ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Garanția pe ambalaj, tot mai aproape – ce obligații au companiile din piața băuturilor?

18 Februarie 2023   |   Adrian Teampău, Director, Deloitte România

Dincolo de aspectele organizatorice, companiile care sunt obligate să se înroleze în acest sistem se confruntă cu o serie de provocări financiare, fiscale și juridice legate de conformarea la reglementările în domeniu.

 
 

Sistemul de Garanție Returnare (SGR), parteneriat între mediul privat și statul român cu scopul de a îmbunătăți rata de reciclare a deșeurilor de ambalaje, trebuie să devină complet funcțional până la finalul lunii noiembrie 2023. În consecință, companiile vizate, respectiv producătorii, importatorii și comercianții de băuturi care activează pe piața locală sunt obligați ca, până la acea dată, să respecte o serie de cerințe impuse de legislația în vigoare. Principala și cea mai apropiată este cea legată de obligativitatea înregistrării în baza de date a administratorului SGR, respectiv 28 februarie 2023.

Concret, sistemul presupune plata, de către consumator, a unei garanții de 0,5 lei/ambalaj pentru băutura cumpărată și recuperarea acesteia, pe loc, în momentul în care returnează ambalajul la unul din punctele de returnare organizate de comercianți în cadrul magazinelor, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal. Mai mult, cumpărătorul nu este obligat să returneze ambalajul în magazinul din care a cumpărat băutura, ci își poate recupera garanția de la orice magazin.

Garanția se va aplica produselor precum bere, mixuri de bere, mixuri de băuturi alcoolice, cidru, alte băuturi fermentate, sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, ape minerale şi ape de băut de orice fel, vinuri şi spirtoase, în ambalaje de unică folosință (nereutilizabile) din plastic, sticlă sau aluminiu, cu volumul cuprins între 0,1 și 3 litri. Regula este valabilă și pentru societățile din industria ospitalității ce comercializează aceste produse, dar în acest caz garanția este reținută doar pentru produsele consumate în afara locației.

De funcționarea sistemului este responsabil administratorul SGR, înființat conform legislației în vigoare, care gestionează fluxul garanției de la producător/importator la consumatorul final. Acesta funcționează pe baza tarifului de administrare încasat de la cei care introduc pe piață băuturile, dar, la rândul său, plătește comercianții pentru investițiile realizate în punctele de returnare.

Pașii înrolării în sistem

Însă, dincolo de aceste aspecte organizatorice, companiile care sunt obligate să se înroleze în acest sistem se confruntă cu o serie de provocări financiare, fiscale și juridice legate de conformarea la reglementările în domeniu.

În primul rând, producătorul sau importatorul de produse din categoriile vizate trebuie să se înregistreze în baza de date a administratorului, până la data de 28 februarie 2023, ceea ce înseamnă că, până la acea data, va trebui să finalizeze documentația necesară în acest scop. Cei care nu se înregistrează riscă o amendă între 20.000 și 40.000 de lei și pierderea dreptului de a își vinde produsele pe piața din România. După înregistrare, compania va semna un contract cu administratorul SGR și va plăti un tarif de administrare stabilit de către acesta.

În paralel, compania în cauză va trebui să identifice și să marcheze produsele din gama sa în ambalaje SGR și să analizeze impactul financiar-contabil legat de plata garanției de 0,5 lei/ambalaj, ținând cont inclusiv de decalajul de timp dintre plata garanției, către SGR, și recuperarea acesteia. Nu în ultimul rând, toate entitățile implicate trebuie să păstreze o evidență privind ambalajele SGR și să își ajusteze fluxul operațional-logistic pentru aceste ambalaje.

În consecință, demersul este lăudabil, dar presupune un efort administrativ important pentru companiile afectate, astfel că acestea trebuie să își pregătească cu atenție documentația necesară și să analizeze cu grijă impactul financiar și fiscal al întregii proceduri.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


     

    Ascunde Reclama
     
     

    POSTEAZA UN COMENTARIU


    Nume *
    Email (nu va fi publicat) *
    Comentariu *
    Cod de securitate*







    * campuri obligatorii


    Articol 1816 / 8649
     

    Ascunde Reclama
     
    BREAKING NEWS
    ESENTIAL
    RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
    Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
    LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
    Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
    Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
    Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
    Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
    BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
    LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
    LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
    De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
     
    Citeste pe SeeNews Digital Network
    • BizBanker

    • BizLeader

        in curand...
    • SeeNews

      in curand...