută spaţii mai mari (uneori şi duble), chiar dacă se vor muta în aceste spaţii peste un an, cum este cazul telecom, construcţii/amenajări/proiectare, distribuţie/producţie, electronice/electrocasnice, marketing online etc.
Reprezentantul agenţiei de consultanţă imobiliară a atras atenţia că una din tendinţele de pe piaţa de birouri este preferinţa pentru perioade contractuale mai mici.
"Imediat după lockdown, piaţa de birouri a reacţionat emoţional: clienţii au încercat să încheie înţelegerile contractuale ce vizau închirierea de spaţii de birouri sau să diminueze costurile cu chiria, însă după câteva luni business-urile s-au stabilizat, temerea a dispărut, iar lucrurile au început să revină, treptat, la normal. O tendinţă observată de noi a fost aceea că au început să fie căutate spaţii de birouri în clădiri tot mai noi, moderne, beneficiind de flexibilitatea proprietarilor în ceea ce priveşte perioadele contractuale mai mici, dar şi cu beneficii suplimentare la semnarea contractelor - cum ar fi, de exemplu, amenajarea spaţiilor sau o perioadă de gratuitate la plata chiriilor", a afirmat Constantin Căpraru.
La rândul său, Oscar Răceanu, Head of Residential Division 24REAL, a apreciat că tendinţa de scumpire a materialelor de construcţii pentru sectorul rezidenţial nu va provoca o bulă imobiliară.
"În ciuda creşterii accelerate a preţurilor cu materialele de construcţii, lucru care va conduce şi la o scumpire a locuinţelor în acest an şi care vă continua şi în 2022, nu considerăm că ne aflăm într-o bulă imobiliară, de tipul celei din 2008, asta deoarece cumpărătorii de azi sunt mult mai solvabili. Piaţa imobiliară a învăţat încă o dată că produsele de calitate sunt vandabile în orice moment. Pandemia ne-a învăţat că spaţiul verde şi terasele sunt mai importante decât am fi crezut vreodată, iar clienţii încep să conştientizeze că trebuie să plătească şi pentru acestea, întrucât confortul poate cere, uneori, sacrificii", a menţionat Răceanu.
Potrivit analizei, cererea pentru terenuri şi case din jurul Bucureştiului s-a accelerat în ultimele 6 luni. Astfel, sectorul rezidenţial a înregistrat o creştere accelerată a cererii pentru terenuri şi case în zonele limitrofe ale Bucureştiului, dar şi pentru terenuri (ideal cu autorizaţii) pentru dezvoltări imobiliare rezidenţiale, în special în zona de nord, unde unităţile se vând cu preţuri şi de peste 2.000 euro/mp, se precizează în document.
Agenţia de consultanţă imobiliară 24REAL este specializată în tranzacţionarea spaţiilor de birouri cu suprafeţe de până în 1.000 mp. Compania deţine în portofoliu 99% dintre clădirile de birouri moderne din Bucureşti şi oferă servicii specializate de închiriere, vânzare şi intermediere pentru orice tip de clădire cu profil comercial.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 15628 / 21465 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





