ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

VIDEO | Dicționar de arbitraj: Expertizele în arbitraj. Aspecte procedurale (Powered by ZRVP)

17 Octombrie 2022   |   Dispute-Resolution.Center

Urmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Cosmin Cojocaru, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.

 
 
  • BizLawyer TV
Rapoartele de expertiză în cadrul procedurii arbitrale prezintă o importanță deosebită având în vedere faptul că, de cele mai multe ori, disputele care se soluționează prin intermediul arbitrajului sunt unele deosebit de complexe și pun numeroase probleme din perspectiva cunoștințelor tehnice, unele dintre ele fiind foarte nișate, pentru acestea fiind nevoie întotdeauna de opinia unor specialiști.

”Nu de puține ori, în arbitrajul intern și internațional experții – cei care fac expertizele în aceste dosare – nu sunt cei înscriși pe listele Ministerului Justiției, cum este cazul expertizelor care se realizează la solicitarea instanțelor de judecată, ci, de foarte multe ori, este vorba de specialiști în anumite domenii – pot fi profesori în domeniul respectiv, cercetători sau pur și simplu practicanți într-un anumit domeniu de nișă – care sunt chemați pentru a-și exprima înțelegerea lor cu privire la anumite probleme și a explica acele caracteristici tehnice către Tribunalul arbitral”, spune Cosmin Cojocaru, Partener ZRVP, în această pastilă a Dicționarului de Arbitraj.


Greutatea concluziilor unui astfel de raport de expertiză depinde foarte mult de experiența expertului, de specializarea sa, competența și, nu în utimul rând, de modul în care acesta reușește să explice acele proble complexe astfel încât ele să fie înțelese de către Tribunalul arbitral.

”Se spune în acest domeniu că un expert reușește să își atingă scopul în cadrul unei expertize dacă ceea ce explică el – aspectele tehnice pe care le explică în cadrul expertizei – pot fi înțelese până și de un copil de 10 ani. Atât de simplu, ușor și de logic trebuie să fie explicate acele probleme, astfel încât orice fel de nespecialist în domeniu respectiv să le poată înțelege foarte ușor”, a arătat Cosmin Cojocaru.

Urmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Cosmin Cojocaru, Partener Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.

Urmărește episoadele anterioare:
                      Ep. 7 - Dicționar de arbitraj: Document Production
                      Ep. 8 - Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor
                      Ep. 9 - Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei
                      Ep. 10 Dicționar de arbitraj: Bifurcarea procedurii arbitrale
                      EP. 11 Constituirea Tribunalului arbitral. Reguli generale și chestiuni practice
                      EP. 14 Dicționar de arbitraj: Arbitrul de urgență
                      EP. 15 - Secretarul Arbitral
                      EP. 16 - Administrarea probelor în arbitraj
                      EP. 17 - Ordinul procedural nr. 1

Reamintim că BizLawyer a realizat cu sprijinul firmei Zamfirescu Racoți Vasile & Partners un tutorial cu mai multe episoade, referitor la arbitrajele internaționale și activitatea firmelor românești pe acest segment de practică.

În prima parte a acestui Ghid de arbitraj – Arbitration Step by StepDr. Cosmin Vasile a vorbit despre poziționarea firmelor românești pe harta arbitrajului internațional și a explicat de ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. El s-a referit și la aportul echipelor locale în aceste consorții, amintind și despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate.

În al doilea episod,  coordonatorul ZRVP a aprofundat modul în care se construiește echipa de avocați ce poate gestiona un arbitraj internațional și a creionat profilul unui bun avocat de arbitraje. El a explicat, de asemenea, când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia.

Ulterior, Dr Cosmin Vasile s-a referit la relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional, modul în care se aleg arbitrii, sincronizarea între client și echipa de avocați precum și administrarea probelor.

In ultimul episod al acestei serii, Dr. Cosmin Vasile a analizat aspecte precum: Momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj I Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat I Cum se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj I  Durata unei proceduri arbitrale.
 

Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer ce se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri.
Disputele sunt adesea complexe, costisitoare și consumatoare de timp, putând afecta indivizi, comunități, organizații, guverne sau chiar economia în anasamblu.
Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar portalul Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.



 


Urmărește secțiunea Arbitration Step-by-Step, susținută de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners:

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP | Firmele românești pe harta arbitrajului internațional ̸ De ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. Cum se formează și care este aportul echipelor locale ̸ Despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate (Ep. 1)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia (Ep. 2)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Despre relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional | Cum se aleg arbitrii. Sincronizare între client și echipa de avocați | Administrarea probelor. Despre ședințele de arbitraj (Ep. 3)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP - Despre momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj | Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4) urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4)



 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1034 / 2249
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a Junior Associate | Dispute Resolution
Codezilla și Țuca Zbârcea & Asociații lansează Benvolio, o platformă AI pentru domeniile juridic și fiscal | Gabriel Zbârcea (Managing Partner - TZA): Platforma este deja utilizată zilnic în cadrul echipei noastre
KPMG Legal – Toncescu și Asociații, alături de BERD în vânzarea Portului Giurgiulești (Republica Moldova). Asistența juridică a fost coordonată de Laura Toncescu și Dragoș Iamandoiu
ZRVP și Wolf Theiss vor găzdui pe 3 iunie 2026 un eveniment VIAC pe tema parcursului profesional în arbitrajul internațional
ZRVP, distinsă cu titlul de “Romania Patent Firm of the Year” la gala Managing IP Awards 2026 | De vorbă cu Alina Tugearu (Partener) despre proprietatea intelectuală ca teren de strategie, prevenție și confruntare juridică în dosare cu miză ridicată: ”Am convingerea că implicarea în unele dintre cele mai sofisticate și relevante dosare din piață a contribuit la recunoașterea de care ne bucurăm azi”
Kinstellar își consolidează prezența pe axa italo-română prin cooptarea lui Daniele Iàcona, care preia coordonarea biroului dedicat clienților italieni | El va extinde relațiile Kinstellar cu clienții italieni și casele de avocatură partenere, în coordonare cu echipele regionale ale firmei
LegiTeam: GNP Guia Naghi and Partners is recruiting new talent | Dispute Resolution and Arbitration
CMS a fost alături de Oresa în vânzarea participației deținute la RBC, cu o echipă condusă de partenerii Horea Popescu și Eva Talmacsi (UK). O echipă coordonată de Ana Radnev (Partner) a asistat și creditorii în finanțarea sindicalizată asociată tranzacției
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
EXCLUSIV : Judecătorii CJUE au audiat cel mai important caz de concurență venit din România până acum - Cauza C-357 ̸ 25 Groupama Asigurări. Valentin Berea (Partener RTPR) a coordonat apărarea asigurătorului român în acest caz, cu o echipă mixtă RTPR ̸ A&O Shearman, din care au făcut parte avocați din România și Ungaria | Valentin Berea, pentru BizLawyer: „Este genul de caz care te face să îți iubești profesia”
DLA Piper pierde un partener | Livia Zamfiropol pleacă la Dentons pentru a conduce practica de concurență și activitatea biroului în sectorul Pharma & Healthcare
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...