Sondaj AmCham: Şase din zece companii din România estimează creşteri de venituri, în 2024
02 Iulie 2024 Agerpres
Potrivit datelor centralizate în sondajul de specialitate, perspectiva pozitivă este susţinută de rezultatele de business realizate în linie cu nivelul estimat în ceea ce priveşte veniturile (63%) şi investiţiile (51%). În context, pentru anul 2024, companiile anticipează performanţe similare, cu doar câteva procente mai puţin în ceea ce priveşte creşterea, pe toate cele trei paliere, inclusiv număr de angajaţi.
Nivelul de apreciere a climatului investiţional din România rămâne preponderent pozitiv (46%), iar majoritatea companiilor (58%) estimează creşteri ale veniturilor pentru anul 2024, arată rezultatele celui mai nou sondaj privind calitatea mediului investiţional din România, prezentate, marţi, de către reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham).
Potrivit datelor centralizate în sondajul de specialitate, perspectiva pozitivă este susţinută de rezultatele de business realizate în linie cu nivelul estimat în ceea ce priveşte veniturile (63%) şi investiţiile (51%). În context, pentru anul 2024, companiile anticipează performanţe similare, cu doar câteva procente mai puţin în ceea ce priveşte creşterea, pe toate cele trei paliere, inclusiv număr de angajaţi.
Potrivit datelor centralizate în sondajul de specialitate, perspectiva pozitivă este susţinută de rezultatele de business realizate în linie cu nivelul estimat în ceea ce priveşte veniturile (63%) şi investiţiile (51%). În context, pentru anul 2024, companiile anticipează performanţe similare, cu doar câteva procente mai puţin în ceea ce priveşte creşterea, pe toate cele trei paliere, inclusiv număr de angajaţi.
"Mulţi dintre dumneavoastră deja sunteţi obişnuiţi cu acest barometru. Aşa cum spuneam, este a 6-a ediţie, iar ce vreau să spun este că nu cred că vor fi neapărat headline-uri sau breaking news-uri, pentru că astăzi avem şi meciul de fotbal şi atunci cred că acolo vor apărea headline-urile. Atunci când am programat această conferinţă de presă, nu eram siguri că o să fim în această fază a competiţiei. Aşa că suntem bucuroşi că ne aflăm în această fază şi o să intrăm mai departe pe partea de barometru, în sferturi. Prima întrebare a fost: "Cum apreciaţi climatul investiţional şi de afaceri din România" şi după cum putem vedea din rezultate, după ce în anul 2023 încrederea companiilor în mediul investiţional din România s-a plasat la un nivel-record, cu 51% dintre respondenţi care l-au calificat drept "bun" şi "foarte bun", în 2024 observăm o uşoară depreciere, de cinci puncte procentuale. Migraţia s-a produs dinspre "bun" şi "foarte bun" înspre "neutru", nu neapărat înspre spectrul negativ, la "precar sau slab", ceea ce este o veste bună", a declarat preşedintele AmCham România, Cristian Sporiş, într-o conferinţă de presă.
În ceea ce priveşte cele mai apreciate condiţii de piaţă, sondajul AmCham România aminteşte de calitatea infrastructurii digitale, care se situează, pentru al şaselea an consecutiv, pe prima poziţie, cu 60%, urmată de calitatea capitalului uman, care creşte ca importanţă şi ca procent cumulat faţă de ediţiile anterioare. Foarte apreciate sunt alte două condiţii apropiate primelor două, respectiv calitatea infrastructurii cibernetice şi competenţele digitale, regăsite la populaţia activă în piaţa muncii.
Şeful AmCham România a evidenţiat şi faptul că mediul de business a început să resimtă efectele impozitului minim de 1%, inflaţia ridicată, precum şi temerile de recesiune.
"Dacă este să ne uităm istoric la rezultatele sondajului privind climatul de afaceri din ultimii şase ani, situaţia s-a îmbunătăţit considerabil, diminuându-se de la 33%, în anul 2019, până la 17%. Sectoarele de activitate în care au fost cele mai multe companii cu nivel de apreciere "bun" şi "foarte bun" sunt: IT&C, bănci şi servicii financiare, automotive, consumer goods şi, surprinzător, HoReCa. Sectoarele de activitate în care au fost cele mai multe companii mari cu nivel de apreciere "slab" şi "precar" sunt: energie, retail, distribuţie. Comparând nivelul estimat cu cel realizat, putem trage concluzia că, în ciuda provocărilor economice şi a incertitudinii, majoritatea companiilor a reuşit să obţină rezultate în linie cu estimările în ceea ce priveşte veniturile şi numărul de angajaţi. Se remarcă, totuşi, un trend descendent ca număr de angajaţi. Doar 6% dintre companii anticipau o scădere, dar în realitate a fost cazul pentru 12% dintre companiile participante la sondaj", a subliniat Sporiş.
Sondajul de specialitate arată că topul celor mai puţin apreciate condiţii de piaţă este stabilit prin calificativele de "slab şi precar" acordate de companiile participante la sondaj. Astfel, pe primele trei poziţii se află, în aceeaşi ordine, condiţiile care atrag cele mai mari nemulţumiri: cu 78% dintre sufragii, calitatea infrastructurii de transport surclasează în continuare debirocratizarea, care rămâne pe locul secund cu 72%, urmate de calitatea infrastructurii de sănătate (70%).
În plus, mai mult de jumătate dintre respondenţi apreciază cu "slab şi precar" predictibilitatea cadrului de investiţii şi politica economică şi industrială.
Pentru prima dată în ultimii anii, sondajul AmCham reflectă o uşoară relaxare a tensiunii din piaţa muncii. Procentul celor care au apreciat piaţa muncii drept tensionată, adică se confruntă şi cu dificultatea de a găsi angajaţi calificaţi, dar şi cu creşteri de costuri, a scăzut de la 94%, la 88%.
Referitor la finanţare, 91% dintre companii (faţă de 86%, anul trecut) apelează la fondurile proprii, urmate de împrumuturile de la acţionari, în uşoară creştere, menţionate în mix-ul surselor de finanţare de către 69% dintre respondenţi.
De asemenea, ponderea împrumuturilor de la bănci rămâne la un nivel similar cu anul 2023. În acest sens, fondurile europene reprezintă o opţiune pentru 28% dintre respondenţi, procent semnificativ mai mic decât cel cumulat în ediţia anterioară. Alte surse de finanţare, precum pieţele de capital şi private equity, sunt o opţiune pentru mai puţin de 10% dintre cei chestionaţi, în timp ce ajutorul de stat, pentru prima oară prezent în sondaj, a fost indicat de 11% dintre companii.
Doar 17% anticipează scăderi ale costurilor de finanţare, 38% se aşteaptă la creşteri, iar 45% cred că vor suporta costuri de finanţare la acelaşi nivel cu anul 2023.
Per ansamblu, intenţiile de investiţii ale companiilor în România, în 2024, rămân într-un trend pozitiv, cu o pondere de 72%.
Dintre companiile participante la sondaj, aproape jumătate şi-au arătat deschiderea către alte pieţe, prin investiţii externe şi exporturi.
"Dintre măsurile fiscal-bugetare adoptate anul trecut, sondajul AmCham a inclus o evaluare a impactului taxei de 1% pe cifra de afaceri. Astfel, 39% dintre cele peste o sută de companii posibil afectate de măsură, ţinând cont că aceasta se aplică doar companiilor cu o cifră de afaceri de peste 50 milioane de euro, au indicat un impact semnificativ şi foarte semnificativ. În contextul unui an electoral la finalul căruia sunt aşteptate noi măsuri cu impact în economie, AmCham va urmări să aducă în dialogul cu mediul decizional viziunea, priorităţile şi preocuparea mediului de afaceri, cu recomandări orientate pe consolidarea profilului investiţional al României în regiune", se menţionează în concluziile cercetării.
Sondajul AmCham România a fost realizat în perioada 15 aprilie - 31 mai 2024, pe un eşantion de 235 de companii, dintr-un total de 570 membre ale organizaţiei. Din totalul eşantionului intervievat, 46% sunt contribuabili mari, 32% contribuabili mijlocii şi 22% contribuabili mici, în conformitate cu clasificările ANAF.
Cu peste 30 de ani de prezenţă în România, AmCham reuneşte în prezent peste 570 de companii americane, internaţionale şi româneşti cu investiţii cumulate de peste 30 de miliarde de dolari, în România.
Companiile-membre ale AmCham asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă şi generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde de euro.
Membrii AmCham România activează în 32 de sectoare economice, precum: Pieţe de Capital şi Servicii Financiare, Guvernanţă Corporatistă, Concurenţă şi Ajutor de Stat, Energie, Educaţie, Economie Digitală, Protecţia Datelor Personale, Fiscalitate, Mediu, Piaţa Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziţii Publice şi Parteneriat Public-Privat, Real-Estate, Legislaţia Comercială, şi Turism.
AmCham România este membru acreditat al Camerei de Comerţ a SUA şi face parte din reţeaua europeană a Camerelor de Comerţ Americane.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4215 / 21366 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
BACIU PARTNERS obține o dublă clasare în Tier 1 în Legal 500 EMEA 2026
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Teis și Asociații intră în topul clasamentului Legal 500 EMEA 2026 de la prima participare cu practica de achiziții publice și leading partner
ANALIZĂ DETALIATĂ - România în Chambers Europe 2026: lideri, campioni de nișă și firmele cel mai bine cotate ale pieței | NNDKP domină prezența în Band 1, Filip & Company și RTPR își consolidează statutul în practicile esențiale ale avocaturii de business. Piața reflectă o competiție tot mai intensă între liderii tradiționali și firmele specializate care câștigă teren în ariile de nișă
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





