ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Aproape 1 milion de persoane juridice şi alte entităţi, înregistrate în SPV la 30 iunie 2022

08 August 2022   |   Agerpres

"Încă din primul semestru al acestui an s-au realizat paşi importanţi pentru atingerea obiectivelor propuse pentru anul 2022. Astfel, trei dintre ţintele şi jaloanele stabilite prin decizia de implementare PNRR a Consiliului Uniunii Europene au fost atinse, acestea fiind îndeplinite înainte de termenele limită prevăzute", se arată în raport.

 
 
Aproape 1 milion de persoane juridice şi alte entităţi (951.579) figurau ca înregistrate în Spaţiului Privat Virtual (SPV) la 30 iunie 2022, cu 24.039 mai multe faţă de sfârşitul lunii mai 2022, potrivit Raportului de activitate al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru semestrul I 2022.
 
"Încă din primul semestru al acestui an s-au realizat paşi importanţi pentru atingerea obiectivelor propuse pentru anul 2022. Astfel, trei dintre ţintele şi jaloanele stabilite prin decizia de implementare PNRR a Consiliului Uniunii Europene au fost atinse, acestea fiind îndeplinite înainte de termenele limită prevăzute", se arată în raport.
 
Astfel, Jalon PNRR 191 - Intrarea în vigoare a cadrului legal necesar înrolării contribuabililor persoane juridice în SPV - care avea termen în trimestrul I 2022 a fost realizat încă din anul 2021; ţinta PNRR 221: 600 000 case de marcat (AMEF) de conectat la sistemul IT al ANAF, cu termen trimestrul IV 2022, la 30.06.2022, au fost deja conectate 604.099 AMEF; Jalon PNRR 195 - Operaţionalizarea Planului comun de acţiune al ANAF şi al Inspecţiei Muncii pentru prevenirea şi limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/la negru a fost realizat încă din februarie 2022, deşi termenul final era trimestrul I 2022.
 
În plus, ANAF a întreprins demersuri în vederea îndeplinirii următoarelor ţinte şi jaloane conform calendarului de monitorizare şi implementare al PNRR: Ţinta PNRR 192 - Creşterea gradului de utilizare a Spaţiului Privat Virtual (SPV). La data de 30 iunie 2022 figurau ca fiind înregistrate în SPV 951.579 persoane juridice şi alte entităţi, cu 24.039 mai multe faţă de sfârşitul lunii mai 2022, ceea ce confirmă trendul crescător înregistrat în ultimele luni. Ţinta oficială este de 1.009.679 persoane juridice înregistrate în SPV, având ca termen limită de realizare trimestrul IV 2022.
 
În Raport este menţionat Jalonul PNRR 218 - Iniţierea digitalizării activităţilor de valorificare şi executare silită, prin crearea unei platforme de licitaţii on-line pentru valorificarea bunurilor imobile şi a celor mobile cu valoare semnificativă.
 
Instituţia precizează că a fost realizată fişa pentru Proiectul "Digitalizarea activităţii de valorificare - Informatizarea şi eficientizarea activităţii de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului şi a bunurilor sechestrate în activitatea de executare silită a creanţelor bugetare". Proiectul vizează, în principal, crearea unui nou serviciu dezvoltat în mediul digital, disponibil la nivel naţional şi în timp real prin realizarea unei Platforme de licitaţii on-line pentru a facilita accesul populaţiei la cumpărarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului sau sechestrate în materie penală şi fiscală pe care ANAF le oferă la vânzare în procedurile de valorificare ale acestora.
 
De asemenea, este menţionată Ţinta 222 - Ponderea numărului de desk-audituri raportată la numărul total de audituri efectuate de administraţia fiscală va creşte la 30% până în trimestrul IV 2022.
 
În luna iunie a anului 2022 ponderea desk-auditurilor în total acţiuni de control a fost de 40,3%. Totodată, în perioada ianuarie - iunie 2022, ponderea medie a desk-auditurilor în totalul acţiunilor de control a fost de 35,3%. Suplimentar, au fost îndeplinite o serie de măsuri şi acţiuni de reformă care au fost incluse în planul de implementare al PNRR la nivelul ANAF: - Măsura de reformă suplimentară "Dezvoltarea unui model alternativ de calcul al decalajului fiscal al TVA, descompus pe sectoare economice relevante", a fost îndeplinită. Modelul a fost realizat şi implementat la nivelul ANAF în cadrul unei misiuni a FMI, cu sprijinul specialiştilor Departamentului de Afaceri Fiscale.
 
În raport este menţionată Măsura de reformă referitoare la "Implementarea unui serviciu webinar dedicat asistenţei contribuabililor" aferentă jalonului PNRR 216 - Serviciile digitale şi sistemele electronice critice sunt operaţionale, care a fost realizată. În luna mai 2022 a fost implementat serviciul webinar şi au fost susţinute 17 seminare web la care au participat 2.097 de contribuabili. Lista lunară a seminarelor web se regăseşte pe site-ul ANAF la secţiunea Asistenţă contribuabili - Servicii oferite contribuabililor.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 10975 / 21465
 

Ascunde Reclama
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv Dreptul muncii | Consultanță
O nouă serie de promovări la biroul Kinstellar din București. Șapte avocați din mai multe arii de practică fac un pas înainte în carieră. Theodor Artenie urcă pe poziția de Partner, iar Lidia Zărnescu și Răzvan Constantinescu devin Counsels | Iustinian Captariu, Office Managing Partner: ”Forța biroului nostru vine din talentul, colaborarea și angajamentul comun al întregii echipe”
Healthcare, Pharma & Life Sciences | În avangarda unui sector definit de o rară complexitate, Bondoc & Asociații rămâne pentru multe companii prima opțiune pentru mandate complexe în care excelența juridică este potențată de cunoașterea profundă a ecosistemului Sănătății. Palmaresul firmei în mandate de mare valoare și recunoașterea internațională constantă subliniază un standard profesional de top care oferă clienților viziunea strategică necesară pentru o creștere sustenabilă pe termen lung
Legiteam | Kinstellar is looking for a talented and ambitious lawyer to be part of our employment team in Bucharest
Filip & Company asistă Grupul DIGI Communications la intrarea pe piața telecomunicațiilor din Regatul Unit | Echipa, coordonată de Alexandru Bîrsan (managing partener)
Cum își pune oamenii în valoare o firmă din elita pieței | Povestea Andradei Rusan, studenta care ‘fura meserie’ în stagiile de vară ale RTPR, cucerită de focusul echipei pe rigoare juridică și de munca la cele mai înalte standarde, iar mai apoi a urcat pas cu pas până pe poziția de Counsel: „Realmente cred că RTPR este o excelentă școală de avocatură la cel mai înalt nivel. Performanța reală în avocatura de business nu e un sprint, ci un maraton”
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
PNSA obține o soluție definitivă favorabilă la ÎCCJ într-un litigiu complex întemeiat pe îmbogățire fără justă cauză. Echipa, coordonată de Camelia Pătrașcu (Partener), cu implicarea, în diferite faze procedurale, a unei echipe extinse
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...