ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Gomboş (MFE): Ne aşteptăm să obţinem peste 3 miliarde de euro pentru programe de inovare şi digitizare, din 2021

31 Iulie 2019   |   AGERPRES

Reprezentantul MFE a precizat însă că suma totală avansată este una neoficială.

 
 
România ar putea beneficia de o alocare de peste 3 miliarde de euro, începând din anul 2021, destinată companiilor care dezvoltă proiecte de inovare şi digitizare, a declarat, miercuri, directorul general pentru Programe Europene Competitivitate din MFE, Svetlana Gomboş, la o conferinţă privind viitorul pieţei digitale din România.

Reprezentantul MFE a precizat însă că suma totală avansată este una neoficială.

"În ceea ce priveşte partea privată, e un pic mai complicat, pentru că am avut o alocare destul de mică, dar chiar şi aşa, după primul apel de clustere IT, am găsit resurse şi am mai lansat un apel şi vedem că până în acest moment piaţa răspunde, este de peste 10 ori suprasubscris apelul de proiecte, deci apetitul pieţei este fenomenal. Nu că nu sunt bani, vor fi bani în următoarea perioadă, aşa cum arată negocierile, şi, din informaţiile noastre, din discuţiile pe care le avem, alocarea ar fi cel puţin dublă pe partea de inovare şi digitizare. Desigur, este o cifră neoficială şi mai e mult până acolo, dar ne aşteptăm ca la nivelul programului nostru de inovare şi digitizare să mergem la peste 3 miliarde de euro (începând din anul - n. r.) 2021. Deci, pregătiţi-vă, că bani vor fi! Gândiţi-vă ce doriţi să faceţi, cum puteţi să ajutaţi economia, încercaţi să fiţi la curent cu ceea ce se doreşte la nivel european şi, cu siguranţă, veţi putea fi partenerii noştri!", le-a transmis Svetlana Gomboş participanţilor la conferinţă.


Pe de altă parte, oficialul MFE a precizat că 11 spitale şi cinci unităţi pre-spitaliceşti vor fi legate în sisteme de big data.

"Dincolo de partea de guvernare, ne adresăm tot autorităţilor publice în partea de e-uri. Cu e-sănătate, telemedicină, vom lega 11 spitale şi cinci unităţi pre-spitaliceşti în sisteme mari de big data, care vor putea oferi telemedicină în viitor. Încercăm să facem tot ceea ce ţine de noi ca să facem paşi, adică începe să se vadă, deşi aşteptările la început au fost destul de pesimiste, totuşi încercăm şi ne mişcăm, şi chiar reuşim. Avem partea de cyber, unde deja avem doi aplicanţi. Avem partea de e-educaţie, unde deja intră toate proiectele care au fost remise, avem proiecte pilot cu catalog electronic, deci totuşi ne mişcăm la nivel naţional. Pentru interacţiunea cu cetăţeanul, trebuie create sisteme. La sisteme muncim şi încercăm să aducem toate entităţile, pentru a aduce către cetăţean servicii publice", a menţionat Svetlana Gomboş.

Aceasta a precizat că toate instituţiile guvernamentale din România trebuie conectate digital, pentru a putea realiza e-guvernarea, astfel ca o informaţie să nu fie introdusă de mai multe ori în sistem.

"În ceea ce priveşte digitalizarea, desigur că noi suntem un instrument, numai că noi pregătim totuşi autorităţile statului pentru a face faţă la interacţiunea cu cetăţeanul. Pentru perioada asta, 2014 - 2020, avem 630 de milioane de euro adresabili în primul rând autorităţilor statului, în cea mai mare parte, şi doar 50 de milioane de euro care au fost adresate clusterelor inovative de IMM-uri. Nu putem să vorbim de digitalizare la nivel european dacă nu ne aliniem, deci şi noi ca România ar trebui să fim pregătiţi în sensul în care avem o dezvoltare la nivel 4 de sofisticare, trebuie să creăm big data la nivel naţional. Vestea este bună, deşi la începutul acestui an am crezut că strategia naţională de agendă digitală a României a eşuat, vedem că, deşi am pornit mai greu, ajungem din urmă şi sperăm că la finalul lui 2023 să ne atingem targeturile. Avem deja contracte mari încheiate cu MAI, cu MAE, cu ONRC, cu Ministerul Muncii, iar acum vestea cea mai bună este că se pregăteşte o fişă de la MFP. Ca să putem să facem e-guvernare trebuie să avem toate aceste entităţi puse la un loc, ca o informaţie o dată introdusă să nu se mai introducă a doua oară. Am pornit cu ce era mai important, cu Sistemul Informatic Integrat pentru eliberarea actelor de stare civilă şi recuperăm ultimii 100 de ani, mergem inclusiv în teritoriu, cu 48 de laboratoare mobile pentru identificarea tuturor acelor români care din varii motive nu au reuşit să îşi facă un document de stare civilă, încercăm să legăm în sistemele astea de la maternităţi, spitale, autorităţi ale statului, tot, ca să putem să fim pregătiţi", a afirmat Gomboş.

În ceea ce priveşte banii publici gestionaţi de MFE, aceasta a dezvăluit că Ministerul Fondurilor Europene va lansa în curând alte două scheme de finanţare.

"Cu privire la start-up-uri sunt două chestiuni. Din experienţa noastră, pentru că noi am avut instrumentul Jeremie 2007 - 2013 dedicat IMM-urilor, ştim că 80% din start-up-uri dispar după primul an. Desigur că este foarte greu să iei o decizie cu privire la revolving, pentru că ţie trebuie să ţi se întoarcă bani în fond; în momentul în care arunci nişte bani în piaţă trebuie să asiguri stabilitatea fondului şi modul în care aceşti bani vor fi gestionaţi, în aşa fel încât să producă şi pe viitor. Nu poţi să fie numai apă vărsată în nisip. Pe de altă parte, din alocarea 2007 - 2013, deja s-au întors 100 de milioane de euro în România, care nu mai sunt bani europeni, ci sunt bani româneşti, şi avem în acest moment două scheme pe care le vom arunca în piaţă, mult mai prietenoase, tot prin Fondul European de Investiţii, care, conform acordului iniţial, rămâne pentru următorii şapte ani alături de noi, dar, nemaifiind fonduri europene, ci bani naţionali, nu vom mai respecta toate limitările impuse de UE, ci vom duce în piaţă nişte apeluri mult mai prietenoase din punctul ăsta de vedere. Avem în vedere în primul rând un apel pentru mid-caps, pentru că din analiza noastră, pe cei pe care i-am crescut prin Jeremie a trebuit să îi susţinem în acest moment, deci avem catalistul, avem elefantul, pe care îl ştie toată lumea, este tot firma noastră crescută prin POS CCE (Programul Operativ Sectorial 'Creşterea Competitivităţii Economice' - n. r.) şi de asemenea vom încerca un mix pe care îl vom pune la dispoziţie în timpul cel mai scurt în urma unui raport pe care ni-l va face Fondul European, o propunere care e rezultată în urma unei analize de piaţă. Asta în ceea ce priveşte instrumentele financiare ce vor urma din bani româneşti", a adăugat Svetlana Gomboş.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16191 / 17064
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
Kinstellar a acordat consultanță ING Bank N.V. cu privire la o nouă facilitate de credit senior de 150 de milioane de euro acordată furnizorului român de servicii de telecomunicații DIGI România. Magdalena Răducanu (Special Counsel) a coordonat echipa
Raport IT&C: Oportunități de cooperare între Marea Britanie ̸ România | Mircea Moraru, Counsel la CMS România: Pentru investitorii britanici care iau în considerare scena dinamică de IT&C din România, este esențial să înțeleagă și să navigheze printre complexitățile juridice
Vasile Țiple, fostul Consilier General al UiPath și fondatorul Goodlegal, se alătură KPMG Legal - Toncescu și Asociații
PNSA a consiliat Grupul Orange în fuziunea post-achiziție dintre Orange România și Orange România Communications. Partenerii Bogdan C. Stoica și Irina Ivanciu au coordonat echipele din mai multe arii de practică
Bondoc și Asociații obține un nou succes în materia litigiilor de achiziții publice. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cererea de inițiere a procedurii de arbitraj cerută de Eurohold și EIG a fost înregistrată la ICSID | Reclamanții se pregătesc să conteste restricțiile impuse de Uniunea Europeană în privința acordurilor de investiții încheiate între statele membre și spun că un astfel de arbitraj va crea un precedent pentru alte întreprinderi din UE. Ce avocați fac parte din echipa care consiliază asigurătorul
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Norris Alexandru Mircescu, al cincilea cel mai bun punctaj din anul 2022: ” Mi-am rezervat ultimii doi ani de facultate pentru a descoperi lumea avocaturii. Cel puțin momentan, îmi doresc să progresez și să mă dezvolt în România. Îmi iubesc țara și familia, nu văd cum aș putea sta departe prea mult timp de lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine”
Avocații Wolf Theiss văd o creștere de 20-30%, anul acesta, în practica de Dispute Resolution | Ligia Cecilia Popescu, Partenerul Wolf Theiss care coordonează Departamentul de Litigii şi Arbitraj, al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București: “Avem o echipă foarte puternică. O parte semnificativă a portofoliului de clienţi ai practicii provine din recomandări provenite de la firme internaţionale de avocatură”
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q1 2024) | Piața de M&A își revine în primul trimestru și crește cu o treime, la nivel global și cu 42% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Wolf Theiss și DLA Piper, pe podium în Europa Centrală și de Est
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...