ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

235 milioane euro, bani europeni, pentru dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale

18 August 2020   |   AGERPRES

În intervalul 17 august - 17 octombrie 2020 pot depune proiecte Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei, dar şi autorităţile publice locale (APL) din regiunile mai puţin dezvoltate ale României, individual, sau în parteneriat cu alte APL. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro.

 
 
Primarii ar trebui să se asocieze local pentru a primi banii europeni în vederea dezvoltării reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, iar proiectele să deservească cel puţin 1.000 de gospodării, potrivit Ministerului Fondurilor Europene (MFE).

"O nouă premieră propusă de Ministerul Fondurilor Europene: pentru a primi banii europeni, primarii sunt încurajaţi să se asocieze local ca proiectele să deservească minim 1.000 de gospodării, iar implementarea să se finalizeze înainte de decembrie 2023", se menţionează într-un comunicat remis marţi spre difuzare.

Potrivit sursei citate, Ministerul Fondurilor Europene a lansat la data asumată, 17 august, apelul de proiecte intitulat 'Dezvoltarea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale în vederea creşterii nivelului de flexibilitate, siguranţă, eficienţă în operare, precum şi de integrare a activităţilor de transport, distribuţie şi consum final', în valoare de 235 milioane de euro.


"În prezent doar aproximativ 30% din gospodării sunt conectate la reţeaua de gaze, scopul asumat de Guvernul României fiind ca peste 80% din casele românilor să beneficieze de acest confort considerat normal în ziua de astăzi. Trebuie să recuperăm anii pierduţi până acum! State precum Ungaria sau Polonia au început încă din 2014 acest parcurs cu ajutorul finanţărilor europene. Lansarea la data asumată a ghidului în urma unui complex proces de negociere cu Comisia Europeană început în decembrie 2019, reprezintă deja al doilea pas întreprins de echipa Ministerului Fondurilor Europene", a explicat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

Acesta a subliniat că primul pas a fost adoptarea de către Guvernul României a Ordonanţei 128 din 31 iulie care prevede ca valoarea Programului naţional de racordare a populaţiei şi clienţilor noncasnici la sistemul inteligent de distribuţie a gazelor naturale va beneficia de o alocare de alte 800 de milioane de euro în perioada de programare 2021-2027. "În total, un miliard de euro pentru recuperarea decalajelor faţă de alte ţări europene", a precizat Marcel Boloş.

În intervalul 17 august - 17 octombrie 2020 pot depune proiecte Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au ca obiect de activitate serviciul de utilitate publică de alimentare cu gaze naturale a populaţiei, dar şi autorităţile publice locale (APL) din regiunile mai puţin dezvoltate ale României, individual, sau în parteneriat cu alte APL. Fiecare proiect va putea avea o valoare maximă de 25 milioane euro.

"Banii europeni pot schimba vieţi. De aceea am avut întâlniri transparente cu sute de primari de toate culorile politice, anunţate public, prin care le-am explicat iniţiativa încă din faza de intenţie. Contribuţiile şi ideile primite s-au concretizat într-una din cele mai utile iniţiative realizate pe fonduri europene", a spus Boloş.

Ministrul Fondurilor Europene a subliniat că, pentru accesarea acestei finanţări, "primarii trebuie să îndeplinească două condiţii: proiectele depuse să racordeze cel puţin 1.000 de noi gospodării - deci se încurajează asocierea mai multor unităţi administrativ-teritoriale; şi proiectele să fie implementate până în decembrie 2023, neputând fi fazate în viitoarea perioadă de programare - adică să se mişte repede, pentru că iniţiativa este o prioritate naţională".

Activităţile finanţate din cele 235 de milioane de euro sunt: construirea reţelelor inteligente de distribuţie a gazelor naturale, inclusiv instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente funcţionalităţilor inteligente, precum şi construirea staţiilor de reglare, măsurare - predare a gazelor naturale şi a racordului la Sistemul de Transport existent exclusiv în scopul alimentării unei reţele inteligente de distribuţie propusă printr-un proiect.

Pe lista privind activităţile finanţate din cele 235 de milioane de euro mai sunt incluse: construirea reţelelor interioare de distribuţie a gazelor naturale pentru clădirile administrative publice branşate la reţeaua inteligentă distribuţie a gazelor naturale propusă prin proiect (clădirea primăriei, centre sociale, şcoli, etc), în cadrul cărora se desfăşoară activităţi non - economice, precum şi construirea branşamentelor pentru consumatorii casnici până la limita proprietăţii publice.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 5447 / 7963
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...