ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Guvernul va aproba retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii

25 Mai 2022   |   Agerpres

Se va urmări coordonarea cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria în scopul asigurării unei ieşiri simultane.

 
 
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică.

Proiectul de lege supus aprobării este cel privind denunţarea Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Colaborare Economică, încheiată la Moscova, la 22 octombrie 1963, şi a Protocolului semnat la Moscova, la 18 decembrie 1990, de modificare a Convenţiei privind decontările multilaterale în ruble transferabile şi organizarea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică, precum şi a Statutului acestei bănci.

"Guvernul României va transmite notificarea oficială de denunţare a Convenţiei BICE şi de retragere din acţionariatul băncii. Retragerea din acţionariatul BICE se va face în termen de cel puţin 6 luni de la notificare, conform prevederilor art. IX din Convenţia BICE. Se va urmări coordonarea cu Polonia, Cehia, Slovacia şi Bulgaria în scopul asigurării unei ieşiri simultane din BICE şi stabilirii unor modalităţi similare de ieşire, care să asigure o protecţie corespunzătoare a intereselor statelor membre care se retrag", se arată în expunerea de motive a proiectului.


Tot miercuri, Guvernul va adopta şi un proiect de lege pentru denunţarea Acordului interguvernamental privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la Moscova la 10 iulie 1970, şi a Protocolului de modificare a Acordului privind înfiinţarea Băncii Internaţionale de Investiţii şi a Statutului acesteia, semnate la 10 iulie 1970 la Moscova, deschis spre semnare la 8 mai 2014 la Havana şi semnat de România la 1 iulie 2015 la Moscova.

În baza acestui proiect, Guvernul României va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Investiţii.

În şedinţa de Guvern urmează să fi aprobată, printr-o hotărâre, Strategia Naţională privind Siguranţa Rutieră pentru perioada 2022-2030.

Adoptarea documentului vizează, conform notei de fundamentare: "o mai bună comunicare în siguranţa rutieră, atât la nivel interinstituţional, cât şi în relaţia cu societatea civilă şi presa, cu scopul conştientizării opiniei publice cu privire la responsabilitatea individuală şi la riscurile traficului rutier, prin desemnarea unor purtători de cuvânt/experţi în comunicare pe domeniul siguranţei rutiere; introducerea ratingului de siguranţă a infrastructurii rutiere, un mecanism de clasificare a tronsoanelor rutiere din punct de vedere al gradului de risc, conform Directivei (UE) 2019/1936 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 de modificare a Directivei 2008/96/CE privind gestionarea siguranţei infrastructurii rutiere; operaţionalizarea unui sistem automat de detecţie şi constatare a abaterilor pentru creşterea siguranţei rutiere".

Printr-un alt proiect de hotărâre, Executivul va aproba metodologia de raportare şi a circuitului informaţional în Registrul Electronic Naţional de Vaccinări.

Pe agenda şedinţei de Guvern figurează şi un proiect de hotărâre privind acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, în vederea asigurării unei bunei funcţionări a sistemului energetic.

"Prin acest proiect de act normativ, se propune scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Moldova, constând în 129.484 kg motorină, 112.792 kg benzină şi 5.000.000 kg păcură, în valoare de 18.954.000 lei, exclusiv transportul", se arată în nota de fundamentare.

Un alt proiect de hotărâre prevede aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de produse şi acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgenţă, cu titlu gratuit, Instituţiei Prefectului din judeţele Botoşani, Suceava, Vaslui şi Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratului General pentru Imigrări - Direcţia Azil şi Integrare, pentru protecţia populaţiei refugiate în contextul escaladării conflictului din Ucraina. Valoarea ajutoarelor umanitare acordate în acest este de 1.540.208,40 lei, exclusiv TVA.

Tot printr-o hotărâre, Guvernul va aproba scoaterea din rezervele de stat şi acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgenţă, cu titlu gratuit, pentru Republica Ucraina, pentru protecţia populaţiei refugiate în contextul escaladării conflictului de pe teritoriul ucrainean. Ajutorul acordat, care constă în produse alimentare, produse de strictă necesitate, precum şi benzină şi motorină, are o valoare 9.815.369,37 lei, exclusiv TVA, exclusiv transportul.

Vor fi aprobaţi, printr-o hotărâre, indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Bacău - Paşcani", în judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi.

Executivul va adopta şi o hotărâre privind instituirea regimului de arie naturală protejată şi declararea ariilor speciale de conservare ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România.

"Prin prezentul proiect de act normativ se desemnează un număr de 211 arii speciale de conservare, care corespund siturilor de importanţă comunitară pentru care s-au stabilit măsuri de conservare, în conformitate cu planurile de management aprobate. Măsurile de conservare sunt mecanismele şi acţiunile efective care trebuie instituite pentru un sit Natura 2000, cu scopul de a realiza obiectivele de conservare a sitului", se arată în nota de fundamentare.

Va fi adoptat şi un memorandum având ca temă încadrarea în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român a schemelor de ajutor de minimis - Programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "Start-up Nation ROMANIA"; Programul naţional multianual de microindustrializare; Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1295 / 5142
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...