ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

BNR: Noul set de măsuri fiscale şi bugetare şi nefinalizarea proiectului de buget,printre incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei

07 Februarie 2019   |   T. S.

Conform băncii centrale, creşterea mult peste aşteptări a producţiei agricole a accelerat dinamica anuală a PIB real, la 4,4%, în trimestrul trei din 2018, de la 4,1% în trimestrul anterior.

 
 
Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de noul set de măsuri fiscale şi bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie, precum şi de nefinalizarea proiectului de buget, implicit de conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri, se arată în comunicatul Băncii Naţionale a României emis joi, după şedinţa pe probleme de politică monetară a Consiliului de Administraţie al instituţiei.

Potrivit sursei citate, importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune.

"În şedinţa de astăzi (joi, n.r.), Consiliul de administraţie al BNR a analizat şi aprobat Raportul asupra inflaţiei, ediţia februarie 2019, document ce încorporează cele mai recente date şi informaţii disponibile. Noul scenariu al prognozei reconfirmă perspectiva continuării scăderii ratei anuale a inflaţiei pe parcursul următoarelor trei trimestre, la valori chiar uşor inferioare celor anticipate anterior, urmată de urcarea şi menţinerea acesteia uşor sub limita superioară a intervalului ţintei, până la finele orizontului prognoze. Incertitudinile şi riscurile asociate perspectivei inflaţiei sunt legate de noul set de măsuri fiscale şi bugetare intrate în vigoare de la 1 ianuarie, precum şi de nefinalizarea proiectului de buget, implicit de conduita viitoare a politicii fiscale şi a celei de venituri. importante sunt şi incertitudinile legate de ritmul creşterii economiei zonei euro şi a celei globale, de evoluţia preţului petrolului pe pieţele internaţionale, de conduita politicilor monetare ale BCE şi ale băncilor centrale din regiune", menţionează comunicatul băncii centrale.


Potrivit BNR, rata anuală a inflaţiei IPC a continuat să scadă în luna decembrie 2018 până la 3,27%, de la 3,43% în noiembrie, consolidându-se în interiorul intervalului de variaţie al ţintei staţionare. Evoluţia din decembrie a survenit în principal ca urmare a scăderii preţului combustibililor - pe fondul dinamicii cotaţiei petrolului pe pieţele internaţionale - compensată parţial de creşterile consemnate pe segmentul legumelor şi fructelor şi al produselor din tutun.

Rata anuală a inflaţiei CORE 2 ajustat (care elimină din calculul inflaţiei IPC preţurile administrate, volatile, ale produselor din tutun şi ale băuturilor alcoolice) s-a redus uşor, ajungând la 2,5%, de la 2,6% în luna noiembrie.

Rata medie anuală a inflaţiei IPC în luna decembrie s-a menţinut la nivelul lunii anterioare, de 4,6%, în timp ce rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a crescut uşor până la 4,1%, de la 4% în luna noiembrie.

"Astfel, BNR şi-a îndeplinit obiectivul de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu, în condiţiile unei conduite atent calibrate a politicii monetare", precizează sursa citată.

Conform băncii centrale, creşterea mult peste aşteptări a producţiei agricole a accelerat dinamica anuală a PIB real, la 4,4%, în trimestrul trei din 2018, de la 4,1% în trimestrul anterior. Pe partea cererii, se observă contribuţia majoritară la creşterea PIB a variaţiei stocurilor, urmată de cea a consumului gospodăriilor populaţiei, cu sprijinul crescut al autoconsumului şi al achiziţiilor din piaţa ţărănească, precum şi aportul negativ al formării brute de capital fix, arată documentul BNR.

Pe de altă parte, exportul net şi-a mărit contribuţia negativă la dinamica PIB faţă de datele precedente, pe fondul încetinirii mai pronunţate a creşterii exporturilor de bunuri şi servicii faţă de cea aferentă importurilor.

"Împreună cu deteriorarea balanţei veniturilor primare şi a celei a veniturilor secundare, aceasta a generat o adâncire substanţială a deficitului de cont curent în raport cu perioada similară a anului anterior", subliniază BNR.

Cele mai recente evoluţii citate de BNR relevă o uşoară decelerare a ritmului anual al activităţii industriale în perioada octombrie-noiembrie 2018 comparativ cu trimestrul III, până la 3%, în timp ce construcţiile şi-au atenuat contracţia, până la -3,9 la sută. În acelaşi timp, ultimul trimestru al anului a consemnat o revenire a ratei de creştere a achiziţiilor în comerţul cu amănuntul, care a ajuns la 5,9%, nivel totuşi inferior celor care au caracterizat prima jumătate a anului. Totodată, balanţa comercială a înregistrat o deteriorare mai alertă, contribuind la adâncirea în continuare a deficitului de cont curent, subliniază sursa citată.

Cât priveşte cursul de schimb, în ianuarie leul s-a depreciat cu 1,1% faţă de euro, arată comunicatul. Cotaţiile relevante ale pieţei monetare interbancare şi ecartul lor pozitiv faţă de rata dobânzii de politică monetară au reintrat pe o pantă uşor crescătoare la mijlocul lunii ianuarie 2019, iar cursul de schimb leu/euro a consemnat o creştere mai pronunţată în a doua parte a lunii.

Creditul acordat sectorului privat şi-a accelerat creşterea anuală în luna decembrie 2018, la 7,9%, cea mai mare creştere din mai 2012 până în prezent, de la 6,3% în luna noiembrie. Reprezentanţii băncii centrale arată, în context, că avansul a fost susţinut în principal de componenta în lei, a cărei pondere în totalul creditului s-a mărit la 66%, cel mai ridicat nivel din septembrie 1996.
Raportat la activitatea economică, nivelul creditului continuă însă să fie scăzut.

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, în şedinţa de joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an şi păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.

Totodată, BNR a decis menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.

"Deciziile Consiliului de administraţie al BNR au ca scop asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor pe termen mediu, într-o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile şi în condiţiile păstrării stabilităţii financiare. Consiliul de administraţie subliniază că mixul echilibrat de politici macroeconomice şi implementarea de reforme structurale care să stimuleze potenţialul de creştere pe termen lung sunt esenţiale pentru menţinerea stabilităţii macroeconomice şi întărirea capacităţii economiei româneşti de a face faţă unor eventuale evoluţii adverse", se mai arată în comunicatul Băncii Naţionale a României.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 16782 / 16916
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
După un an plin, în care s-au implicat în peste 20 de tranzacții, avocații de M&A de la PNSA au acum în lucru peste zece mandate „cu greutate” | Silviu Stoica, partener: ”Există un interes crescut al fondurilor de private equity, dar și al investitorilor strategici și instituționali. Avem proiecte în cele mai variate domenii”
BACIU PARTNERS: Rafinarea serviciilor juridice oferite într-o manieră integrată pentru o realitate în continuă schimbare | Ana-Maria Baciu, Managing Partner: “Am coordonat mereu echipe de avocați atipice, și acum am decis să creștem tempo-ul: suntem pregătiți să facem modul nostru de a gândi și de a pune în practică lucrurile să se reflecte clar, fără obstacole, în toate inițiativele în care suntem implicați”
Filip & Company a asistat grupul Digi la contractarea unui două împrumuturi în valoare peste 117 mil. € și, respectiv, de 50 mil. €
Proiectul parcului fotovoltaic de la Ovidiu face un pas înainte. MPR|Partners a fost alături de EnPower Energy pentru coordonarea procedurii de obținere a acordului de construire, cu o echipă de avocați coordonată de Gelu Maravela (partener fondator) și Dana Rădulescu (partener)
Răzvan Gheorghiu-Testa, fondator al Țuca Zbârcea & Asociații, inclus în „Top 50 Cei Mai Influenți Oameni de pe Piața Imobiliară din România”
Wolf Theiss a asistat AIRSOL în legătură cu achiziția MedAir Oxygen Solution | Emanuele Lainati, Legal Affair Manager SOL Group: “Expertiza, dedicarea și abordarea proactivă a avocaţilor Wolf Theiss au fost esențiale pentru încheierea cu succes a tranzacției”
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...