Elcen a depus cererea de finanţare pentru un proiect de centrală nouă în cogenerare de înaltă eficienţă
09 Iulie 2024 Agerpres
Investiţia are o putere nominală de circa 275 MWe şi 214 MWt.
Elcen a depus, marţi, în sistemul MySMIS, cererea de finanţare pentru proiectul "Implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CTE Bucureşti Sud", în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă din cadrul Fondului pentru Modernizare, a anunţat compania.
Reprezentanţii Elcen au făcut referire la Programul Cheie 5, Cogenerare de Înaltă Eficienţă şi Modernizarea Reţelelor de Termoficare.
Conform sursei citate, investiţia are o putere nominală de circa 275 MWe şi 214 MWt.
"Demersurile iniţiale au vizat ca proiectul de la CET Bucureşti Sud să fie depus pentru finanţare printr-o aplicaţie separată, sub formă de proiect individual şi nu în cadrul unui apel de proiecte, ţinând cont de faptul că puterea nominală a unităţii noi, stabilită prin studiul de fezabilitate iniţial, era de aproximativ 600 MWe", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii Elcen au făcut referire la Programul Cheie 5, Cogenerare de Înaltă Eficienţă şi Modernizarea Reţelelor de Termoficare.
Conform sursei citate, investiţia are o putere nominală de circa 275 MWe şi 214 MWt.
"Demersurile iniţiale au vizat ca proiectul de la CET Bucureşti Sud să fie depus pentru finanţare printr-o aplicaţie separată, sub formă de proiect individual şi nu în cadrul unui apel de proiecte, ţinând cont de faptul că puterea nominală a unităţii noi, stabilită prin studiul de fezabilitate iniţial, era de aproximativ 600 MWe", se menţionează în comunicat.
În urma unei analize aprofundate, raportate la condiţiile actuale de pe piaţa de energie termică şi electrică, precum şi la noile ţinte energetice şi climatice europene şi naţionale, a rezultat o soluţie tehnică optimă de echipare a noii surse de energie, de circa 275 MWe.
"Noua configuraţie stabilită în Studiul de Fezabilitate, ce a condus automat la o valoare estimată a investiţiei mai mică, a condus la decizia depunerii de către ELCEN a cererii de finanţare pentru proiectul "Implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în cadrul CTE Bucureşti Sud" în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile din cadrul Fondului pentru Modernizare", se mai precizează în comunicat.
Prin realizarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă în CET Bucureşti Sud se va produce în cogenerare energia termică furnizată consumatorilor arondaţi sursei şi energia electrică tranzacţionată pe pieţele de energie electrică din România.
Printre principalele obiective urmărite prin implementarea instalaţiei propuse se numără eficientizarea funcţionării centralei. "Noua centrală de cogenerare de înaltă eficienţă va asigura economii globale de energie primară în comparaţie cu producerea separată de energie termică şi de energie electrică", se precizează în comunicat.
Alte obiective constau în instalarea unei capacităţi noi de cogenerare de înaltă eficienţă flexibilă funcţionând cu gaz natural şi fiind pregătită să funcţioneze folosind o cantitate de hidrogen (hydrogen ready), asigurarea cu energie termică a consumatorilor aferenţi CTE Bucureşti Sud în condiţii de siguranţă şi continuitate, pe toată durata anului, reducerea costurilor de producţie la nivelul centralei, reducerea cantităţilor anuale de emisii de gaze cu efect de seră, încadrarea în normele de protecţia mediului în vigoare.
Elcen a mai depus, în data de 30 mai, două cereri de finanţare pentru alte două proiecte de centrale noi în vederea obţinerii de finanţare nerambursabilă din cadrul Fondului pentru Modernizare, Programul Cheie 5: Cogenerare de Înaltă Eficienţă şi Modernizarea Reţelelor de Termoficare.
În comunicat se face referire la Eficientizarea activităţii din CTE Grozăveşti prin implementarea unei unităţi de cogenerare de înaltă eficienţă, investiţie cu o putere nominală de 32,5 MWe şi 41 Mwt şi Implementarea unor capacităţi de cogenerare de înaltă eficienţă utilizând motoarele termice, în CTE Progresu, investiţie cu o putere nominală de 74,2 MWe şi 72,8 MWt.
Lansarea de către Ministerul Energiei a apelului aferent ghidului CHP pentru accesarea finanţărilor nerambursabile disponibile prin Fondul pentru Modernizare a avut loc în data de 30 mai.
"În domeniul încălzirii - răcirii, prin toate măsurile luate atât la nivel european cât şi la nivel naţional, se urmăreşte reducerea poluării, creşterea eficienţei energetice la nivelul clădirilor, integrarea resurselor regenerabile de producere a energiei, utilizarea gazului natural ca şi combustibil de tranziţie în soluţii de cogenerare de înaltă eficienţă", se mai spune în comunicat.
Ca urmare, eficientizarea încălzirii centralizate prin realizarea unor centrale noi de cogenerare de înaltă eficienţă reprezintă priorităţile Elcen în anii următori, întrucât aceste investiţii vor permite întocmai alinierea la cerinţele UE şi naţionale privind rezilienţa sistemelor energetice, creşterea eficienţei energetice şi reducerea emisiilor, precizează sursa citată.
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 4173 / 21371 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam - Oportunitate de carieră | Avocat definitiv – Achiziții publice & Infrastructură
Achiziții Publice | Cristina IVAN, Managing Partner Ivan şi Asociaţii: Arhitectura colectivă a ofertei - Cine ofertează, ce se evaluează, cui i se atribuie şi cine, în realitate, execută
Inflația la control | Instanța confirmă: Fiscul datorează și actualizarea cu inflația, nu doar dobânda fiscală. Soluție obținută de Băncilă, Diaconu și Asociații, cu o echipă coordonată de Emanuel Băncilă (Partener)
Dispute-Resolution.Center: România în Legal 500 EMEA (2026) – White-collar crime | O practică cu mai multe centre de putere: firmele cu activitate intensă, avocații care dau greutate practicii și dosarele care au contat în evaluare
In-houseLegal: Loredana Coraș, Country Legal Counsel la PKO Bank Polski România, distinsă cu premiul Compliance Innovator la Lexology European Awards 2026 | ”Următoarea etapă a inovației în compliance și în activitatea juridică va fi definită de capacitatea de a integra tehnologia într-un mod responsabil, fără a pierde din vedere rolul acestei funcții, acela de a proteja banca”, spune unul dintre cei mai vizibili avocați interni din Europa
Concurenta.ro | Chambers Europe 2026 - Cine domină practica de Competition ̸ Antitrust: Liderii își apără pozițiile, dar presiunea venită din eșalonul secund și din zona firmelor de nișă devine tot mai vizibilă
Achiziții-Publice.ro | România în ariile Projects și Projects & Energy din Chambers Europe 2026: NNDKP este liderul prezenței în vârful ierarhiei, iar Țuca Zbârcea & Asociații are o vizibilitate transversală foarte puternică. Filip & Company are una dintre cele mai bune formule de senioritate, iar CMS beneficiază pe profilul foarte puternic al Variniei Radu
Dispute-Resolution.Center: Cei mai buni litigatori din România, văzuți de Chambers Europe 2026 | Cine sunt practicienii apreciați de clienți în practica de Dispute Resolution și ce spun clienții despre aceștia. 11 avocați români sunt evidențiați în practica de arbitraj
Filip & Company anunță promovările anuale: Rebecca Marina devine partener, opt counsels și șase senior associates fac un pas înainte în carieră | Cristina Filip, co-managing partner Filip & Company: ”O recunoaștere a performanței individuale deosebite a colegilor noștri, dar și o dovadă că echipa susține creșterea noilor generații de lideri”
Kinstellar, alături de Habitex la vânzarea fostei fabrici de textile din Baia Mare către Jumbo | Iunia Nagy (managing associate) și Malina Andries (associate), în prim plan
BACIU PARTNERS, singura firmă din România clasată în Band 1 pentru Proprietate Intelectuală și Tehnologie, Media și Telecomunicații în Chambers Europe
Noi promovări în cadrul Popovici Nițu Stoica & Asociații. Trei avocați fac un pas înainte în carieră
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS





