ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Delgaz Grid a investit 5,5 milioane de lei în 2020 pentru modernizarea reţelei de gaze din Mureş

02 Martie 2021   |   Agerpres

Astfel, sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţul Mureş a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de 21 kilometri, valoarea totală a acestor investiţii fiind de peste 5,5 milioane de lei.

 
 
Delgaz Grid a investit, în 2020, peste 5,5 milioane lei pentru modernizarea a 21 de kilometri din reţeaua de distribuţie a gazelor din judeţul Mureş, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.
 
Alimentarea cu gaze naturale în condiţii de siguranţă şi racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuţie a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investiţiilor derulate de companie.
 
Astfel, sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţul Mureş a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de 21 kilometri, valoarea totală a acestor investiţii fiind de peste 5,5 milioane de lei.
 
Cele mai importante proiecte de investiţii ale companiei Delgaz Grid s-au derulat la Sighişoara, Iclandu Mare şi Sângeorgiu de Mureş.
 
La Sighişoara au fost derulate două lucrări de investiţii pe străzile: Tache Ionescu şi Ceahlăului, respectiv Dealul Gării şi T.Vladimirescu unde reţeaua gaz a fost înlocuită pe o lungime de 6 kilometri.
 
La Iclandu Mare întreaga reţea din localitate, în lungime de aproape 12 kilometri, a fost modernizată, iar la Sângeorgiu de Mureş investiţiile au constat în înlocuirea conductelor şi branşamentelor pe o lungime de peste 3 kilometri pe străzile Agricultorilor, M. Aron, Râtul Morii, Constructorilor şi Mociar.
 
Tot anul trecut, sistemul de distribuţie a gazelor naturale din judeţul Mureş a fost extins cu peste 8 kilometri, iar la Sighişoara şi Seuca au fost instalate două noi staţii de reglare-măsurare a gazelor. Totodată, unul dintre cele 8 autolaboratoare achiziţionate de companie pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze naturale a ajuns în dotarea echipelor care gestionează reţeaua din judeţul Mureş.
 
Investiţiile în modernizarea sistemului de distribuţie reprezintă o prioritate şi în acest an, în judeţul Mureş fiind programate înlocuiri ale reţelei de gaz pe o lungime de 39 kilometri, valoarea investiţiilor depăşind 9 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi finalizate în 2021 sunt cele de la Solovăstru (13 km), Cecalaca (8 km), Sângeorgiu de Mureş (4 km), Senereuş (peste 4 km), Istihaza (5 km) şi Şincai (peste 3 km).
 
Delgaz Grid, compania de distribuţie din cadrul Grupului german E.ON, operează o reţea de gaze naturale de peste 23.000 km în 20 de judeţe din partea de Nord şi de Vest a României (Cluj, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Timiş, Arad, Bihor, Caraş-Severin, Hunedoara, Mureş, Sibiu, Alba, Harghita, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Suceava, Neamţ şi Bacău) şi o reţea de electricitate de peste 82.000 km în şase judeţe din Moldova: Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui.
 
De la intrarea pe piaţa locală, în anul 2005, E.ON a investit circa 1,8 miliarde de euro în principal pentru modernizarea reţelelor de gaze şi electricitate şi a virat către stat impozite şi taxe de circa 2,5 miliarde de euro. 
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 4259 / 7958
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Studiu Refinitiv | Piața tranzacțiilor de M&A s-a redresat în Q1 ̸ 2024, dar nu înregistrează creșteri pe piețele emergente. DLA Piper și CMS își mențin pozițiile fruntașe la nivel global, Schoenherr se remarcă în Europa, iar Filip & Company întră în topul consultanților din Europa Estică
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Alexia Rizoiu, 85 de puncte la examenul organizat de Facultatea de Drept în anul 2022: ”Cuvântul-cheie în jurul căruia îmi concentrez activitatea de student este echilibrul. Satisfacția pe care o obții după ce ai reușit să înțelegi încă un concept sau o instituție a dreptului nu se compară cu nimic altceva; simți că ai mai făcut un pas spre a deveni profesionistul care îți dorești să fii”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...