ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Proiectul de buget pe 2021 lansat în dezbatere publică; acesta este configurat pe un deficit de 7,16% din PIB

12 Februarie 2021   |   Agerpres

Cererea internă va reprezenta motorul creşterii economice în special prin majorarea formării brute de capital fix, cu o dinamică superioară celei a consumului final, respectiv 6,5% faţă de 3,5%.

 
 
Proiectul Legii bugetului de stat pe 2021 a fost lansat joi seara în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Finanţelor, acesta fiind configurat pe o creştere economică de 4,3%.
 
Cererea internă va reprezenta motorul creşterii economice în special prin majorarea formării brute de capital fix, cu o dinamică superioară celei a consumului final, respectiv 6,5% faţă de 3,5%.
 
Pe latura ofertei se estimează o îmbunătăţire a activităţii economice în toate sectoarele, urmărindu-se recuperarea, în mare parte, a scăderilor înregistrate în 2020 ca urmare a crizei sanitare
 
Conform proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 174,102 miliarde de lei, iar la cheltuieli în sumă de 318,456 miliarde de lei credite de angajament şi în sumă de 261,451 miliarde de lei credite bugetare, cu un deficit de 87,350 miliarde de lei.
 
Potrivit raportului privind situaţia macroeconomică, proiectul de buget este configurat pe un cadru economic cu o creştere economică de 4,3% prevăzută pentru anul 2021, cu un vârf în anul 2023 de 5% şi un ritm mediu anual de 4,9% pe întreg orizontul 2022-2024, mai mare comparativ cu cea estimată a fi înregistrată la nivelul ţărilor UE (4,2% la nivelul zonei euro şi 4,1% pe total UE, estimată pentru anul 2021, conform prognozei de toamnă a UE).
 
"În condiţiile unui cadru internaţional şi intern dificil marcat de criza pandemică, România are o viziune de politici fiscale şi bugetare care să permită recuperarea contracţiei economice din anul 2020 şi să potenţeze şi să menţină creşterea economică la un nivel de peste 4% pe orizontul de referinţă, fiind conştientă că trebuie să utilizeze toate pârghiile pentru a pregăti economia să facă faţă unor eventuale şocuri viitoare", se menţionează în raport.
 
Deficitul bugetului general consolidat este estimat la 7,16% din Produsul Intern Brut în acest an, în condiţiile unor venituri reprezentând 32,67% din PIB, respectiv 364,907 miliarde de lei, şi ale unor cheltuieli de 39,84% din PIB, respectiv 444,907 miliarde de lei, potrivit documentului.
 
Cheltuielile de investiţii sunt preconizate la 61,429 miliarde de lei, reprezentând aproximativ 5,5% în PIB, iar în anul 2024 acestea vor însuma aproximativ 67,5 miliarde de lei.
 
"În anul 2021 se constată o îmbunătăţire a structurii cheltuielilor de investiţii în sensul creşterii ponderii cheltuielilor aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile la 2,87% din cadrul surselor de finanţare, faţă 2,01% în 2020 şi se observă că finanţarea din fonduri europene ocupă cea mai mare pondere în cadrul surselor de finanţare în anii 2021 şi 2022", se arată în document.
 
Proiecţia indicatorilor pentru următorii trei ani arată o reducere progresivă a deficitului bugetar la 5,84% din PIB în 2022, 4,37% din PIB în 2023 şi 2,89% din PIB în 2024.
 
În ceea ce priveşte deficitul ESA, planificarea bugetară pe anul 2021 şi estimările pe perioada 2022-2024 stabilesc soldul negativ la 8,23% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2024 la 2,90% din PIB. Potrivit Ministerului Finanţelor, spre sfârşitul orizontului de prognoză, în anul 2024, deficitul se va încadra în prevederile regulamentelor europene, respectiv 2,9%.
 
Inflaţia media anuală avută în vedere la elaborarea bugetului din acest an este de 2,4%.
 
Numărul şomerilor este estimat la 310.000 persoane, iar câştigul salarial mediu net lunar la 3.323 lei.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 12837 / 17064
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
Kinstellar a acordat consultanță ING Bank N.V. cu privire la o nouă facilitate de credit senior de 150 de milioane de euro acordată furnizorului român de servicii de telecomunicații DIGI România. Magdalena Răducanu (Special Counsel) a coordonat echipa
Raport IT&C: Oportunități de cooperare între Marea Britanie ̸ România | Mircea Moraru, Counsel la CMS România: Pentru investitorii britanici care iau în considerare scena dinamică de IT&C din România, este esențial să înțeleagă și să navigheze printre complexitățile juridice
Vasile Țiple, fostul Consilier General al UiPath și fondatorul Goodlegal, se alătură KPMG Legal - Toncescu și Asociații
PNSA a consiliat Grupul Orange în fuziunea post-achiziție dintre Orange România și Orange România Communications. Partenerii Bogdan C. Stoica și Irina Ivanciu au coordonat echipele din mai multe arii de practică
Bondoc și Asociații obține un nou succes în materia litigiilor de achiziții publice. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cererea de inițiere a procedurii de arbitraj cerută de Eurohold și EIG a fost înregistrată la ICSID | Reclamanții se pregătesc să conteste restricțiile impuse de Uniunea Europeană în privința acordurilor de investiții încheiate între statele membre și spun că un astfel de arbitraj va crea un precedent pentru alte întreprinderi din UE. Ce avocați fac parte din echipa care consiliază asigurătorul
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Norris Alexandru Mircescu, al cincilea cel mai bun punctaj din anul 2022: ” Mi-am rezervat ultimii doi ani de facultate pentru a descoperi lumea avocaturii. Cel puțin momentan, îmi doresc să progresez și să mă dezvolt în România. Îmi iubesc țara și familia, nu văd cum aș putea sta departe prea mult timp de lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine”
Avocații Wolf Theiss văd o creștere de 20-30%, anul acesta, în practica de Dispute Resolution | Ligia Cecilia Popescu, Partenerul Wolf Theiss care coordonează Departamentul de Litigii şi Arbitraj, al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București: “Avem o echipă foarte puternică. O parte semnificativă a portofoliului de clienţi ai practicii provine din recomandări provenite de la firme internaţionale de avocatură”
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q1 2024) | Piața de M&A își revine în primul trimestru și crește cu o treime, la nivel global și cu 42% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Wolf Theiss și DLA Piper, pe podium în Europa Centrală și de Est
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...