ZRP
Tuca Zbarcea & Asociatii

Omniasig a plătit, în 2022, peste 47 milioane lei pentru cele 170.000 dosare de daună deschise pe asigurarea de sănătate

09 Mai 2023   |   Agerpres

Media de vârstă a persoanelor asigurate care au utilizat beneficiile asigurărilor de sănătate în cursul anului 2022 a fost de 38 de ani, atât în ceea ce priveşte bărbaţii, cât şi femeile.

 
 
Omniasig Vienna Insurance Group a plătit peste 47 milioane lei în 2022 pentru cele aproximativ 170.000 dosare de daună deschise în baza poliţelor de asigurare de sănătate.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, imagistica, medicina de laborator, recuperarea medicală, ginecologia şi ORL au fost cele cinci specialităţi medicale cel mai des accesate de asiguraţi în baza asigurării OMNI+. Compania a observat, de asemenea, un interes în creştere şi pentru consultaţii de psihologie şi nutriţie.

Media de vârstă a persoanelor asigurate care au utilizat beneficiile asigurărilor de sănătate în cursul anului 2022 a fost de 38 de ani, atât în ceea ce priveşte bărbaţii, cât şi femeile.

Aproximativ 300.000 de servicii medicale au fost acoperite de Omniasig în 2022 prin intermediul asigurării de sănătate OMNI+, ceea ce reprezintă în medie 1.000 de servicii medicale pe zi pentru cei peste 36.000 asiguraţi.

Asiguraţii Omniasig au ales preponderent serviciile celor peste 1.200 de clinici partenere din toată ţara, asigurarea de sănătate OMNI+ având un procent de accesare în cadrul acestor clinici de 75%, în sistem de decontare directă, proces prin care asiguratul nu plăteşte respectivele servicii medicale efectuate, acestea fiind plătite de compania de asigurări direct furnizorului medical. Asiguraţii au ales în procent de 25% sistemul de rambursare a serviciilor medicale, accesând astfel oricare clinică dorită din România, ulterior compania decontând respectiva valoare în contul asiguratului, conform planului de acoperiri existent în poliţă. Timpul mediu pentru efectuarea plăţilor prin rambursare a fost de 6 zile lucrătoare, de la avizarea iniţială.

Oraşele cu cel mai mare număr de persoane care au beneficiat de avantajele asigurării de sănătate sunt Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Timişoara şi Cluj.

Femeile au accesat asigurarea de sănătate mai frecvent decât bărbaţii în tot anul 2022, cu o medie a accesărilor de 5,6, comparativ cu 4,4 bărbaţii. Cele mai mari frecvenţe de accesare au fost înregistrate în rândul angajaţilor din industriile IT, inginerie şi industria financiară.

Omniasig Vienna Insurance Group este prezentă din 1995 pe piaţa asigurărilor din România, menţinându-se constant în topul celor mai mari şi mai stabili asigurători din ţară. Compania are un portofoliu de peste 100 produse de asigurare şi o reţea de sucursale şi agenţii extinsă la nivel naţional. Cei peste 1.100 de angajaţi oferă constant clienţilor şi partenerilor companiei serviciile de calitate care ne-au consacrat de-a lungul tuturor acestor ani.

Vienna Insurance Group (VIG) este principalul grup de asigurări în întreaga regiune a Europei Centrale şi de Est (ECE). Acţiunile VIG sunt cotate la Bursa de Valori din Viena din 1994, la Bursa de Valori din Praga din 2008 şi la Bursa de Valori din Budapesta din noiembrie 2022. Compania beneficiază de rating A+ cu perspectivă stabilă din partea reputatei agenţii internaţionale de rating Standard & Poor's. VIG colaborează îndeaproape cu Erste Group, cea mai mare bancă de retail din Europa Centrală şi de Est.
 
 

PNSA

 
 

ARTICOLE PE ACEEASI TEMA

ARTICOLE DE ACELASI AUTOR


 

Ascunde Reclama
 
 

POSTEAZA UN COMENTARIU


Nume *
Email (nu va fi publicat) *
Comentariu *
Cod de securitate*







* campuri obligatorii


Articol 3236 / 16943
 

Ascunde Reclama
 
BREAKING NEWS
ESENTIAL
Senior Lawyer Employment | Reff & Associates
Cine sunt campionii pieței locale evidențiați în ultimul clasament IP Stars 2024 | Baciu Partners are cele mai multe recomandări în prima bandă din domeniul mărcilor. ZRVP și Răzvan Dincă & Asociaţii sunt pe primul palier al performanței, urmate de Mușat & Asociații și NNDKP
LegiTeam: Alătură-te echipei de avocați Mitel & Asociații!
Eurohold şi EIG au deschis oficial o procedură de arbitraj împotriva Guvernului României, cu miza de 500 mil. €. Avocații României se vor înfrunta cu Pinsent Masons şi Djingov, Gouginski, Kyutchukov & Velichkov
WH Partners, o firmă de avocatură din Malta, deschide primul birou din România în parteneriat cu Simion & Partners | James Scicluna, Co-fondator și Managing Partner WH Partners: „Lansarea WH Simion & Partners în București ne întărește angajamentul de a ne dezvolta firma mai departe de Malta într-un mod de care să beneficieze strategic clienții noștri. Abilitățile tranzacționale ale Cosminei Simion și experiența pe care aceasta și echipa ei o aduc în tehnologie, digital, media și divertisment completează perfect serviciile noastre”
Alpiq a obținut anularea integrală a unei decizii fiscale cu obligații de plată de cca. 158 mil. €. Sebastian Guțiu, Manging Partner Schoenherr: ”Această victorie majoră confirmă faptul că utilizăm abordarea corectă”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Daniela Bulacu, Head of Legal - Ringier România: “Viitorul este cel al dialogului la nivel de comunicate, fără implicarea orgoliilor personale. Cred că sunt necesare mai multe întâlniri profesionale unde putem să schimbăm opinii, să învățăm unii de la alții”
Cine sunt și cum gândesc profesioniștii evidențiați de Legal 500 în GC Powerlist Romania | De vorbă cu Alexandru Berea, General counsel la BCR: ”Prin colaborare putem genera schimbări semnificative nu doar în interiorul profesiei noastre, ci și în societate in general. Prin natura muncii noastre, nu numai că răspundem la nevoile imediate ale societății, dar suntem și arhitecți ai viitorului acesteia, contribuind la definirea și modelarea unui cadru normativ care să orienteze comportamentul și deciziile individuale și colective pe termen lung”
Finanțele au demarat procedura de selecție a firmelor de avocați pentru un proiect ce presupune asistență consistentă în baza dreptului englez. Contract pe 3 ani, tarife orare de cca. 1.900 lei
Mușat & Asociații câștigă prestigiosul premiu “Romania Firm of the Year” la LMG Life Sciences Awards EMEA 2024 în Londra | Paul George Buta, Managing Partner: “O recunoaștere internațională a eforturilor întregii firme în mandate extrem de sofisticate din domeniul life sciences, care au implicat un număr semnificativ de avocați”
LMG Life Sciences EMEA Awards 2024 | Adrian CHIRVASE, Partner în cadrul POPESCU & ASOCIAȚII, desemnat Avocatul Anului în White Collar Crime: ”Apreciez recunoașterea obținută și rămân implicat să susțin, la cele mai înalte standarde de excelență juridică, toate mandatele care ne sunt încredințate”
Schoenherr a asistat Piraeus Bank în legătură cu vânzarea participației sale într-un portofoliu de credite neperformante de 400 mil. € către APS. Partenerul Matei Florea a coordonat echipa implicată în Proiectul Delta, cel mai mare portofoliu de NPL tranzacţionat în România în ultimii 4 ani
 
Citeste pe SeeNews Digital Network
  • BizBanker

  • BizLeader

      in curand...
  • SeeNews

    in curand...