ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul a aprobat un proiect de investiţii de peste 95 de milioane de lei pentru dezvoltarea şi extinderea sistemului informatic al APIA

18 Mai 2022   |   Agerpres

Potrivit unui comunicat al MADR, remis miercuri AGERPRES, aplicaţiile dezvoltate se vor afla în proprietatea APIA, beneficiar direct fiind personalul din centrele judeţene, locale şi aparatul central, care vor utiliza aplicaţiile informatice dezvoltate pentru punerea în aplicare a politicii comune specifice din aria de competenţă a APIA, dar şi fermierii români ale căror cereri de plată vor putea fi procesate şi gestionate în sistemul integrat de administrare şi control, asigurând o bună verificare în vederea protejării intereselor financiare ale Comisiei Europene.

 
 
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de investiţii, în valoare de 95,152 milioane de lei, pentru dezvoltarea şi extinderea sistemului informatic al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) în vederea gestionării cererilor de plată, finanţarea proiectului fiind realizată de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile.
 
"Gestionarea integrată a colaborării dintre instituţiile statului şi fermieri, prin intermediul unui sistem informatic performant, este esenţială pentru alocarea la timp a fondurilor cuvenite solicitanţilor de cereri de plată depuse la APIA, precum şi pentru simplificarea procedurilor aferente acordării acestor fonduri. De asemenea, prin crearea şi gestionarea unui sistem integrat de administrare şi control este asigurată trasabilitatea sumelor puse la dispoziţie de Comisia Europeană pentru dezvoltarea agriculturii româneşti, în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană", a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Ionuţ Chesnoiu.
 
Potrivit unui comunicat al MADR, remis miercuri AGERPRES, aplicaţiile dezvoltate se vor afla în proprietatea APIA, beneficiar direct fiind personalul din centrele judeţene, locale şi aparatul central, care vor utiliza aplicaţiile informatice dezvoltate pentru punerea în aplicare a politicii comune specifice din aria de competenţă a APIA, dar şi fermierii români ale căror cereri de plată vor putea fi procesate şi gestionate în sistemul integrat de administrare şi control, asigurând o bună verificare în vederea protejării intereselor financiare ale Comisiei Europene.
 
Finanţarea proiectului de investiţii se realizează de la bugetul de stat şi din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate prin lege.
 
Conform datelor APIA, proiectul se va derula pe o perioadă de patru ani iar fondurile alocate vor fi eşalonate astfel: în anul I - 23,788 milioane de lei, în anul II - 33,788 milioane de lei, în anul III - 23,788 milioane de lei, iar în anul IV - 13,788 milioane de lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1928 / 5764
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
România și Polonia, condamnate în primă instanță să plătească vaccinurile Pfizer comandate și anulate. Lexters ̸ Stănescu Vasile & Asociaţii și Strelia CVBA apără România în acest proces cu miză de 615 mil. €
Patru case locale de avocați se afirmă în topul global al celor mai bune 100 de firme implicate în arbitraje internaționale | ZRVP, Filip & Company, TZA și LDDP gestionează 30 de arbitraje în curs, cu o valoare agregată de aproximativ 4,1 miliarde de dolari și rămân pilonii prezenței românești în GAR 100, ediția 2026
CMS îi numește pe Horea Popescu și Andrzej Pośniak în rolurile de Managing Directors în Europa Centrală și de Est | Stephen Millar, Managing Partner CMS UK: ”CMS este cea mai mare firmă de avocatură din regiune și suntem convinși că Andrzej și Horea vor valorifica acest fundament solid pentru a consolida și mai mult reputația noastră de firmă de avocatură de top în ECE”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2026 | Cinci firme sunt în cursa pentru ”Romania Firm of the Year”, o casă de avocatură locală intră în bătălia paneuropeană din White Collar Crime și un singur avocat român este nominalizat individual. Lista scurtă, pe care sunt și NNDKP și Popescu & Asociații, arată o piață în care casele independente locale continuă să conteze, dar concurează cu rețele regionale la fel de capabile să capteze mandate sofisticate în sectorul Life Sciences
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Analiza de ansamblu Legal 500 EMEA - 2026: lideri, arii fanion și avocații care contează
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...