ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Năsui: Am trecut de jumătate din dosarele de analizat pentru măsura2;pentru măsura 1 sunt 350 de dosare de clarificat

25 Ianuarie 2021   |   Agerpres

El a subliniat că, pentru măsura 1, microgranturi, mai sunt de clarificat 350 de dosare.

 
 
Peste jumătate dintre dosarele depuse pentru măsura 2 privind granturile pentru capital de lucru au fost analizate, ajungându-se la 12.887 dosare procesate sau în curs de clarificare, a anunţat ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui.
 
El a subliniat că, pentru măsura 1, microgranturi, mai sunt de clarificat 350 de dosare.
 
"Am trecut de jumătate din dosarele de analizat pentru măsura 2. Am reuşit să ajungem la 12.887 dosare procesate sau în curs de clarificare. Pentru măsura 1, numărul dosarelor aflate în clarificare a scăzut simţitor. Mai sunt doar 350 de clarificat", a scris ministrul, vineri seara, pe pagina sa de Facebook.
 
El a menţionat că numărul plăţilor efectuate pentru ambele măsuri va creşte imediat ce avem noul buget, până atunci ministerul fiind limitat la a face plăţi în valoarea de 1/12 pe lună din bugetul anului anterior.
 
"Avem o problemă cauzată de epidemie într-una dintre cele mai încărcate agenţii, lucru care ne-a încetinit uşor faţă de ritmul din săptămâna anterioară. De asemenea, săptămâna aceasta am primit informaţii despre anunţul mincinos trimis către beneficiari. Anunţul nu a provenit de la minister. Nu este aprobat de minister. Şi nu a contribuit decât la a mări starea de nervozitate din rândul antreprenorilor care, în mod perfect legitim, aşteaptă banii pe care li i-a promis statul", a precizat Claudiu Năsui.
 
În urmă cu patru zile, Ministerul Economiei avertiza că aplicanţii la schemele de ajutor de stat din fonduri externe nerambursabile derulate prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) primesc e-mail-uri de la anumite persoane, în care sunt informaţi că au fost admişi pentru finanţare şi în care li se propun diverse oferte comerciale.
 
"În urma sesizărilor primite, am aflat că există persoane care trimit solicitanţilor de granturi e-mail-uri prin care îi felicită că au fost admişi şi le propun diverse oferte comerciale. Vă informăm că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului nu comunică aprobarea proiectelor prin terţi, toate informările se fac în aplicaţie şi/sau pe e-mailul aplicantului! Nu favorizează aplicanţi, dosarele sunt evaluate după grila publicată pe site-ul granturi.imm.gov.ro! Nu este asociat cu firme care percep taxe pentru facilitarea obţinerii acestor fonduri!", se preciza în comunicatul transmis de MEAT.
 
În acest context, Ministerul Economiei solicitau aplicanţilor la schemele de ajutor de stat să urmărească canalele oficiale de comunicare ale ministerului.
 
"Pentru o informare corectă privind situaţia înscrierilor şi plăţilor pentru cele trei măsuri prevăzute în schema de ajutor de stat, vă rugăm să urmăriţi platforma oficială şi canalele oficiale de comunicare ale instituţiei", se recomanda în comunicatul Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 6961 / 8750
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
LegiTeam: Kinstellar is recruiting a junior to mid-level Litigation Lawyer
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
Women in Business Law Awards 2024 | Două firme locale independente și două birouri ale unor firme internaționale, pe lista scurtă pentru premiul ”Firma anului în Europa de Est”. Popescu & Asociații, câștigătoarea de anul trecut, listată în trei categorii
Kinstellar a acordat consultanță ING Bank N.V. cu privire la o nouă facilitate de credit senior de 150 de milioane de euro acordată furnizorului român de servicii de telecomunicații DIGI România. Magdalena Răducanu (Special Counsel) a coordonat echipa
Raport IT&C: Oportunități de cooperare între Marea Britanie ̸ România | Mircea Moraru, Counsel la CMS România: Pentru investitorii britanici care iau în considerare scena dinamică de IT&C din România, este esențial să înțeleagă și să navigheze printre complexitățile juridice
Vasile Țiple, fostul Consilier General al UiPath și fondatorul Goodlegal, se alătură KPMG Legal - Toncescu și Asociații
PNSA a consiliat Grupul Orange în fuziunea post-achiziție dintre Orange România și Orange România Communications. Partenerii Bogdan C. Stoica și Irina Ivanciu au coordonat echipele din mai multe arii de practică
Bondoc și Asociații obține un nou succes în materia litigiilor de achiziții publice. Ce avocați au fost în echipa de proiect
Cererea de inițiere a procedurii de arbitraj cerută de Eurohold și EIG a fost înregistrată la ICSID | Reclamanții se pregătesc să conteste restricțiile impuse de Uniunea Europeană în privința acordurilor de investiții încheiate între statele membre și spun că un astfel de arbitraj va crea un precedent pentru alte întreprinderi din UE. Ce avocați fac parte din echipa care consiliază asigurătorul
De vorbă cu studenții admiși în fruntea listei la Facultatea de Drept a Universității București | Norris Alexandru Mircescu, al cincilea cel mai bun punctaj din anul 2022: ” Mi-am rezervat ultimii doi ani de facultate pentru a descoperi lumea avocaturii. Cel puțin momentan, îmi doresc să progresez și să mă dezvolt în România. Îmi iubesc țara și familia, nu văd cum aș putea sta departe prea mult timp de lucrurile care sunt cele mai importante pentru mine”
Avocații Wolf Theiss văd o creștere de 20-30%, anul acesta, în practica de Dispute Resolution | Ligia Cecilia Popescu, Partenerul Wolf Theiss care coordonează Departamentul de Litigii şi Arbitraj, al doilea ca volum de activitate și ca încasări al biroului din București: “Avem o echipă foarte puternică. O parte semnificativă a portofoliului de clienţi ai practicii provine din recomandări provenite de la firme internaţionale de avocatură”
Mergermarket - League Tables of Legal Advisors (Q1 2024) | Piața de M&A își revine în primul trimestru și crește cu o treime, la nivel global și cu 42% în Europa. CMS, printre primele în clasamentul global și în Europa. Wolf Theiss și DLA Piper, pe podium în Europa Centrală și de Est
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...