ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Producătorul român de stații de încărcare LEKTRI.CO semnează două noi parteneriate, cu Altex și Romstal, ajungând la 55 de reselleri

28 Noiembrie 2022   |   BizLawyer

Produsele companiei, listate pe cele mai mari platforme de marketplace, printre care eMag și Amazon

 
 
LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, anunță completarea portofoliului de reselleri cu doi dintre cei mai mari jucători din piața comerțului de tehnologie – Altex și Romstal, ajungând la 55 de parteneri atât local, cât și în afara țării.
 

„Ne dorim să ajungem în cât mai multe case din România, la cât mai mulți posesori de autovehicule electrice, astfel că mizăm pe o strânsă colaborare cu toți partenerii noștri. Ne mândrim cu faptul că avem alături nume mari, precum Altex sau Romstal, prin intermediul cărora suntem în fiecare zi cu un pas mai aproape de clientul final, facilitându-i acestuia experiența de achiziție. Pe viitor ne propunem să continuăm dezvoltarea rețelei de parteneri și, bineînțeles, consolidarea relației cu cei existenți”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.


În prezent, compania numără 17 parteneriate semnate pe plan local, respectiv 38 de parteneri în afara țării, în principal în UE, cu cea mai mare pondere în Italia și Polonia. Printre cele mai mari nume locale, pe lângă cei doi menționați, se numără Media Galaxy, Autovision, EV Mobility, Sion Solution, SpyShop, Charger.ro ș.a.. Totodată, LEKTRI.CO numără 8 instalatori în România și 16 în UE.
Până în prezent, compania se află în graficul de estimări propus la începutul anului referitor la numărul de parteneri. Reprezentanții LEKTRI.CO se așteaptă la creșteri și pentru începutul lui 2023, având deja discuții avansate în acest sens.

Produsele LEKTRI.CO, listate pe cele mai mari platforme de marketplace, printre care eMag și Amazon
Totodată, pentru a ajunge mai ușor la clienții finali și a le facilita acestora procesul de achiziție, LEKTRI.CO și-a listat produsele și pe platforme de marketplace internaționale, mizând puternic în această direcție din toamna anului curent.

„Prin listarea pe principalele platforme de marketplace intenționăm să ne facem cunoscuți și să intrăm pe unele piețe pe care nu avem un număr foarte mare de reselleri. Alegem aceste colaborări în funcție de încrederea pe care o oferă clienților, serviciul de customer service, însă ne uităm și la indicii precum notorietate, trafic, poziționare pe piață etc.. Momentan ne aflăm pe unele dintre cele mai mari marketplace-uri și ne propunem să ne extindem cât mai mult”, a completat Claudiu Suma.  

Produsele LEKTRI.CO se regăsesc atât pe eMag, în țări precum România, Bulgaria și Ungaria, cât și pe Amazon (în Italia, Franța, Germania, Suedia, Spania, Polonia, Olanda și Belgia) sau Allegro (doar în Polonia). În primul semestru din 2023, compania își propune listarea și pe site-uri precum Alliexpress și Alibaba din China.

 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 1149 / 7963
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 3-5 years Atorney at Law | Dispute Resolution
LegiTeam: Reff & Associates is looking for a 0-3 years Atorney at Law | Dispute Resolution
RTPR a fost desemnată „Firma de avocatură a anului în România” la Chambers Europe Awards 2024. Costin Tărăcilă, Managing Partner: Premiul are o semnificație și mai mare în contextul în care sărbătorim 20 de ani de activitate și este o mărturie a muncii de echipă impecabile și a abilităților excepționale ale avocaților noștri
Clifford Chance Badea câștigă Premiul IFLR Casa de Avocatură a Anului în România | Clifford Chance este Firma internațională de avocatură a anului și câștigă 12 premii la IFLR Europe Awards 2024
Ziua Mondială a Proprietății Intelectuale, sărbătorită și prin Concursul de Procese Simulate în Dreptul Proprietății Intelectuale, ediția a doua. Ana-Maria Baciu (Managing Partner Simion & Baciu): „Este o mare bucurie să putem contribui la ascensiunea viitoarelor talente în domeniul dreptului proprietății intelectuale. Ne-au bucurat energia și pasiunea pe care le-am simțit din partea concurenților, ceea ce a făcut ca această competiție să fie încă o experiență memorabilă pentru toți cei implicați”
Kinstellar consiliază divizia de ospitalitate a grupului House of Julius Meinl în achiziția istoricului Hotel Ambasador din centrul Bucureștiului. Victor Constantinescu, Managing Partner al biroului din București: ”Aceasta a fost de departe una dintre cele mai complicate tranzacții, cu numeroase părți, cu multe persoane implicate, necesitând abilități de negociere și o structurare inteligentă pentru a fi semnată”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Dinuță, Legal and Administrative Manager - Amromco Energy: ” Cred că un grup profesional atât de important nu poate evolua cu adevărat doar în virtutea inerției, ci trebuie să existe o coeziune reală. Competiția și concurența în anumite limite sunt clar productive, dar în final noi toți trebuie să fim, în primul rând, colegi de breaslă și nu adversari, chiar dacă lucrăm pentru un concurent de pe piață”
Avocații ZRVP au în derulare, de la începutul anului, cinci proiecte de M&A în domeniul energiei regenerabile şi alte câteva tranzacţii în alte sectoare economice | Anca Danilescu, Partener Senior: Nu doar profitabilitatea sau perspectivele de business ale societăţii – ţintă decid soarta unei tranzacţii, ci şi „sănătatea” juridică a acesteia, ceea ce face ca profesionalismul avocaţilor implicaţi în tranzacţie să încline semnificativ balanţa spre un final sau altul al respectivului proiect
BONDOC ȘI ASOCIAȚII anunță 5 noi promovări în cadrul echipei sale de avocați, inclusiv un nou partener | Lucian Bondoc, Managing Partner: Continuă recunoașterea meritocratică și echitabilă a atingerii unor praguri de experiență și a unor contribuții speciale la succesul nostru comun
LegiTeam: Zamfirescu Racoţi Vasile & Partners recrutează avocat stagiar | Litigii
LegiTeam: POPESCU & ASOCIAȚII recrutează avocați cu experiență | Litigii
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...