ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

RE ̸ MAX România își extinde rețeaua cu încă trei birouri, în Timișoara, Cluj-Napoca și București

23 August 2021   |   BizLawyer

În urma lansării celor mai noi birouri - RE/MAX Ambassadors, RE/MAX Atlas și RE/MAX Exclusive - Timișoara numără în prezent două unități RE/MAX, Clujul are șapte birouri sub umbrela companiei, iar Capitala conduce topul cu 18 francize ale brandului.

 
 
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, își extinde rețeaua cu câte o unitate în trei dintre cele mai efervescente piețe pe plan național: Timișoara, Cluj-Napoca și București. În urma lansării celor mai noi birouri - RE/MAX Ambassadors,  RE/MAX Atlas și RE/MAX Exclusive -  Timișoara numără în prezent două unități RE/MAX, Clujul are șapte birouri sub umbrela companiei, iar Capitala conduce topul cu 18 francize ale brandului.

RE/MAX Ambassadors, cea mai recent deschisă unitate din Timișoara, își propune să mizeze pe îmbinarea cu succes a tehnologiei cu domeniul imobiliar. Astfel, aceasta  se va adapta unui oraș aflat în continuă reinventare, focusat pe tehnologie, artă și creație, dinamic din punct de vedere al investițiilor și tranzacțiilor imobiliare. Cei cinci Broker/Owneri – Adrian Cioată, Rareș Fâșie, Eugen Mareș, Marius Popa și Mirabela Fâșie -  au ales parteneriatul cu RE/MAX cu scopul de a schimba modelul tradițional de business în domeniul intermedierii imobiliare - de la concurență între agenți, la colaborare în favoarea intereselor clientului.


„Modelul clasic după care funcționează intermedierea imobiliară este învechit, greoi și netransparent, însă putem schimba în bine această paradigmă. Ne propunem să schimbăm rolul agentului -  din prestator de servicii imobiliare, în reprezentant al vânzătorului sau cumpărătorului. Educația, alături de standardizarea proceselor operaționale, sunt valorile centrale ale rețelei RE/MAX, drept pentru care am ales acest brand pentru a oferi clienților garanția calității serviciilor oferite”, a declarat Adrian Cioată, B/O RE/MAX Ambassadors.

Printre obiectivele noii companii se numără: crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea celor care vor să înceapă un business propriu în consultanță imobiliară, o cultură axată pe învățare și dezvoltare continuă, precum și specializarea agenților pe toate domeniile sectorului imobiliar.

RE/MAX Atlas, a șaptea franciză din Cluj, a fost lansată pe piață de Cristian Chiriță, un antreprenor fără experiență pe piața imobiliară, care a mizat pe expertiza brandului RE/MAX pentru obținerea de cunoștințe în real-estate și îndrumare în formarea unei echipe. După cinci ani de activitate în domeniul transporturilor, respectiv o specializare profesională în acest segment, Chiriță a decis să-și continue cariera în domeniul consultanței imobiliare.

„Am ales să colaborez cu RE/MAX deoarece îmi oferă posibilitatea de dezvoltare mult mai rapidă decât dacă aș fi făcut un business pe cont propriu. Ca obiective îmi propun să formez o echipă închegată, să creștem împreună și să avem în portofoliu o varietate cât mai mare de proiecte” a declarat Cristian Chiriță, B/O RE/MAX Atlas.

RE/MAX Exclusive este cea mai nouă unitate a brandului pe piața din Capitală, oraș care deține cel mai amplu portofoliu de birouri RE/MAX din țară. Silviu Zamfir, Broker Owner-ul francizei, a ales să se reorienteze pe plan profesional după ce a activat peste 22 de ani în HoReCa. Astfel, după ce s-a documentat despre diversele sale posibilități pe această piață, a ales să colaboreze cu RE/MAX tocmai pentru a-și asigura trecerea facilă către un domeniu în care nu are expertiză.

„După o cercetare amănunțită am înțeles concret puterea și importanța brandului, iar printre motivele care m-au determinat să aleg RE/MAX se numără: calitatea de lider mondial pe segmentul său, fiind și cea mai puternică rețea pe plan local, programul educațional complet, precum și suportul permanent asigurat pe tot parcursul colaborării”, a declarat Silviu Zamfir, B/O RE/MAX Exclusive.

Pe lângă acumularea permanentă de experiență profesională, pentru dezvoltarea biroului acesta vizează următoarele etape: recrutarea de agenți competenți, cu aceeași viziune a brandului, oferirea de servicii complete și de calitate superioară tuturor clienților, precum și recunoașterea pe plan local a biroului propriu.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3238 / 7966
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
Echipa integrată a KPMG Legal & Tax obține în fața Curții de Apel Ploiești anularea măsurii nelegale de stabilire a sediului fix în România a unui important jucător în industria fashion, precum și obligațiile fiscale aferente în valoare de 1,5 mil. €
CMS asistă Iberdrola în vânzarea activelor sale eoliene din România. Cumpărătorul i-a avut alături pe avocații firmei Bohâlțeanu & Asociații
Studenții din București s-au impus și în acest an în cadrul Hexagonul Facultăților de Drept
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...