ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

PSD nu e de acord cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva în societate comercială

13 Ianuarie 2023   |   Agerpres

El a transmis că acest lucru nu se va întâmpla cât timp PSD se află la guvernare, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) stabilit de cei din USR şi PNL.

 
 
Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, vineri, că partidul pe care-l reprezintă ''nu este de acord sub nicio formă cu privatizarea pădurilor statului şi transformarea Romsilva într-o societate comercială''.
 
El a transmis că acest lucru nu se va întâmpla cât timp PSD se află la guvernare, indiferent de forma în care va fi rezolvat jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) stabilit de cei din USR şi PNL.
 
"Sub acest aspect, cetăţenii ţării trebuie să ştie că cele două partide sunt responsabile inclusiv pentru acest jalon care impune transformarea regiilor statului în societăţi comerciale, aspect reclamat de sindicaliştii Romsilva ca factor de mare risc pentru pădurile ţării noastre", a spus Ion Stan.
 
Potrivit senatorului sucevean, PSD are convingerea că pădurile României nu pot fi împărţite după bunul plac al celor care au pus pe hârtie nişte "jaloane ce devin adevărate pericole pentru proprietăţile statului".
 
"Afirmăm asta pentru că discutăm de o miză uriaşă, cele 3,1 milioane de hectare de păduri proprietate publică de stat stocând în prezent un volum de aproximativ un miliard de metri cubi de lemn, cu o valoare care depăşeşte 100 de miliarde de euro. De aceea, o spunem răspicat că nu vom fi de acord să punem pe tavă unor grupuri de interese cele 3,1 milioane de hectare păduri de stat, acestea fiind probabil cea mai mare bogăţie şi resursă regenerabilă pe care România o deţine la momentul actual", a subliniat senatorul Ion Stan.
 
Parlamentarul sucevean a afirmat că PSD crede că exploatarea pădurilor proprietate a statului trebuie să rămână în continuare în sarcina unei entităţi controlate de stat, şi nu a companiilor private, el adăugând că social-democraţii nu pot fi de acord cu măsura stabilită de PNL şi USR prin PNRR de a impune transformarea regiilor statului în societăţi comerciale fără un plan extrem de bine gândit, pentru fiecare caz în parte.
 
Sindicalişti din silvicultură au protestat joi, în Piaţa Victoriei, ei solicitând Guvernului retragerea proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, dar şi exceptarea pădurilor de la aplicarea guvernanţei corporative. Pe parcursul acţiunii de protest, la care au fost prezenţi câteva sute de lucrători din domeniul silvic, au fost afişate pancarte cu mesaje precum "Nu vă bateţi joc de pădurile României", "Nu distrugeţi locurile de muncă", "Nu faceţi experimente pe pădurile statului" şi "Nu înstrăinaţi pădurile statului. Nu privatizaţi Romsilva".
 
Reprezentanţii Silva au reclamat faptul că Executivul a adoptat "în mare grabă", în ultima lună a anului trecut, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, fără respectarea termenelor minimale de dezbatere publică prevăzute de lege, prin care toate activităţile comerciale ale regiilor autonome vor fi organizate în societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată. În viziunea protestatarilor, prin această modificare legislativă, pădurile României sunt în pericol de a fi administrate şi exploatate de societăţi pe acţiuni sau de SRL-uri.
 
Anul trecut, în 21 decembrie, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Daniel Nicolăescu, a declarat că instituţia pe care o conduce nu susţine anumite prevederi din iniţiativa Guvernului de a reorganiza majoritatea regiilor autonome existente, în special a celor care prevăd ca activităţile economice ale regiilor să fie realizate prin societăţi comerciale. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 2761 / 9484
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Exim Banca Românească participă la un credit sindicalizat de 110 mil. € atras de Moov Leasing. Filip & Company a asistat juridic băncile, cu o echipă coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Schoenherr a asistat Hellman & Friedman în legătură cu investiția sa, alături de CVC, în Mehiläinen. Mădălina Neagu (partner) a coordonat echipa care a oferit consultanță juridică în România și Serbia
Women Lawyers | Adela Nuță, Managing Associate BACIU PARTNERS, spune că un loc este modelat de oamenii care îl compun, la fel cum oamenii sunt influențați de spiritul locului. „Iar atunci când această dinamică este construită pe curaj, agilitate și dorința de a atinge excelența, profesia devine mai mult decât o carieră, devine o modalitate de a înțelege, influența și transforma realitatea din jur”
Filip & Company a asistat Amstar Management în vânzarea hotelurilor Duke Romană și Duke Armenească din București. Ioana Roman (partener) a coordonat echipa
Cum lucrează avocații firmei Țuca Zbârcea & Asociații în proiectele de obținere și implementare a ajutoarelor de stat și cum îi pot ajuta pe clienții care solicită asistență | Șansele unui proiect depind de caracteristicile sale intrinseci, de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate și de corectitudinea cu care sunt colectate documentele necesare depunerii dosarului. De vorbă cu Raluca Vasilache (Partener) și Andreea Oprișan (Partener) despre pașii care trebuie urmați și aspectele sensibile de care companiile trebuie să țină cont
Women Lawyers | De vorbă cu Angela Porumb (Partener Mușat & Asociații), avocat o carieră de peste 20 de ani în avocatura de business, care a ales această firmă din dorința clară de a evolua: ”Pasul spre Mușat & Asociații a fost definitoriu pentru maturizarea și împlinirea mea ca avocat. Am avut în acest fel avantajul de a intra în dosare complexe, cu rezonanță juridică, cauze ce, dincolo de pregătirea teoretică, au implicat creativitate maximă și obligatoriu efort de echipă”
Răsturnare de situație: doar trei case locale de avocați rămân în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | Filip & Company intră în top, iar două firme cu un trecut bogat în domeniul arbitrajelor și prezență constantă în ghidurile de profil au părăsit clasamentul. ZRVP și LDDP rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2025
Women Lawyers | De vorbă cu Gabriela Neagu, Managing Associate la Băncilă, Diaconu și Asociații, avocatul care a construit de la zero practica de Banking & Finance a firmei: „Să ai șansa nu doar să faci parte dintr-o echipă, ci să o modelezi și să o dezvolți, este un proces care îți aduce atât satisfacție, cât și o responsabilitate reală”
Rundă de promovări în mai multe arii de practică în biroul Kinstellar din București. Magdalena Răducanu preia rolul de Partener, alți șase avocați fac un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Aceste promovări recente nu sunt doar etape importante în cariera colegilor noștri, ci și confirmare a abilității lor de leadership și a rolurilor esențiale în cadrul biroului nostru”
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Soare (Senior Associate - BSMP), avocat care spune că pentru a avea o carieră durabilă, este fundamental să fii cu adevărat pasionat de munca pe care o depui și dedicat îndeplinirii cu succes a mandatelor încredințate. ”Principalele avantaje ale apartenenței la această firmă sunt diversitatea proiectelor la care avem acces și oportunitățile de dezvoltare professională. Cultura deschisă și orientată spre colaborare permite un schimb constant de idei și soluții creative”
Filip & Company a asistat BT Pensii în preluarea fondului BRD Medio, care devine Pensia Mea Plus. Vânzătorii au lucrat cu avocații PNSA
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...