DealMaker BizLawyer: Alina Stăvaru, Partener RTPR, avocatul pe care directoarele internaționale îl descriu drept „coechipierul ideal”, iar clienții îi evidențiază capacitatea „de a gestiona situații dificile și complexe” și îi apreciază „atenția pentru detalii, abilitatea de a găsi variante alternative de a rezolva blocaje în timpul negocierii și inițiativa”
08 Februarie 2021 Bogdan Alexandru
Alina este specializată în proiecte de fuziuni și achiziții, în particular tranzacții de private equity, restructurări complexe ale societăților și capitalului, divizări, privatizări și alte aspecte de drept societar.
| |
Mai multe tranzacții finalizate într-o săptămână, pe care și-au pus semnătura avocații firmei Radu Tărăcila Pădurari Retevoescu (RTPR), îi aduce Alinei Stăvaru (Partener) titlul de DealMaker-ul lunii noiembrie din partea redacției BizLawyer. În rubrica DealMakerul lunii sunt evidențiați avocații implicați în tranzacții care au ajuns la final în perioada anterioară, recunoscuți pentru abilitățile lor în practica de fuziuni și achiziții. Alina Stăvaru a coordonat echipa de avocați care au acordat asistență juridică în două proiecte mari de M&A, despre care BizLawyer a scris recent.
Reamintim că RTPR a asistat fondul de investiții Innova Capital în legătură cu achiziția PayPoint Services SRL și Payzone SA de la grupul PayPoint, listat pe bursa din Londra. PayPoint este lider de piață în România în materie de operare de plăți, asigurând încasarea de plăți pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din România. Pe lângă colectarea de plăți aferente facturilor de utilități, PayPoint oferă și încărcare electronică pentru servicii de telefonie mobilă, transfer de bani și servicii de acceptare la plată pentru carduri de credit/debit. Tranzacția va fi finalizată după aprobarea Consiliului Concurenței și îndeplinirea condițiilor precedente agreate de părți.
Reamintim că RTPR a asistat fondul de investiții Innova Capital în legătură cu achiziția PayPoint Services SRL și Payzone SA de la grupul PayPoint, listat pe bursa din Londra. PayPoint este lider de piață în România în materie de operare de plăți, asigurând încasarea de plăți pentru 85% din furnizorii de utilități și servicii telecom din România. Pe lângă colectarea de plăți aferente facturilor de utilități, PayPoint oferă și încărcare electronică pentru servicii de telefonie mobilă, transfer de bani și servicii de acceptare la plată pentru carduri de credit/debit. Tranzacția va fi finalizată după aprobarea Consiliului Concurenței și îndeplinirea condițiilor precedente agreate de părți.
Echipa de avocați RTPR a fost coordonată de Alina Stăvaru (Partner) și de Andrei Mihul (Senior Associate) și i-a inclus pe Vlad Stamatescu (Managing Associate), Evelin Grigore, Cezara Urzică, Marina Fechetă-Giurgică (Associates), precum și Ioana Ilie, Petruș Partene și Radu Manu (Junior Associates).
Totodată, RTPR a asistat Te-Rox Prod, companie românească și unul dintre cei mai mari producători europeni de huse și sisteme de siguranță pentru scaunele auto pentru copii, în vânzarea operațiunilor către grupul suedez Holmbergs. Holmbergs este lider de piață la nivel global în segmentul de produse și sisteme de siguranță pentru scaunele pentru copii, precum și în industria de transport în siguranță. Tranzacția a fost semnată la finalul lunii octombrie și a fost finalizată la sfârșitul lunii noiembrie, după îndeplinirea condițiilor precedente agreate de părți.
Echipa RTPR a fost formată din Alina Stăvaru (Partener), Marina Fechetă-Giurgică (Associate) și Raluca Marcu (Junior Associate).
Tranzacția prin care Innova a preluat PayPoint Services SRL și Payzone SA de la grupul PayPoint, comentată de Alina Stăvaru
Particularități: A fost prima tranzacție de o asemenea magnitudine realizată exclusiv online în contextul pandemiei. Până anul acesta nu ne-am fi imaginat o tranzacție complexă fără ca părțile să stea zile și nopți în negocieri față în față. Acum totul s-a mutat în online și a funcționat.
Momente tensionate: Cred că presiunea de timp a fost una dintre provocări, însă cu profesionalism și eficiență s-au rezolvat toate.
Colaborare cu avocatii in-house: Colaborarea a fost una excelentă, clientul nostru, Innova, este un fond de private equity în care toți actorii implicați au nenumărate tranzacții la activ, deci știu exact ce să ceară de la avocați și ce este normal să primească.
Colaborarea cu avocatii celeilalte părți din tranzacție. Din fericire aceasta a fost o tranzacție în care toate părțile implicate au fost foarte experimentate și cu adevărat profesioniste. În plus, a existat un element de fairplay din partea tuturor, atât clienții cât și avocații au fost constructivi și și-au dorit să ajungem la un acord.
Elemente de inovație: Aici chiar am avea despre ce discuta, mai ales pe partea de structurare, însă din motive de confidențialitate nu putem detalia..
”Achiziția business-ului PayPoint și Payzone a fost o provocare din multe puncte de vedere, atât pe parte de due diligence cât și din perspectiva documentației tranzacției. Procesul de due diligence a presupus un volum mare de informații de procesat într-un timp scurt și cu un pronunțat caracter tehnic, în special pe parte de reglementare, prin urmare cheia succesului a fost pluridisciplinaritatea echipei RTPR și munca în echipă. Documentația tranzacției a fost una complexă de asemenea: o fuziune intragrup între PayPoint și Payzone care decurge în paralel cu finalizarea tranzacției, viitoarea separare de compania mamă din UK, dar în același timp continuarea colaborării pe anumite aspecte, precum și diverse alte provocări care nu pot fi însă menționate din motive de confidențialitate.”Alina Stăvaru, Partener RTPR |
Cine este DealMaker-ul lunii noiembrie
De-a lungul carierei sale de avocat, Alina a oferit consultanță juridică în tranzacții importante de M&A în cele mai variate industrii și sectoare de activitate, precum sectorul energetic, industria alimentară, sectorul medical, tehnologie, IT și media, servicii financiare, industria de petrol și gaze.
Alina a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București în anul 2004. Ulterior a lucrat pentru o casă de avocatură britanică timp de patru ani, iar în 2009 s-a alăturat echipei RTPR, parcurgând toate nivelurile ierarhice. Din iunie 2019 a devenit Partener al RTPR.
De-a lungul anilor, Alina a fost implicată în zeci de proiecte de M&A alături de echipa RTPR, coordonând o bună parte dintre acestea. Printre cele mai răsunătoare tranzacții se numără achiziția A&D Pharma de către Penta Investments (2017), cumpărarea Regina Maria de către Mid Europa Partners de la Advent (2015), achiziționarea de către Allianz Capital Partners a 30% din E.ON Distribuție Romania (2016), achiziția de către Facebook a LiveRail group (2014) și vânzarea Profi către Enterprise Investors (2009) și ulterior către Mid Europa Partners (2016).
Alina este nominalizată în toate trei cele mai importante ghiduri juridice internaționale (Legal 500, Chambers și IFLR1000) pentru practica de Corporate/M&A, fiind recomandată în categoria Rising Star în IFLR1000, iar în Legal 500 în categoria Next Generation Partner.
Conform Chambers Europe 2020, clienții îi evidențiază capacitatea „de a gestiona situații dificile și complexe” și îi apreciază „atenția pentru detalii, abilitatea de a găsi variante alternative de a rezolva blocaje în timpul negocierii și inițiativa”. O altă sursă a declarat pentru Legal 500 2020: „Alina Stăvaru are o înțelegere comercială foarte profundă, este coechipierul ideal pentru orice consultant financiar.”
![]() Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică |
Cum o descriu clienții pe Alina Stăvaru
Cornel Soare, CEO și fondator Sano Vita
|
♦ La începutul acestui an, echipa RTPR coordonată de Alina Stăvaru a asistat acționarii Sano Vita în legătură cu vânzarea afacerii către fondul de investiții american Highlander Partners. Sano Vita este unul dintre cele mai renumite și de încredere branduri din România, care comercializează întregul spectru de produse vegetariene.
Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst România
|
♦ RTPR a acordat asistență acționarilor Intelligent IT (Catalyst Romania fiind unul dintre acționari), companie cunoscută pentru softul de facturare SmartBill, în legătură cu vânzarea afacerii către grupul Visma, un gigant norvegian din industria software. Tranzacția a fost anunțată în decembrie 2019, iar echipa RTPR a fost coordonată de Alina Stăvaru.
Alina Stăvaru despre:
→ Locul unui avocat în ”lanțul trofic” al tranzacției si puterea de a influența cursul tranzacției:
Un avocat bun care poate vedea și dincolo de aspectele pur juridice poate face uneori diferența dintre succesul și eșecul unei tranzacții. De multe ori este important să poți să ghidezi clientul legat de ce este cu adevărat important și ce nu, ce este rezonabil să poți cere într-o negociere și care ar trebui să fie așteptările realiste.
→ ”Tertipuri avocațiale” întâlnite des în negocierile de contracte și de tranzacții:
Nu le-aș numi neapărat „tertipuri”. Mai degrabă aș puncta importanța cunoașterii trendurilor pieței de M&A pentru a putea ghida clientul într-un spirit de fairplay astfel încât să obțină ceea ce se poate în mod normal obține în fiecare situație. Având un număr mare de tranzacții în fiecare an, în plus față de trendurile extrase de colegii de la Allen & Overy la nivel global/regional, noi realizăm în fiecare an și o analiză a trendurilor la nivel național, iar acest know how combinat (global/regional/local) ne oferă un mare avantaj.
→ Cele mai importante elemente ale unei tranzacții: Cred că întâlnirea așteptărilor vânzătorului și cumpărătorului cu privire la preț este cheia. Dacă există consens cu privire la preț, pentru aproape orice altceva se poate găsi o rezolvare în negocieri.
→ Rutină și creație în desfășurarea unei tranzacții: Frumusețea M&A-ului este că nu există două tranzacții la fel. Evident că nu totul este nou de fiecare dată, însă fiecare business are specificitățile lui care necesită identificarea de soluții adecvate. Și până la urmă lucrăm cu oameni, iar oamenii sunt diferiți, deci identificarea soluției ideale pentru fiecare presupune un element de creație de fiecare dată.
→ Cele mai complicate, dar și cele mai frumoase tipuri de tranzacții:
Nu cred că putem face o clasificare în funcție de valoarea tranzacției, industrie, tipul de vânzător/cumpărător. Cele mai frumoase tranzacții sunt acelea în care relația client-avocat se transformă în prietenie și clientul continuă să îți ceară sfatul și să îți prețuiască opinia și după ce tranzacția s-a încheiat, atunci știi că ai adăugat cu adevărat valoare și că aceasta este recunoscută.
→ Abordarea elementelor cheie ale tranzactiei:
Nu doar elementele cheie ale tranzacției, ci fiecare etapă, fiecare negociere presupune discuții detaliate cu clientul pentru a agrea împreună abordarea față de aspectele care urmează să fie dezbătute. Este esențial ca avocatul și clientul să lucreze în echipă pentru a obține cele mai bune rezultate.
→ Tranzacțiile la care lucrează în prezent:
Sunt patru tranzacții, dintre care una foarte aproape de final, sperăm să o anunțăm în curând, iar restul în faze mai incipiente. Dacă vorbim însă de întreaga echipă de M&A a RTPR, avem în lucru 15 tranzacții de M&A.
Salvează în agendă
Alina Stăvaru Partner, RTPR Tel.: +40 31 405 7777 E-mail: alina.stavaru@rtpr.ro LinkedIn: https://www.rtpr.ro/team/alina-stavaru/ Experiența profesională: 2019 – prezent: Partner, RTPR 2014 – 2019: Counsel, RTPR Allen & Overy 2010 – 2014: Senior Associate, RTPR Allen & Overy 2009 – 2010: Associate, RTPR Allen & Overy 2007 – 2009: Associate, Eversheds Lina & Guia 2006 – 2007: Associate, CMS Cameron McKenna 2005 – 2006: Junior Associate, CMS Cameron McKenna 2004 – 2005: Trainee, CMS Cameron McKenna Studii: 2004: Facultatea de Drept, Universitatea din București Barou: Alina este avocat definitiv, membră a Baroului București. |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() ![]() |
| Articol 1618 / 2241 | Următorul articol |
| Publicitate pe BizLawyer? |
![]() |
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3 - 6 years Attorney at Law | Dispute Resolution
Popescu & Asociații accelerează creșterea practicii de Healthcare, Pharma & Life Sciences până la 25% din economia firmei, pe fondul unui portofoliu complex de mandate și al efervescenței legislative din sectorul farmaceutic | De vorbă cu Dana Bivol (Partener) despre modul în care lucrează echipa, proiectele importante și provocările convergente din Sănătate în această perioadă
Ghid pentru clienții sofisticați | Cine domină arbitrajul comercial din România: avocații și firmele recunoscute de Chambers, Legal 500, GAR 100 și Lexology. Dr. Cosmin Vasile se detașează ca „the leading star” pe piața locală, fiind descris de ghidurile internaționale drept cel mai complet avocat de Dispute Resolution din România. ZRVP, TZA, NNDKP, Filip & Company și PNSA au cele mai solide practici locale de arbitraj și ar trebui să fie primele alegeri ale firmelor care caută sprijin în dispute guvernamentale și corporative
Ghid pentru clienții sofisticați | Cum arată, în 2026, ierarhia firmelor internaționale de avocatură din România, creionată de Chambers Europe și Legal 500: CMS se detașează ca lider prin amploarea și diversitatea platformei sale, iar Clifford Chance își conservă profilul de firmă de referință în domeniul finanțărilor. Mai jos în clasament, dar pe podium, DLA Piper Dinu și Dentons își confirmă forța în câteva arii de practică, iar Eversheds are o prezență modestă
Legiteam | GNP Guia Naghi and Partners is looking for a talented lawyer (Corporate & M&A)
Un nou front juridic la Washington | Forty Management AG acționează România în judecată la ICSID. Schoenherr (Viena) și Daniel F. Visoiu sunt alături de reclamanți în acest arbitraj în care România este reprezentată printr-o structură instituțională complexă, care include și Banca Națională a României, într-o notă ce sugerează implicații financiare sau monetare deosebite
INTERVIU - De vorbă cu Ana-Maria Andronic, fondatoarea Andronic and Partners, despre parcursul echipei care a ales să facă lucrurile diferit față de modelul tradițional de „Big Law”, mizând pe agilitate și profunzime profesională: ”Țelul meu, ca profesionist și manager, este să creez echipe cât mai independente și autonome; încurajez idei contrare și noi, sunt alături de colegi ori de câte ori au nevoie de mine sau simt că pot fi o valoare adaugată într-un proiect” | Mandatele cross-border și tranzactiile complexe au adus firma pe radarul ghidurilor juridice internaționale
Studiu LSEG Data & Analytics Q1 2026 | Piața globală de M&A a crescut cu 27% în primul trimestru, cu un avans spectaculos în Europa, unde a atins maximul ultimilor opt ani. CMS și DLA Piper continuă să stralucească în topul global al consultanților juridici, Clifford Chance și Schoenherr rămân active în clasamentele continentale, iar în Top 20 Europa de Est sunt vizibile doar două firme cu birou la București
Filip & Company a asistat Raiffeisen Bank România în acordarea unei finanțări către Booster Capital în vederea achiziției Servicii Publice S.A. | Echipa, coordonată de Alexandra Manciulea (partener)
KPMG Legal câștigă definitiv un litigiu de muncă în favoarea unui important jucător din industria IT. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cumpănașu și Asociații a asistat vânzătorii în tranzacția prin care Nordexim MV International SRL a fost preluată de către Vidya Herbs Private Limited (India) | Mirela Metea (Partener) a coordonat proiectul
Clifford Chance Badea a asistat Vista Bank la debutul ca emitent de obligațiuni pe Bursa de Valori București. Partener Mădălina Postolache (Rachieru), Nicolae Grasu (Senior Associate) și Cosmin Mitrică (Associate) au asistat instituția financiară pe tot parcursul procesului
Citeste pe SeeNews Digital Network
-
BizBanker
-
BizLeader
- in curand...
-
SeeNews
in curand...









RSS
.jpg)
”Achiziția business-ului PayPoint și Payzone a fost o provocare din multe puncte de vedere, atât pe parte de due diligence cât și din perspectiva documentației tranzacției. Procesul de due diligence a presupus un volum mare de informații de procesat într-un timp scurt și cu un pronunțat caracter tehnic, în special pe parte de reglementare, prin urmare cheia succesului a fost pluridisciplinaritatea echipei RTPR și munca în echipă. Documentația tranzacției a fost una complexă de asemenea: o fuziune intragrup între PayPoint și Payzone care decurge în paralel cu finalizarea tranzacției, viitoarea separare de compania mamă din UK, dar în același timp continuarea colaborării pe anumite aspecte, precum și diverse alte provocări care nu pot fi însă menționate din motive de confidențialitate.”.png)






