ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Pandemia a adus pentru Popescu & Asociații o dublare a business-ului atât din punct de vedere al numărului de solicitări, al clienților noi, cât și în ceea ce privește complexitatea mandatelor primite. Și numărul de avocați s-a dublat anul trecut, comparativ cu 2019 | Octavian Popescu (Managing Partner) explică cum a reușit această performanță și de ce a fost 2021 „unul dintre cei mai plini ani de până acum”. Creștere așteptată pe toate palierele și în 2022

17 Februarie 2022   |   Ștefania Enache

Consolidarea echipei și creșterea portofoliului, unul dintre obiectivele setate pentru anul 2021 și atinse, au dus la recunoașterea firmei de avocatură pe plan local, regional și internațional, prin păstrarea poziției ori avansarea în clasamentele directoarelor juridice, dar și prin includerea Popescu & Asociații în topul celor mai bune societăți de avocatură în aria piețelor de capital, cunoscută ca fiind una destul de limitată ca număr de firme de avocatură ori profesioniști în domeniu, spre deosebire de celelalte arii ce se bucură de o reprezentare generoasă.

 
 
Anul trecut a fost unul extrem de activ pentru avocatura de business.Firma Popescu & Asociații caracterizează 2021 ca fiind „unul dintre cei mai plini ani de până acum, dacă nu cel mai plin din ultimii zece ani”. Octavian Popescu, Partener Popescu & Asociații, subliniază faptul că întreaga activitate a fost în dezvoltare în raport cu creșterea semnificativă a planului operațional.S-a majorat numărul avocaților din echipă, dar și numărul proiectelor în care experții s-au implicat. „În câteva cuvinte am avut un an plin, care ne-a ținut ocupați, cu mandate relevante atât pe parte de consultanță, cât și în zona contencioasă, care au vizat jucători cunoscuți pe piața locală și regională în ariile-cheie de practică ale societății”, punctează Octavian Popescu.


În activitatea Popescu & Asociații, un avânt semnificativ a cunoscut aria dreptului penal, acolo unde dinamismul s-a simțit pe toată perioada pandemiei, pe fondul intensificării solicitărilor din partea clienților, ca urmare a riscurilor nou apărute pentru companii, ceea ce a creat un mediu prielnic faptelor cu caracter penal.

În plus, practica de litigii a înregistrat anul trecut o activitate în creștere majoră față de 2020, atât din punct de vedere al numărului, cât mai ales ca și importanță/complexitate a dosarelor. Având în vedere că aproape toate industriile au fost afectate de criza medicală, solicitările au venit din industrii variate, iar sprijinul avocaților Popescu & Asociații a constat, pe de o parte în asistența prelitigioasă, îndeosebi cu privire la protecția și prezervarea drepturilor contractuale, aspecte ce țin de prevenție și conformitate cu reglementările în vigoare, pe de altă parte în  litigii de natură comercială și administrativă ori arbitraje aflate pe rolul instanțelor locale și internaționale.




Active au fost și ariile energie și fuziuni și achiziții, în contextul unui apetit pentru tranzacții. De altfel ultimele luni a adus o intensificare a muncii profesioniștilor axați pe aceste practici. Ei au avut în lucru proiecte care au presupus o continuare a mandatelor existente și dificultăților aferente, dar și acordarea de asistență juridică pentru clienți nou adaugați în portofoliu.

Mai mult, în aria dreptului bancar și financiar, Popescu & Asociații și-a completat, în 2021, portofoliul cu jucători de rezonanță pe piața locală și europeană, avocații acordând asistență juridică și reprezentare în instanță pentru majoritatea băncilor cu prezență în România și nu numai, inclusiv pentru banca ce deține cea mai mare cotă de piață pe plan local. Asistența juridică a fost oferită atât în zona de conformitate, reglementare, achiziție de active ori litigii, cât și în ceea ce privește aspecte ce țin de dreptul penal al afacerilor.

De asemenea, echipa de experți a continuat să fie alături de clienții firmei și să îi asiste cu privire la numeroase cereri în zona imobiliară, de la achiziția de terenuri forestiere, construcții și întreținere, aspecte de autorizare, proiecte rezidențiale, de birouri și comerciale, precum și dezvoltarea schemelor de utilizare mixtă și activitatea de gestionare a activelor.

„Astfel, luând în calcul activitatea susținuta din ultimele 12 luni, în niciun caz nu putem vorbi de o recuperare; putem spune cu certitudine că pandemia nu a adus pentru Popescu & Asociații o stagnare a activității în nicio arie cheie de practică, datele pe care le avem până în prezent indicând o dublare efectivă a business-ului atât din punct de vedere al numărului de solicitări, al clienților noi, cât și în ceea ce privește complexitatea dosarelor ori a mandatelor încredințate de aceștia. Cu privire la echipă, ne-am bucurat să îi felicităm pe colegii noștri care anul acesta au promovat examenul de definitivare în profesie. Popescu & Asociații și-a completat echipa cu alți opt avocați cu diferite grade de experienta, dar și cu un avocat recunoscut de piața avocaturii locale, cu peste 20 de experiență, astfel încât putem spune că, la finalul anului 2021, ne-am dublat numărul de avocați, comparativ cu începutul anului 2019”, arată Octavian Popescu.

Anul 2021 a adus mai multă predictibilitate

După un an 2020 greu pentru tot sectorul economic, în care lockdown-ul a impactat semnificativ activitatea și modalitatea de organizare a tuturor business-urilor, 2021 a adus mai multă predictibilitate.

Firma Popescu & Asociații și-a schimbat în 2020 modul de gândire și de lucru, fapt care a condus la rearanjarea priorităților, implementarea strategiei de răspuns la criză și asigurarea continuității activității.

„Noi am construit societatea de avocatură punând foarte mult accent pe prevenție, încă de la început, pe care am prioritizat-o atât în relația cu clienții noștri, raportându-ne la business-urile lor, cât și intern. Am dezvoltat mecanisme de conformitate pentru partenerii noștri, am conturat direcții și am luat decizii pentru a ne asigura continuitatea, în baza lecțiilor învățate de la piața locală: păstrarea core team-ului de avocați și a portofoliului de clienți, distribuția unitară a avocaților pe arii de practică, menținearea societății de avocatura ca full-service law firm, pentru o acoperire a tuturor nevoilor juridice și de business, un portofoliu divers de clienți. În general, orice decizie a presupus precauție, iar pentru noi concret, aceasta a însemnat protejarea echipei și a clienților”, explică Partenerul Popescu & Asociații.

 
 


Popescu & Asociații s-a bazat pe echipă

Încă de la începutul anului 2021, organizarea a rămas cel mai important obiectiv setat. Astfel, spre deosebire de 2019, firma a făcut pași importanți în această direcție, cu o mai bună gestionare a activității, alocarea echipelor și clienților, distribuirea unitară a responsabilităților, precum și a resurselor umane.

„E drept că toate acestea au fost presărate cu provocări, ca urmare a creșterii numărului de avocați, fapt ce ne-a solicitat și mai mult, însă în acest moment mărturisesc că avem un echilibru mai bun, care ne ajută să mergem mai departe în mod eficient în această formulă. Sinergia interdepartamentală este un element care ne ajută, de asemenea, să fim productivi ca și echipă (și ne mândrim să putem spune acest lucru) și să putem atinge obiectivele clienților nostri. Pentru aceasta e nevoie de încredere, care conduce în mod natural către loialitate și solidaritate, disciplină, care atrage concomitent dedicarea, curajul și capacitatea de a depăși provocările, dar și responsabilitate față de business-ul clientului”, arată avocatul.

Consolidarea echipei și creșterea portofoliului, unul dintre obiectivele setate pentru anul 2021 și atinse, au dus la recunoașterea firmei de avocatură pe plan local, regional și internațional, prin păstrarea poziției ori avansarea în clasamentele directoarelor juridice, dar și prin includerea Popescu & Asociații în topul celor mai bune societăți de avocatură în aria piețelor de capital, cunoscută ca fiind una destul de limitată ca număr de firme de avocatură ori profesioniști în domeniu, spre deosebire de celelalte arii ce se bucură de o reprezentare generoasă.

Octavian Popescu mai spune că 2021 a marcat două reușite foarte importante pentru firmă în ariile dreptului imobiliar și al dreptului bancar, în luna iunie, Popescu & Asociații adjudecându-și premiile pentru Cea mai Bună Firmă de Avocatură din România în Drept Bancar și Cea mai Bună Firmă de Avocatură din România în Drept Imobiliar.

„O performanță de neegalat este reprezentată de obținerea în exclusivitate a titlului Highly Commended Law Firm in South Eastern Europe la ediția 2021 a The Lawyer European Awards. Popescu & Asociații a devenit astfel prima firmă de avocatură din România, cu mai puțin de trei ani de activitate, care reușește să obțină această recunoaștere, poziționarea în clasamentul The Lawyer vizând o categorie regională, dominată de nume cu rezonanță în avocatura europeană. Dincolo de planurile pe termen lung și obiectivele anuale este foarte important de menționat că noi am păstrat și vom păstra în continuare intactă calitatea serviciilor juridice cu care clienții noștri au fost obișnuiți dintotdeauna. Aceștia știu că Popescu & Asociații este un consultant de încredere, pe care se pot baza și alături de care pot construi pe termen lung, atât strategii de natură juridică, cât și de dezvoltare a business-ului”, completează avocatul.

În acest moment, firma numără 35 de avocați cu șapte coordonatori de practică în zona de Litigii, Arbitraje, Restructurare și Insolvență, Drept Bancar și Financiar, Energie și Resurse Naturale, Drept Imobiliar, M&A, Prevenție, Conformitate, Dreptul Penal al Afacerilor, Piața de Capital, Dreptul Muncii, Restructurări, Insolvențe și Falimente.

Partenerul Popescu & Asociații amintește faptul că planurile de viitor ale firmei nu vor fi niciodată condiționate de numărul de avocați din echipă, ci mai degrabă de competențele acestora care valorează mai mult și pe care casa de avocatură pune cel mai mare preț: un avocat dedicat și cu know-how-ul corespunzător are capacitatea de a fi de două sau chiar de trei ori mai eficient.

„Noi suntem întotdeauna în căutare de avocați talentați (indiferent de experiență sau generație) motiv pentru care nu ne orientăm în politica de recrutare funcție de nevoia de consolidare a vreunui departament. Teoretic nevoia de consolidare nu trebuie să apară, de vreme ce managementul echipei trebuie să previzioneze acest necesar. Pentru acest motiv nici noi nu dorim să facem rabat la acest capitol și ne extindem constant în toate ariile de practică”, nuanțează Octavian Popescu.




Toate practicile au fost active


Toate ariile de practică ale firmei de avocatură au fost active, în 2021, volumul de lucru fiind distribuit relativ uniform, cu proporții relativ egale între zona de consultanță, litigii, insolvență și drept penal.

Totuși, s-a remarcat o intensificare a solicitărilor și a activitatii pe partea de dreptul penal al afacerilor, arbitraje internaționale, dar și dreptul mediului, cu dosare și mandate ce au implicat jucători de renume la nivel local și european.

De exemplu, în prezent, echipa Popescu & Asociații este alături de o bancă europeană și de reprezentanții acesteia cu privire la recunoașterea și executarea pe teritoriul a trei state europene a unei hotărârii de condamnare pronunțate în România cu privire la acuzațiile de organizare a unui grup infracțional transfrontalier, trădare, spionaj sau divulgarea de date și informații nepublice în legătură cu unele dintre cele mai importante procese de privatizare care au avut loc vreodată în România anilor 2000.

De asemenea, avocații au fost mandatați să asiste una dintre cele mai mari companii din Europa de Est care produce peste 140 de sortimente de băuturi și produse alimentare în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cadrul procedurilor judiciare de contestare a unei Hotărârii Comisiei Europene de calificare ca ajutor de stat a deciziei ICSID pronunțate între grup și Statul Român, dar și în cadrul unor procedurilor internaționale de arbitraj ICC la New York privind obligații și daune care decurg din și în legătură cu Award-ul ICSID.

La fel de spectaculos este însă și proiectul în care profesioniștii Popescu & Asociații sunt alături de cel mai mare furnizor de soluții integrate de mediu din România, destinate depozitării și eliminării deșeurilor menajere solide și asimilabile, atât urbane, cât și industriale într-o gamă variată de proceduri ce țin de relația cu Municipalitatea București sau cu autoritățile de reglementare.


Intră pe portalul de concurență pentru mai multe articole referitoare la proiectele avocaților din această arie de practică


Proiecte relevante


Este greu de nominalizat doar anumite mandate, în contextul în care echipa Popescu & Asociații a avut pe masa de lucru un număr semnificativ de dosare relevante pentru avocatura de business.

O selecție a mandatelor relevante în zona de consultanță include asistența juridică pentru cel mai important jucător local în segmentul transporturilor aeriene în legătură cu restructurarea agențiilor străine, în vederea închiderii operațiunilor în cadrul agențiilor deschise în 11 țări europene (Austria, Italia, Israel, Germania, Franța, Spania, Turcia, Ungaria, Olanda, Regatul Unit, Grecia), care presupune un amplu proces de măsuri coordonate dispuse pe baze administrative, juridice, financiare și organizatorice.

În aceeași categorie se înscrie și asistența juridică pentru o federație care apără drepturile și promovează interesele angajaților din sectorul energetic, petrol și gaze și minerit energetic, cu privire la identificarea potențialelor soluții și recomandări pentru organizarea Congresul Federal Național pe perioada stării de alertă declarate pe teritoriul României din cauza pandemiei Covid-19, în contextul unui cadru legislativ deficitar, urmărind respectarea atât a obligațiilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19, cât și a respectării drepturilor membrilor.

Popescu & Asociații consiliază juridic și transportatorul feroviar de stat din România în legătură cu fuziunea prin absorbție a câteva societăți active în domeniul informatic și al serviciilor tipografice, un mandat de o complexitate unică pe piața locală, clientul fiind cel mai mare angajator de pe piața muncii din România, cu un număr de peste 22.000 de angajați; dar și un conglomerat mondial, lider în EPC, metalurgie, piața de energie electrică și gaze naturale, prezent în Europa, Orientul Mijlociu și Africa de Nord, cu activitate în 29 de țări, cu privire la diverse aspecte corporative și căi de atac necesare asigurării respectării prevederilor Legii societăților comerciale din România, în vederea reechilibrării raportului dintre activele nete și capitalul social subscris al filialelor sale din România, dar și cu privire la obținerea licențelor de exploatare de mediu și gestionarea rezultatelor fuziunii din 2017-2018 cu o importantă companie din Grecia în valoare de peste 40 milioane de euro.

Avocații sunt alături și de banca ce deține cea mai mare cotă de piață din România, în care BERD acționeaza ca investitor strategic și filialele sale, în legătură cu: multiple aspecte de reglementare, inclusiv, implementarea unor noi cerințe legale în conformitate cu DIRECTIVA (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului; modul în care banca a implementat procedurile de tip AML; relația băncii cu autoritățile de reglementare pe baza cerințelor constante impuse de Banca Națională a României; modalitățile de securizare legală a băncilor private și a cutiilor de depozit; gestionarea obligațiunilor emise de alte unități bancare; precum și în legătură cu procedurile de control inițiate de autoritatea de reglementare BNR în legătură cu modul în care banca și-a îndeplinit obligațiile legale cu privire la celelalte filiale și ASF.

Lista proiectelor include și asistența pentru unitățile administrativ-teritoriale (proiect al primăriei unui cunoscut oraș de agrement românesc) în legătură cu realizarea primului proiect românesc de construire a unei autostrăzi pe Valea Prahovei, cu cel mai mare trafic din țară datorită numărului tot mai mare de turiști care vizitează zona montană în fiecare an, precum și în legătura cu obținerea fondurilor UE necesare pentru finalizarea proiectului.

De asemenea, în portofoliul de clienți regăsim și unul dintre cei mai mari retaileri de FMCG din România pe care firma îl consiliază pe parcursul extinderii rețelei sale de magazine (aproape 1.000 de magazine) în legătură cu negocierile privind achiziția altor competitori de pe piața românească, leasingul de spațiu și/sau achizițiile imobiliare care implică diferite tipuri de clauze de neconcurență în contextul Ghidului Consiliului Concurenței din România privind metoda de definire a pieței relevante din sectorul FMGC.

Echipa de avocați este alături și de unul dintre cei mai puternici asiguratori la nivel mondial, cu o expertiză de peste 175 de ani în domeniu, în diverse aspecte corporative și de reglementare, inclusiv o evaluare aprofundată a cadrului juridic privind calcularea parametrilor în raport cu care sunt stabilite anumite comisioane percepute de companie, cu scopul de a evidenția potențialele capcane și mecanisme juridice în vederea consolidării poziției clientului,  în deplină conformitate cu normele în vigoare; dar și de cel mai înalt forum cultural național, care acoperă sectoarele șțiintific, artistic și literar cu privire la unul dintre cele mai ample Proiecte (Proiectul Mogoșoaia) la nivel local, ce se dorește a fi dezvoltat, ce presupune o serie de proceduri juridice necesare prezervării zonei (simbol al istoriei naționale și culturale a României), foarte importantă din punct de vedere al patrimoniului cultural (palatul în stil brâncovenesc, construit în secolul al 17-lea, de mare însemnatate pentru cultura locală), dar și al respectării drepturilor și intereselor actorilor implicați și/sau a comunității locale care dorește ca acest patrimoniu să rămână neatins și conservat pentru generațiile viitoare.

Experții consiliază și unul dintre cei mai importanți jucători de retail de pe piața din România în legătură cu investigațiile derulate cu privire la constituirea titlului de proprietate de către autoritățile de resort asupra unuia dintre ansamblurile comerciale deținute, valoarea investiției pusă în discuție depășind 50 de milioane de euro; una dintre cele mai importante companii de construcții din Europa, cu prezență mondială, într-o serie de proceduri judiciare apărute din încheierea și executarea contractelor de achiziții publice având ca obiect dezvoltarea unui proiect de interes național în domeniul sportului, cu sediul în București, cu o valoare de peste 30 de milioane de euro; unul dintre jucătorii cheie din industria de energie electrică în legătură cu multiple litigii comerciale, administrative și fiscale derivate din rapoartele de audit realizate de Curtea de Conturi a României, precum și în cadrul procedurii de insolvență împotriva uneia dintre cele mai mari companii petrochimice din România și Europa de Sud-Est; unul dintre cele mai mari grupuri globale, activ în domeniul energiei și al serviciilor conexe și filialele sale din România în legătură cu activitatea sa curentă care implică propunerea, discutarea, negocierea și încheierea documentelor derivate din activitatea sa de comerț cu produse energetice, dar și apărarea intereselor sale în fața instanțelor judecătorești și a tribunalelor arbitrale; una dintre cele mai importante companii de construcții italiene, care a ajuns la a treia generație antreprenorială în sectoarele construcțiilor și pietrei cu privire la procedurile legate de obținerea licențelor de exploatare pentru mai multe depozite constând în resurse minerale precum cuart sau marmură, în scopul prospectării, explorării, dezvoltării, exploatării, pregătirii/prelucrării, comercializării produselor miniere, îngrijirii și întreținerii/închiderii minelor, inclusiv reabilitarea mediului; dar și una dintre companiile din România care gestionează deșeuri urbane în legătură cu un proiect de public-privat derulat împreună cu primăria unui oraș din sudul țării, pe o suprafață de 125000 mp, pentru construcția și exploatarea unității municipale de ecologizare a deșeurilor urbane, precum și finanțarea, punerea în funcțiune și funcționarea centrului de îngropare tehnică a reziduurilor nereciclabile.



O
piniile unor profesioniști care ocupă poziții de top în departamentele juridice ale unor companii importante, pe platforma www.in-houselegal.ro. Urmărește temele dezvoltate de avocați sau membri ai comunității In-houseLegal și propune subiecte.



Firma de avocatură consiliază și cel mai mare reciclator de deșeuri și manager de depozite de deșeuri din România și un jucător important în poziție de lider în Europa Centrală și de Est în domeniul depozitării și tratării deșeurilor menajere, în gestionarea depozitelor ecologice de deșeuri menajere solide și asimilabile, atât urbane, cât și industriale, care în prezent deservește Primăria Municipiului București și localitățile limitrofe privind gestionarea proiectului public privat de deșeuri menajere din București.

Nu în ultimul rând, este alături de una dintre cele mai importante companii de construcții italiene, cu prezență mondială, într-o serie de proceduri judiciare apărute din închiderea și executarea unui contract de achiziții publice având ca obiect dezvoltarea unui proiect de interes național în domeniul sportului, cu sediul în București, cu o valoare de peste 30 de milioane de euro.

„Cu privire la rainmakers, este important de menționat contribuția extraordinară pe care o are dr. Constantin Brânzan, care, după o experiență de 40 de ani în domeniu, se dovedește extrem de activ atât în zona de consultanță, cât și pe parte de litigii, drept penal al afacerilor ori arbitraje internaționale. Menționăm și că în luna decembrie, dr. Brânzan a fost singurul profesionist al dreptului din România invitat să vorbească la evenimentul Starea Statului de Drept în Europa, conferință organizată de Fundația René Cassin – Institutul Internațional al Drepturilor Omului, la sediul Ecole Régionale des Avocats du Grand Est, un eveniment care a reunit personalități recunoscute la nivel european și internațional în aria drepturilor omului, directori din cadrul Consiliului Europei, deputați și comisari europeni, profesori în domeniul drepturilor omului, precum și reprezentanți cu funcții de conducere ale unor instituții implicate în apărarea drepturilor omului”, subliniat Octavian Popescu.

--------------------------------------------------------------------------------------------------


→  Studiu Refinitiv | La nivel global, 2021 a fost cel mai bun an pentru piața fuziunilor și achizițiilor înregistrat vreodată. Europa Estică recuperează mai greu, dar firmele internaționale de avocați cu prezență locală au reușit să se mențină în top

----------------------------------------------------------------------------------------------------

Experiența își spune cuvântul

Deși funcționează de puțin timp în această formulă, echipa Popescu & Asociații se distanțează de „competitori” datorită experienței în proiecte similare. Acest criteriu cântărește cel mai mult în alegerea consultantului juridic, împreună cu aspectele de natură financiară, elemente care vor râmâne neschimbate în această piață atât de concurențială.

Și în 2021, firma Popescu & Asociații a continuat să fie activă în astfel de „competiții” organizate de jucători de talie medie și mare.

„În general, fiecare companie, indiferent dacă este locală ori internațională cu prezență în România, are în portofoliu o listă cu societăți de avocatură de bază, la care apelează în situații de acest gen, iar experiența în domeniul respectiv este cea care cântărește foarte mult de fiecare dată.  Rămân la ideea pe care am susținut-o și cu alte ocazii, aceea că este foarte important ca fiecare companie să aibă alături un consultant juridic cu o echipă specializată și experiență anterioară în proiecte similare, plus să cunoască practicile autorităților locale, să fie conștientă de posibilele dificultăți ce pot apărea, să știe să descurce hațișurile legislative și să comunice în mod clar, să înțeleagă nevoile clienților și să respecte termenele strânse aferente pregătirii fiecărei proceduri”, menționează Octavian Popescu.



Așteptările anului 2022

Avocații au intrat plin de speranță în 2022, așteptând ca după o revenire puternică în prima jumătate a anului 2021, PIB-ul României să depășească nivelurile de dinainte de pandemie în prima parte a anului 2022. Previziunile indică faptul că și pe viitor creșterea aceasta se va menține robustă la aproximativ 5%, cu consumul intern și PNRR care au sprijinit investițiile ca principale drivere.

Cu toate acestea, riscurile se mențin din cauza unui val de noi infectări cu COVID-19. Deficitul public este prognozat să scadă treptat, ajungând la aproximativ 6,3% din PIB în 2023, în timp ce ponderea datoriei în PIB este setată la a crește în continuare la 53,2%.

„Cred sincer că economia României a început o redresare puternică determinată în principal de cererea internă. Pâna în toamna 2021 ridicarea restricțiilor legate de pandemie în toate sectoarele a dus la creșterea cererii în special în domeniul serviciilor alimentare, al industriei hoteliere, turismului și culturii. În plus, activitatea din domeniul construcțiilor a înregistrat o creștere robustă, iar investiția în echipamente digitale a rămas la cote înalte. În 2022 și 2023, se așteaptă ca rata șomajului să intre în declin, legată de activitatea economică, preconizându-se o creștere stabilă a salariilor, în timp ce creșterea costului unitar al forței de muncă se va tempera. Indicele inflației a crescut de la an la an la 4,3% în trimestrul al treilea al 2021, în mare parte corelat cu o creștere accentuată a prețurilor la gaze, energie și petrol, dar și ca urmare a creșterii prețurilor la alimente. Se estimează că indicele mediu anual va ajunge la 4 % în 2022, în principal ca urmare a creșterii prețurilor la energie electrică și combustibili”, a explicat Octavian Popescu.



Creștere pe toate palierele

Pe acest fond, activitatea Popescu & Asociații va înregistra creștere în toate sectoarele: business, echipă, proiecte.

Partenerul firmei subliniază că nu s-a gândit la afilieri cu alte societăți locale și internaționale pentru că știe că potențialul intern este suficient pentru a face performanță.

Totuși, echipa a colaborat în repetate rânduri cu firme de avocatură internaționale pe mandate și dosare de drept penal, restructurări, dreptul muncii, ori litigii și arbitraje, pe care fie le-a contactat pentru solicitare de asistență juridică în diverse jurisdicții precum Austria, Italia, Israel, Germania, Franța, Spania, Turcia, Ungaria, Olanda, Regatul Unit, Grecia, fie românii au fost solicitați pentru a contribui prin expertiza lor la succesul ori gestionarea acestora.

De altfel, în ciuda șocului cauzat de criza medicală, piața avocaturii și-a păstrat stabilitatea (cu jucători autohtoni care încă domină peisajul local) în sensul că atât firmele românești, cât și cele internaționale își mențin cota de piață, clientela și tipul de expertiză recunoscută.

„Dacă ne referim la fragmentarea apărută în urmă cu câțiva ani, cel puțin de la începutul anului 2020 și pe parcursul lui 2021, s-a accelerat volumul de spin-off-uri, care vor avea poate șansa de a se consolida în timp, în funcție și de perspective și expertiză care recomandă echipele de avocați. Societățile de avocatură care au știut să se adapteze noilor realități și sa fie aproape de clienți și-au păstrat si completat portofoliile cu nume mare, de rezonanță pe piață, ori și-au câștigat locul pe nișe de practică, devenind jucători relevanți pe piață. Presiunea pe onorarii s-a menținut și în 2021 și va exista în permanență, în continuare regăsindu-se jucători locali care practică onorarii sub nivelul pieței. Experiența ultimilor 20 ani a arătat că întotdeauna au fost firme care au recurs la dumping atunci când au vrut să intre fie pentru anumiți clienți mari, fie pe o arie de practică unde nu aveau o prezență serioasă, ambele situații reprezentând un defect care nu ar trebui replicat. Pe de altă parte acest defect nu este specific României, el se regășeste peste tot și poate conduce oarecum către o creștere a presiunii pe calitatea serviciilor, ceea ce, optimist privind, reprezintă un câștig pentru destinatarul final: clientul”, detaliază Partenerul Popescu & Asociații.

Octavian Popescu este de părere că cea mai mare provocare va rămâne în permanență adaptarea serviciilor, a business-ului și a abordării noilor realități și noilor cerințe ale pieței și ale clienților, obișnuiți cu un anumit standard al calității, a cărui ștachetă a fost ridicată și mai sus pe parcursul ultimilor doi ani de la începerea pandemiei.

„Similar anului 2020 și 2021, zona de tehnologizare și informatizare a societăților de avocatură va rămâne în prima linie (pentru cei care încă nu au făcut modificări în această privință, dar și pentru aceia care își doresc și simt nevoia de și mai multă digitalizare, în baza cerințelor pieței).  În ciuda faptului că fiecare societate a fost și este conștientă de importanța unei infrastructuri IT moderne și fiecare a avut instrumentele de bază, anul 2020 a demonstrat că este nevoie de mult mai mult decât atât, iar sistemele integrate care au permis cu ușurință derularea unei activități remote, și-au dovedit deopotriva utilitatea și eficiența. Corelativ, toate cele de mai sus au generat provocări neașteptate în gestionarea datelor cu caracter personal, securizarea convorbirilor și a documentelor, secretul profesional și economic etc. Și anul acesta, companiile vor pune în prim plan echipele, prin urmare, cheile de control vor fi eficiența și consolidarea în general, cu accent pe capacitatea echipelor de a lucra interdisciplinar și integrat, nu doar insular, pe arii de practică, fapt care va asigura continuitatea și stabilitatea business-ului clientului”, atenționează avocatul.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Citește și

→ Practica de drept imobiliar ocupă un rol însemnat și aduce firmei Popescu & Asociații un procent important din totalul veniturilor | De vorbă cu Loredana Popescu (partener) despre efervescența din Real Estate, mandate relevante și modul în care lucrează echipele modulare de avocați specializați în mai multe arii. Radiografia sectorului aflat ‘pe val’ în pandemie

→ Performanța echipei de avocați specializați în Dreptul penal al afacerilor de la Popescu & Asociații, validată de magnitudinea portofoliului de clienți, latura transfrontalieră a dosarelor, mizele implicate și rezultatele obținute. O discuție cu membrii unei echipe de elită, catalogată de directoarele internaționale drept una dintre cele mai puternice din România, despre activitatea în această practică bogată în proiecte interesante

→ Mandate provocatoare, multe proiecte noi și clienți de talie grea în practica de Energie si Resurse Naturale de la Popescu & Asociații | Avocații sunt alături de jucători-cheie din mai multe industrii și asistă ca lead-counsel un lider mondial în legătură cu o finanțare pentru implementarea unui proiect-pilot. În 2022 sunt așteptate investiții offshore și numeroase alte proiecte de amploare
           -------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Sectoare economice foarte active

În 2022, activitatea va rămâne la cote crescute în zona dreptului imobiliar, în fuziuni și achiziții, banking, achiziții publice, parteneriate de tip public privat, dar și în zona de restructurare, dreptul muncii, litigii și arbitraje ori dreptul penal al afacerilor.

„Astfel, cu titlu de exemplu, putem menționa asistența juridică pe care am acordat-o în 2021 în zona de restructurare, corporate precum și în aria dreptului muncii în legătură cu un important mandat transfrontalier care implică restructurarea agențiilor celui mai important jucător local în segmentul transporturilor aeriene, în 11 jurisdicții europene. Deși colaborarea cu case de avocatură de renume din întreaga Europă a reprezentat un lucru uzual pentru noi, integrarea a peste 11 jurisdicții într-un limbaj comun și simplificat pentru factorii de decizie ai clientului a fost destul de solicitantă mai ales în contextul dezideratului de restructurare al companiei. Avem, de asemenea, proiecte mari în zona de M&A fiind alături de cel mai important transportator feroviar în procedura de integrare a câtorva dintre societățile  pe care Statul Român le deține în zona de servicii informatice și tipografice. În plus, reprezentăm cel mai mare producător și distribuitor multinațional italian de energie electrică și gaze naturale în legătura cu o gama largă de litigii privind proprietatea intelectuală și fapte penale, apărute ca urmare a încălcării drepturilor de marcă comercială, cu scopul de a suspenda utilizarea unui domeniu de internet, inclusiv numele și marca acestuia, înregistrate și utilizate în mod fraudulos de către o terță parte, dar și una dintre cele mai mari companii din Europa de Est care produce peste 140 de sortimente de băuturi și produse alimentare în numeroase dosare de drept penal, fiscal, comercial și corporativ în legătură cu activitatea companiei și interacțiunile sale pe piața internă și externă cu operatorii economici și autoritățile statului”, amintește Octavian Popescu.

Cu privire la practicile noi, Popescu & Asociații a fost încă de la început alături de clienții săi, răspunzând solicitărilor în toate ariile de practică relevante (full-service law firm) și în mod special, în industriile de interes pentru jucătorii economici activi.

Prin urmare, firma de avocatură este într-o continuă dezvoltare în toate ariile de practică, și poate cu un plus pe dreptul mediului, proprietate intelectuală, dreptul muncii, dreptul sănătății și al domeniului farmaceutic, având în vedere multitudinea solicitărilor pe care le-a primit în ultima perioada de la clienți.

„Nu luăm în calcul o remodelare a echipei, căci aceasta a fost gândită încă de la început să funcționeze ca fiind modulară și interdisciplinară. E important ca fiecare societate de avocatură să aibă și să pregătească echipe multidisciplinare, cu avocați având două-trei specializări, care, de regulă, lucrează în proiecte începând cu T0, pentru a optimiza strategia și maniera în care sunt gestionate mandatele, obiectivele și interesele clientului. La Popescu & Asociații am evitat să avem avocați specializați doar într-o singură arie de practică, pe de o parte pentru a permite acestuia să își lărgească orizontul, pe de altă parte pentru a fi în măsură să ofere clientului său un sfat adecvat, nu rupt din context. Referitor la afilierea la alte societăți de avocatură locale ori internaționale, cu prezență în România, aceasta nu este un aspect de luat în calcul acum și, cel puțin până acum, nu a reprezentat o opțiune. De altfel, nu a reprezentat o variantă nici măcar la înființarea societății de avocați, în 2019. Experiența ultimilor trei ani ne-a demonstrat că avem toate premisele să creștem independent, neavând nevoie de susținerea unei entități separate pentru a ne propulsa cu numele ori reputația în rândul profesioniștilor recunoscuți în domeniu. În acest moment, ne mândrim să spunem că avem o echipă stabilă, puternică, suntem recunoscuți pe piața locală, regională și internațională, iar portofoliul de clienți, amploarea și complexitatea mandatelor și dosarelor pe care le gestionăm sunt impresionante. Fără urmă de modestie mărturisesc că anul 2021 ne-a depășit toate așteptările și prognozele stabilite la început (luând în calcul toate estimările economice mai puțin optimiste) și că 2022 va aduce și mai multă consistență și valoare portofoliului și echipei”, precizează liderul Popescu & Asociații.

Cea mai importantă este investiția în oameni


Din punctul său de vedere, investiția în oameni este singura și cea mai importantă. Celelalte investiții sunt de oportunitate. Cea în oameni este de esența business-ului avocațial.

 „Prin urmare este singura și cea mai importantă investiție constantă pe care o avem în plan recurent, indiferent de pandemie sau climat economic. Suplimentar, nu este un secret că suntem foarte multumiți de creșterea avută în ultimii trei ani. Criza ne-a făcut mai buni, mai puternici, ne-a împins să luăm decizii mai rapid, dar eficient și inteligent, să creștem performanța, obligându-ne practic să ne maturizăm ca și business. În alte situații, am fi putut spune că timpul ne va arăta care va fi evoluția. Povestea noastră a fost diferită de altele, bazată pe fapte și dovezi, derulându-se într-un ritm susținut, alert. Nu o spunem noi, o spun rezultatele, dovada profesionalismului și a încrederii pe care clienții o au în sfaturile echipei noastre, fie că sunt de natură juridică ori țin de business sau decizii reputaționale. Vom păstra cu siguranță echipa (luând în calcul chiar extinderea semnificativă a acesteia), cultura organizațională și clienții tradițonali, alături de care lucrăm de 10-15 ani. Pe de altă parte, ne propunem să creștem portofoliul de clienți, în sensul în care ne dorim să atragem și alte nume cel puțin la fel de cunoscute precum cele alături de care lucrăm în prezent, să găsim noi modalități de a inova, de a fi alături de aceștia și de a le propune soluții inedite ce pot face diferența între un serviciu juridic bun și unul premium, de excepție”, mai spune avocatul.

Octavian Popescu admite faptul că este foarte greu de estimat și prezentat o rețetă de succes pentru o creștere sustenabilă în actualele condiții. „Noi credem în creșterile organice cu relevanță atât în prezent, cât și în viitor. Vom păstra cu siguranță elementele care ne-au susținut creșterea  și vom investi în activități care au potențial de creștere a business-ului și a imaginii. Nu putem vorbi de o recuperare, având în vederea că pentru noi, Popescu & Asociații, criza nu a fost un factor de regres, ci dimpotrivă, o perioadă care ne-a ajutat să ne punem în valoare potențialul și capabilitățile în numeroase arii de practică și să demonstrăm de ce suntem cei mai buni. E adevărat că am muncit mai mult, dar și mai bine, pentru a reuși, ceea ce a pus în prim plan atât abilitățile fiecăruia de a aduce business, cât și capacitatea firmei, ca umbrelă sub care avocații activează, de a atrage mandate noi în domenii de interes pentru investitorii locali și/sau regionali”, concluzionează Partenerul Popescu & Asociații.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 677 / 1678
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
De vorbă cu Anne Marie Mateeas, Country Legal Head Novartis, profesionistul pentru care integritatea reprezintă valoarea fundamentală, despre profesia juridică, experiențele acumulate și provocările abordate | “În sfera carierei mele, dezvoltarea unor valori precum respectul profund pentru lege, promovarea transparenței și adoptarea unei abordări centrate pe identificarea și implementarea de soluții eficiente sunt aspecte esențiale care îmi ghidează fiecare decizie și acțiune. Chiar și momentele dificile sau deciziile care s-au dovedit a fi mai puțin potrivite au avut un impact valoros, învățându-mă lecții esențiale”
NNDKP obține poziții de top în clasamentele The Legal 500 EMEA 2024
CMS asistă PPC în achiziția unui parc eolian operațional de 84 MW în România. Mircea Moraru (Corporate M&A) a coordonat echipa, cu sprijinul lui Horea Popescu (Corporate M&A)
Vlad Peligrad s-a desprins din asocierea cu KPMG Legal, unde era partener și lansează o firmă proiectată să asigure întreg spectrul de servicii juridice | Vlad Peligrad, Managing Partner & Founder PeligradLaw: ”Suntem la început, în procesul de formare a echipei. Până la sfârșitul anului firma va avea 8-10 avocați”
LegiTeam: Experienced Lawyer Employment | Reff & Associates
Noi Avocați Colaboratori Seniori în cadrul PNSA. Andra Vieriu și Maria Dima fac un pas înainte în carieră
Stratulat Albulescu obține în prima instanță amendarea Primarului General al Municipiului București pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Partenerul Adriana Dobre a coordonat echipa care a obținut una dintre primele decizii judecătorești de acest fel: amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, la care se adaugă penalități de 500 lei ̸ zi de întârziere
Rundă amplă de promovări în mai multe arii de practică din cadrul biroului Kinstellar din București. Opt avocați au făcut un pas înainte în carieră | Victor Constantinescu (Managing Partner): ”Recunoaștem în mod oficial contribuțiile colegilor prin aceste promovări. Împărtășesc valorile pe care le avem, s-au dovedit a fi membri de valoare pentru echipa locală și așteptăm cu nerăbdare să îi vedem acumulând noi realizări”
Studiul CMS European M&A 2024 | Piața de fuziuni și achiziții s-a dovedit rezistentă în 2023, CMS acordând consultanță într-un număr record de tranzacții. Horea Popescu, coordonator al practicii Corporate M&A în CEE și Managing Partner al CMS România: “În ciuda unui context plin de provocări, CMS a oferit consultanță în 68 de tranzacții de fuziuni și achiziții în regiune, dintre care peste 50% au fost determinate de intrarea unor investitori strategici pe noi piețe, demonstrând soliditatea practicii noastre în întreaga regiune”
Stratulat Albulescu & Asociații estimează pentru anul 2024 un nivel de activitate, în practica de Real Estate, cel puțin egal cu cel de anul trecut, marcat însă de o anumită expectativă din partea dezvoltatorilor, prudența fiind cuvântul cheie auzit cel mai frecvent de la clienți. Vor exista însă și ferestre de oportunitate care în mod cert vor fi accesate de jucătorii cu un apetit crescut la risc | “Cel mai probabil vom asista, în cursul acestui an, la o deblocare a situației și la o creștere a numărului de tranzacții, chiar și timidă”, spun avocații
O soluție reper a ÎCCJ obținută de D&B David și Baias clarifică modalitatea de calcul a cifrei de afaceri la care se aplică amenzile Consiliului Concurenței
Creștere de doi digiți, anul trecut, pentru Milcev Burbea, firmă recunoscută de ghidurile juridice internaționale pentru practica de proprietate intelectuală | Despre mandatele provocatoare și numeroasele proiecte cu grad ridicat de complexitate, într-o discuție cu Gabriela Milcev (Managing Partner): ”Forța biroului nostru constă într-o abordare echilibrată, croită pe nevoile cazului, combinând, ca într-o rețetă care nu este niciodată aceeași, consultanța și litigiul, precum și persoanele și abordările potrivite pentru apărarea intereselor clientului. Adesea ne confruntăm cu necesitatea de a opera în alte jurisdicții, la nivel internațional”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...