
Cum poți dezvolta o carieră internațională cu programul Erasmus+ | Povestea lui Constantin Roșca, absolvent de Drept plecat din Fălticeni, care a ales să studieze la Universitatea din Istanbul. El este azi masterand în Drept Internațional Public în cadrul Universității Koç, cea mai prestigioasă din Turcia și stagiar în cadrul biroului Esenyel ̸ Partners, unul din cele mai cunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din țara desfășurată pe două continente
02 Februarie 2025
Ștefania EnacheConstantin Roșca a accesat programul Erasmus + în anul academic 2021-2022, atunci când era în anul III de licență la Facultatea de Drept, din cadrul Universității din București
![]() |
Constantin Roșca este de părere că experiența Erasmus+ i-a modelat viitorul și l-a ajutat să devină cine este astăzi. A fost mereu pasionat de Drept Internațional, motiv pentru care și-a dorit să i se ofere șansa de a accesa un sistem de învățământ divers, o astfel de etapă fiind esențială în pregătirea unui profesionist care urmărește o carieră internațională. Iar atunci când a avut posibilitatea efectuării unui stagiu Erasmus+ nu a ezitat nicio secundă să opteze pentru o locație pe care alții ar putea-o caracteriza ca fiind una „exotică”, dificil de abordat. Astfel că, în momentul în care a trebuit să decidă către ce destinație Erasmus+ să se îndrepte, tânărul a hotărât că vrea să iasă din zona sa de confort și a ales să meargă la o universitate din Turcia, pe care a regăsit-o pe lista celor incluse în program.
„În timp ce ponderam asupra alegerii, am observat faptul că majoritatea instituțiilor de învățământ sunt în Uniunea Europeană. Deoarece călătorisem mult în trecut în cadrul Uniunii, am decis să aleg ceva din afara zonei mele de confort, total diferit. Turcia mi s-a părut cea mai potrivită opțiune în acest sens, iar după ce am cercetat mai mult despre Universitatea din Istanbul, am aflat că a fost fondată încă din 1453, fapt ce m-a impresionat. Am verificat cu atenție curriculumul Facultății de Drept din cadrul Universității din Istanbul și am identificat numeroase cursuri la care îmi doream să particip – Drept Internațional Privat, Drept Constituțional Comparat etc. Pe lângă aspectele academice, Istanbulul mă fascina prin faptul că reprezintă cel mai populat oraș din zonă, având o populație de peste 16 milioane de locuitori. Mai mult decât atât, este unic prin întinderea sa pe două continente – Europa și Asia”, explică interlocutorul BizLawyer.
Iar acum, când face o analiză a tuturor experiențelor pe care le-a trăit, afirmă cu certitudine că alegerea sa a fost cea mai bună dintre câte putea face.
---------------------------------------------------------
Citește și



---------------------------------------------------------
„În primul rând, stagiul Erasmus+ mi-a permis să descopăr un nou sistem de drept – Dreptul Turc – într-o manieră comparată. Împreună cu ceilalți studenți participanți la stagiu, venind din diferite țări de pe continentul european, aveam posibilitatea de a discuta și argumenta comparativ diferite aspecte legale. În acest fel, majoritatea cursurilor s-au desfășurat de o manieră similară cu cele de masterat. În al doilea rând, petrecând două semestre la Universitatea din Istanbul, am putut să îmi dezvolt cunoștințele de Drept Internațional. Astfel, m-am înscris la cursul de Drept Internațional Privat cu un an înainte față de momentul în care era predat în mod normal în București, dobândind cunoștințe importante. De asemenea, majoritatea cursurilor au fost evaluate de o manieră diferită – prin intermediul prezentărilor, proiectelor, sau a eseurilor. Aceasta m-a pregătit pentru cursurile pe care le urmez acum în cadrul masteratului, care sunt evaluate în același fel. Nu în ultimul rând, consider că cel mai important aspect educațional a fost posibilitatea de a mă înscrie la cursuri oferite de alte facultăți din cadrul universității. În acest fel, am putut urma cursul de scriere academică, pe care îl consider crucial pentru orice student. De asemenea, am urmat cursuri de limba turcă și limba arabă, ajungând la un nivel mediu în cadrul celor opt luni petrecute în stagiu. După întoarcerea în România, am continuat să le învăț și am dobândit un certificat de nivel C1 pentru limba turcă. În prezent folosesc atât limba turcă, cât și pe cea arabă, atât în cadrul relațiilor personale, cât și profesionale din viața de zi cu zi”, povestește Constantin.
În plus, stagiul efectuat la Istanbul l-a ajutat să se dezvolte foarte mult și din punct de vedere personal. Fiind departe de familie, tânărul a trebuit să fie independent și să nu renunțe în momentele grele. „Ceea ce este diferit în Turcia față de restul țărilor europene este faptul că oamenii de rând nu pot comunica în limba engleză. Acest fapt a fost extrem de dificil la începutul șederii mele, însă m-a încurajat să învăț limba, chiar dacă nu era obligatoriu în cadrul stagiului. De asemenea, stagiul Erasmus+ m-a ajutat să fiu mult mai extrovertit și să îmi fac prieteni mai ușor. Istanbul este un oraș extrem de divers, iar acum mă bucur nespus să pot spune că am prieteni din toate colțurile lumii care locuiesc aici, fiind, de asemenea, un motiv pentru care am decis să mă întorc”, subliniază interlocutorul BizLawyer.
Programul Erasmus+, pasul către o carieră internațională
Constantin Roșca a accesat programul Erasmus + în anul academic 2021-2022, atunci când era în anul III de licență la Facultatea de Drept, din cadrul Universității din București. „Nu am considerat dificilă aplicarea pentru bursă. Din păcate, nu foarte mulți studenți din cadrul facultății aplică pentru acest program, iar de aceea nu există competitivitate. Spre exemplu, când am aplicat eu, toți candidații au fost admiși. Însă, este important să ai un dosar bun de aplicare și există o medie minimă pentru a putea participa. De asemenea, m-a ajutat faptul că dețineam certificatul IELTS pentru limba engleză, cu un nivel CEFR C2”, menționează tânărul.
O astfel de experiență reprezintă un pas major pentru orice viitor profesionist, oferindu-i lecții cheie pentru dezvoltarea sa. Constantin, de exemplu, susține că una din cele mai importante lecții pe care și-a însușit-o în perioada în care a urmat acest stagiu a fost aceea că juriștii nu ar trebui să-și limiteze cercetarea și învățarea strict la Drept. „Faptul că am participat la cursuri de limbi străine în cadrul stagiului mi-a permis să am poziția în care lucrez astăzi și să pot comunica eficient cu mult mai multe persoane din jurul lumii. De asemenea, chiar dacă personal nu le-am considerat niciodată adevărate, viața din Istanbul mi-a dovedit faptul că prejudecățile pe care mulți oameni le au despre țările din Orientul Mijlociu sunt eronate. Din contră, am găsit o țară mult mai dezvoltată, cu facilități pentru studenți nemaiîntâlnite nicăieri în Europa”, argumentează tânărul.
Însușindu-și aceste lecții, Constantin Roșca a profitat de tot ce a avut oportunitatea să învețe, iar astăzi este masterand în Drept Internațional Public în cadrul Institutului de Științe Sociale și Umane al Universității Koç din Istanbul. Alegerea sa a pornit tocmai de la experiența anterioară pe care a avut-o în timpul programului Erasmus+ la Universitatea din Istanbul. „Universitatea Koç este recunoscută mondial drept cea mai prestigioasă din Turcia, având un model de învățământ american și clasându-se în topul 350 celor mai bune universități din lume. Mulțumită excelenței academice, mi-a fost oferită o bursă pentru întregul program de masterat, care durează doi ani”, precizează juristul.
Programul Erasmus+ l-a ajutat atât din punct de vedere academic, cât și profesional. Interlocutorul BizLawyer este în prezent stagiar în cadrul biroului Esenyel | Partners, unul din cele mai recunoscute birouri internaționale de avocatură și consultanță juridică din Turcia, specializându-se în Drept maritim. „Am ales această poziție atât datorită cadrului divers, cât și a oportunității de a aplica practic abilitățile învățate în cadrul licenței și a masteratului. Pe lângă acest stagiu, sunt și translator freelance din limba română în limba turcă, această poziție oferindu-mi libertatea de a lucra în funcție de propriul program de lucru”, mai spune tânărul.

Facultatea de Drept nu a fost prima sa opțiune
Constantin Roșca a absolvit învățământul liceal la Colegiul Național „Nicu Gane” în Fălticeni. „Trăind într-un oraș mic, nu existau foarte multe oportunități de dezvoltare personală. Însă, acest colegiu fiind cel mai prestigios din oraș, m-a ajutat să îmi deschid mintea și să îmi doresc mai mult, prin programele internaționale la care am avut oportunitatea să particip – spre exemplu, excursii în Spania, Germania, Malta etc. De asemenea, activitățile extracurriculare disponibile erau diverse, personal participând în cadrul echipei de redacție a revistei de limba engleză în calitate de editor-șef”, își amintește tânărul.
În momentul în care și-a proiectat viitorul, după susținerea examenului de Bacalaureat, tânărul nu a optat „din prima” pentru Facultatea de Drept. Inițial, a vrut să studieze Economia în străinătate, făcând pași spre a se înscrie la facultate în Marea Britanie. Contextul a făcut ca planul acesta să nu aibă o finalitate, așa că a decis să rămână în țară pentru licență și a ales Facultatea de Drept datorită pasiunii pe care o avea, încă din liceu, pentru Dreptul Internațional și Drepturile Omului. Iar alegerea sa avea să-l conducă spre visul său și anume acela de a-și dezvolta o carieră internațională.
Făcând referire la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, Constantin punctează faptul că instituția este recunoscută internațional ca fiind cea mai prestigioasă din România. „Profesorii din cadrul Facultății de Drept sunt foarte bine pregătiți și am avut parte de un învățământ cuprinzător acolo. Din păcate, oportunitățile pe care le oferă facultatea nu sunt foarte dezvoltate. Consider că ar trebui să se pună mai mult accent pe parteneriate cu alte instituții la nivel internațional. De asemenea, campusul este într-o stare deplorabilă. Spre deosebire de Universitatea Koç, nu am putut spune niciodată că merg cu plăcere la Facultatea de Drept a Universității din București. Cred cu tărie că este foarte important mediul care le este oferit studenților pentru a învăța. Amfiteatrele, sălile și toate facilitățile oferite în general de Facultatea de Drept a Universității din București nu sunt deloc propice studiului”, atrage atenția tânărul.
În plus, interlocutorul BizLawyer consideră că programa trebuie modificată fundamental, astfel încât să conțină mult mai multe cursuri opționale oferite studenților. „Astfel, fiecare student se va putea axa pe subiectul care îl interesează în mod special. Spre exemplu, în cazul studenților interesați în Drept Internațional, există foarte puține cursuri relevante de-a lungul celor patru ani. O altă posibilitate ar fi introducerea unor diferite programe de licență, împărțite în funcție de specializare – Drept Privat, Drept Public, Drept Internațional etc.”, apreciază juristul.
Având în vedere că în prezent Constantin Roșca studiază și lucrează în Istanbul, tânărul nu știe ce va urma după finalizarea programului de master. Are însă o certitudine și anume că nu va reveni prea curând în România, plănuind să își continue studiile cu un al doilea masterat sau un doctorat, probabil în altă țară. „Consider că integrarea pe piața muncii poate fi mai mult sau mai puțin dificilă în funcție de postul dorit. Facultățile de Drept din România ar trebui să ofere și posibilități de consiliere în acest sens și mai multe metode de a motiva studenții pentru a găsi profesia pe care și-o doresc cu adevărat și pentru care sunt potriviți. Astfel de centre de carieră sunt întâlnite la majoritatea universităților din Turcia”, transmite interlocutorul BizLawyer.
Citește și



Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
Articol 114 / 1994 | Următorul articol |
Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |

BREAKING NEWS
ESENTIAL
Young Professionals to Watch | Pentru Andreia Moraru (Senior Associate), avocat cu un master absolvit în Olanda, reputația internațională a ZRVP a fost garanția că va lucra în mandate de arbitraj internațional de anvergură, alături de o echipă care și-a demonstrat valoarea în piață: ”Toate așteptările profesionale mi-au fost depășite și mă bucur mult că am avut oportunitatea să mă alătur echipei. La ZRVP am simțit întotdeauna că avocații seniori au suficientă experiență încât să găsească drumul și în cazul în care poteca nu este bătătorită”
Women Lawyers | Ileana Nicolescu (Managing Associate) a simțit că BACIU PARTNERS va fi mediul în care va evolua înconjurată de oameni ce o vor inspira nu numai profesional. ”E important pentru fiecare dintre noi să simțim că suntem în locul potrivit pentru etapa din carieră în care ne aflăm, loc care să ofere și premisele să continuăm să creștem”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A a continuat să crească în Q1 ̸ 2025 pe piețele emergente și la nivel nivel global. CMS își menține poziția fruntașă la nivel global și în Europa de Est, regiune în care și RTPR întră în Top 3
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat definitiv | Consultanță
OMV Aktiengesellschaft a mers pe mâna avocaților de la ZRVP într-un alt arbitraj ICC cu statul român și a câștigat încă 47 mil. €, plus dobânzi. Pretenții de alte 50 mil. € la orizont, într-o procedură nouă, inițiată în decembrie 2024, în care lucrează deja aceeași echipă de avocați
Women Lawyers | Femeile avocat redefinesc succesul în avocatura de business. De vorbă cu Irina Picoș (Managing Associate, BSMP) despre leadership feminin, provocări profesionale și lecțiile învățate în carieră: ”Am ales această echipă datorită figurilor feminine ce reprezintă pentru mine adevărate modele în plan profesional și uman și care îmi oferă, zi de zi, inspirația, încrederea și determinarea de a continua munca în profesia de avocat”
PNSA, alături de ALD Automotive la fuziunea cu LeasePlan în Ayvens
Women Lawyers | De vorbă cu Andreea Bende, Partener BACIU PARTNERS și unul dintre fondatorii firmei: ”Femeile avocat joacă un rol important în promovarea eticii și a responsabilității sociale în afaceri, având un impact pozitiv asupra comunităților și societății în ansamblu. Ele aduc perspective diverse și abilități unice în negocieri și strategii legale”
LegiTeam | Voicu & Asociații is looking for Junior level Business Lawyers
Țuca Zbârcea & Asociații aniversează 20 de ani de activitate
ZRVP, alături de dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe la deschiderea primului hotel Radisson RED din România
NNDKP dezvoltă una dintre cele mai solide practici locale de Dreptul Mediului, cu mandate de impact în industrii cheie, consultanță sofisticată și reprezentare în litigii complexe, gestionate de o echipă specializată | Mădălina Vasile, coordonatoarea practicii: ”Oferirea de asistență personalizată, adaptată realităților juridice și identificarea unor soluții practice și fezabile pentru problemele clienților vor rămâne prioritare”
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...